Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu. O analiză a acțiunii Deșteptului Israel

Israel și USA au atacat Iranul. În această ordine. Bibi Netanyahu, la rândul lui izolat intern acum vreo doi ani și în cădere gravă de popularitate din cauza unor probleme de corupție, a fost suficient de deștept să vadă cât este de previzibil Trump. L-a văzut cum s-a certat cu Europa prietenă de 80 de ani, l-a observat cum și-a scuipat bunul vecin Canada, l-a analizat cum visează urși verzi pe pereții înghețați din Groenlanda, a mirosit că a dat inutil foc Americii cu ICE, l-a văzut că patinează economic cu „taxele” lui din alte vremuri. L-a documentat că este izolat și că îi trebuie musai o victorie. Nu una oarecare, ci o victorie de prestigiu.

Și, cred, i-a populat mintea cu această ieșire din încercuirea pe care Trump însuși și-a construit-o, cu o soluție miraculoasă și la îndemână: lovirea totală a Iranului, eternul nebun al Orientului Mijlociu. Pentru că regimul criminal de la Teheran are un singur mare dușman ideologic: America și apendicele, numit pentru ei, Israel. Iar pentru asta, de decenii, asasinează, terorizează, înarmează, alimentează gherilele din jurul Tel Avivului în văzul comunității internaționale, paralizată de mecanisme și metodologii autoblocante și de minoritatea chino-rusă care a sprijinit de decenii regimul criminal din Iran.

Mossadul și Shin Betul lucrează la aceste ținte de decenii

Acest lucru a fost fundamentul pentru care a conceput genialele planuri de eliminare totală a elitei militar-religioase de la Teheran, în frunte cu Ayatollahul Khamenei. Că nu vă gândiți că aceste operațiuni complexe, care au inclus informații multi-sursă OSINT, SIGINT și mai ales HUMINT (inclusiv cu analiză AI de cel mai înalt nivel), au fost construite în câteva luni. Mossadul și Shin Betul lucrează la aceste ținte de decenii, ca unic plan de a distruge creierul enormei mașinării de război iraniene. Altfel, logic, pentru că Iranul este singurul mare factor perturbator al zonei, care, cvasi-majoritar, se dezvoltă pașnic pe baza unor resurse gigantice de hidrocarburi ce sunt investite în dezvoltare, nu în înarmare.

Revenind. Netanyahu și echipa l-au determinat pe adolescentinul Trump să atace (a recunoscut-o explicit recent secretarul de stat Marco Rubio). Cu justificări trumpiste străvezii, mergând de la explicația parțial argumentată a construcției iminente a armei nucleare, până la amuzantul pretext că asasinarea lui Khamenei a fost ordonată pentru că iranienii ar fi vrut „să mi-ți-l omoare” pe președintele Americii.

Dacă pregătirea bombei nu poate fi negată (deși nu este sigur conform opiniilor independente), explicația a doua, spusă de Trump: „L-am prins înainte să mă prindă el. Au încercat de două ori. Ei bine, eu l-am prins primul”, ne amintește de un Far West contemporan, cu președintele Americii în rol de pistolar, cam bătrân, e drept. Oricum, povestea asta cu liderul MAGA victimă nu face decât să alimenteze antiamericanismul din zonă și să ducă în derizoriu necesitatea de a elimina un dictator folosind argumentele și armele potrivite.

Mai mult, atacul Iranului se face cu costuri uriașe pentru America. Fiindcă a duce un război la 10.000 de kilometri de metropolă costă. Ori, spre deosebire de atacul Irakului sau a Afganistanului, nu avem război la sol, nu avem debarcări, desanturi sau baze solide, totul făcându-se cu ajutorul aviației sau a rachetelor trase din bazele americane din Orientul Mijlociu sau de pe navele aduse în mările apropiate. În plus, este doar America singură, neavând vreun aliat european.

Este finalul?

Loviturile chirurgicale administrate elitei de la Teheran nu înseamnă eliminarea regimului. Din contră, satanismul binomului israeliano-american, promovat la nivel de religie de la școala primară în statul ayatollahilor, este dușmanul de moarte al Iranului de jumătate de secol. Și, iată, a venit și confirmarea care le justifică propaganda.

Teheranul nu este Venezuela lui Maduro, iar deceniile de îndoctrinare se văd acum în uriașele demonstrații de susținere ale sistemului religios retrograd care menține Iranul în subdezvoltare. E drept că suniții aflați la conducere reprezintă o treime din populație, dar, tocmai pentru că este o minoritate foarte bine organizată, controlează totul cu mână de fier. Alternativa dată de Trump pentru „democratizare” este atât de neconvingătoare și inutilă, încât nu face decât să transforme o tranziție altfel poate firească spre ceva imposibil.

Israelul știe prea bine lucrurile acestea. E conștient că e greu de revenit la Iranul de dinainte de 1979, care a eliminat pseudodemocrația, înlocuind-o cu dictatura, menținută cu sprijinul direct al Moscovei, fără îndoială. De aici cauza pentru care Tel Avivul a generat acest atac unic și gigantic în momentul cel mai greu al rușilor, care nu-și mai pot ajuta frații de golăneli și crime, pentru că sunt împotmoliți în eroica Ucraină. E o fantă pe care analiștii de intelligence din Israel au sintetizat-o perfect sub formula „acum ori niciodată”. Și au avut dreptate. Cu armata blocată pe fronturile Kievului, Putin s-a limitat să adreseze câteva condoleanțe firave și a vorbit, tocmai el, de lipsa de moralitate a asasinării unui dictator criminal pe mâinile care a fost sângele a zeci de mii de oameni nevinovați. Dar atât.

Ce va fi în viitor?

Sunt două mari scenarii: cade sau rezistă regimul? Eu cred că ambele sunt pe masa lui Netanyahu. Pentru că un război în adevăratul sens al cuvântului nu e o posibilitate care stă cu adevărat în picioare pe termen lung, chiar dacă am intrat în a cincea zi de bombardamente reciproce. O revoluție internă da, ar putea aduce marea schimbare. Dar oare este posibilă azi? Oricum un conflict pe termen lung nu este o soluție inclusiv pentru America, unde Trump a trecut iarăși peste Congres și peste specialiștii militari și de securitate și a început o aventură care nu se știe cum se termină, dar care costă enorm contribuabilul american.

Pe de altă parte, deși își dorește un regim pseudodemocratic la Teheran, Israelul e extrem de realist și eficient, așa cum a demonstrat-o de trei sferturi de secol încoace, indiferent de conducerea politică sau partidul aflat la guvernare. Obiectivele sale imediate au fost atinse. În cursul anului trecut a lovit cu sprijin american cea mai mare parte din arsenalul ofensiv strategic iranian care îl putea amenința. Acum a eliminat cea mai mare parte din eșaloanele unu și doi ale conducerii Republicii Islamice, în frunte cu Khamenei. Va dura ani, dacă nu decenii, să se ajungă la situația de dinainte de 2024.

Cât despre America, J.D. Vance a spus luni că obiectul nu a fost schimbarea de regim, ci anularea programului nuclear iranian. În timp ce Peter Hegseth, secretarul de Război, cum se numește acum secretarul Apărării, dă din colț în colț cu explicații citite și improvizate. Însuși Trump, în timp ce asigură lumea că are armament pentru un război etern, în improvizația sa bine-cunoscută, vorbește de o pace cerută de iranieni pe care nu a cerut-o nimeni de la Teheran. Pace pe care el o oferă darnic, ca întotdeauna. O fi a noua sau a zecea? Omul mare din încăpere numit Israel nu le ține socoteala.

Oricum, mai este ceva care va tempera din avântul războinic al octogenarului lider MAGA. Vine vremea când acești vremelnici decidenți americani, deși trăiesc cu o speranță deșartă, vor fi întrebați de legislativ, punctual, cam ce au făcut și cam ce au rezolvat. Bineînțeles, că vorbim de America, și cu ce bani.

Cine a câștigat?

În niciun caz America lui Trump, care este doar în căutare de victorii și a unei noi Păci de Nobel, fără cap și fără coadă, mai mult cu accente impulsive necontrolate și mai puțin cu analizele reci din timpul altor președinți americani. Posibilitatea de cădere a regimului religios de la Teheran este limitată, mai mult posibilă, decât probabilă. E clar că nu exclusă, dar e prea puțin legată de acțiunile yankeilor și mult mai mult de speranța că majoritatea va reuși să profite de vidul de putere creat de loviturile perfecte ale israelienilor.

Pe partea cealaltă, cu jocul organizat, eficient și oportun, Israelul scrie o nouă pagină de succes. Realist, a venit, a văzut, a învins. Și a rezolvat o problemă a lumii cu resurse puține, dar cu minte multă. Ca întotdeauna.

Ștefăniță Radu este profesor, doctor în Istorie Contemporană (problematică pericolul rus în spațiul românesc), colonel informații (r), expert în cunoaștere și contracarare amenințări interne și externe la securitatea națională

Publicitate și alte recomandări video