Marele Zâmbăreț (IV)

Ca om care, între 23 și 26 decembrie 1989, a fost în grupul care a stat în Casa Tineretului (azi a studenților) din Iași fiind martor la evenimentele de atunci, mărturisesc sincer că, de 35 de ani, încerc să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat la București (că la Iași nu s-a întâmplat mare lucru). Ion Iliescu va răspunde în fața istoriei pentru greșelile și păcatele lui, dar pentru ca judecată să nu fie una părtinitoare e nevoie ca istoricii să refacă pe cât posibil adevărul acelor zile. Zile rămase sub sloganul de mai târziu al străzii: „Cine-a tras în noi/ după 22?”, o enigmă neelucidată complet și asupra căreia planează tot felul de suspiciuni alimentate de discursurile interesate ale diverselor părți implicate. Iată ce cred eu, după o lungă și echilibrată scrutare a informațiilor existente:

După ce Ceaușescu a văzut ce i s-a întâmplat lui Dubcek, la Praga, în august 1968, și-a dat seama că doar armata sovietică (celelalte țări din Pactul de la Varșovia fiind doar de alibi) îl poate detrona din poziția de „conducător suprem” de partid și de stat. Ca efect al acestei spaime a creat o unitate specială a Securității (UM 0110), așa-numita unitate „anti-KGB”, a cărei sarcină era să identifice, să urmărească și să neutralizeze spionii ruși și înalții funcționari ai nomenclaturii de partid, precum și ofițerii superiori din armată și securitate susceptibili de a fi agenți sovietici și, pe cale de consecință, înlocuitori ai lui la putere. Sigur că, uneori, ăsta era un minunat pretext pentru a-i epura pe cei căzuți în dizgrație, căci probele, dacă erau, au fost clasate drept secrete de stat și ținute sub oboroc. Pe lângă această unitate de contraspionaj, a fost constituită o rețea de militari și agenți ai Securității, mulți dintre ei campioni la tir angajați la Dinamo, al cărei scop era ca în cazul invaziei sovietice și a extragerii lui Ceaușescu de la sediul C.C. să se activeze ca o grupare de luptători de gherilă care să creeze haos și să permită regruparea forțelor loiale regimului pentru contraatac. Această grupare, numită Rețeaua „R” (de la rezistență în fața inamicului), era alcătuită dintr-un corp activ, în siajul secret al USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) și dintr-un corp de rezerviști a căror listă era în seiful armatei. Activii erau cei care din apartamente mascate asigurau protecția convoiului lui Ceaușescu pe bulevardele bucureștene, la televiziune și la alte puncte nevralgice ale siguranței de stat. Acolo aveau haine de schimb, acte, arme, muniții și hrană. În unele locuri, exista aparatură de interceptat convorbirile, inclusiv transmisiunile speciale, de bruiaj electronic și de alte facilități ale „luptei de rezistență”. Despre toate aceste lucruri a scris, pe surse, România liberă (care ajunsese la tiraje de peste milion de exemplare) în primele luni ale anului 1990. Însă nimeni nu a crezut. Părea ceva de film.

Este evident că aceștia au fost „teroriștii”. Ce e încă neclar e cine a dat comanda de activare a lor odată ce elicopterul prezidențial a fost ridicat de pe C.C. în conformitate cu planul „Z” al Direcției a V-a, Securitate și Gardă și cu binecuvântarea generalului Stănculescu care, imediat după aceea, s-a dus la Ministerul Apărării și l-a scos în șuturi pe Ilie Ceaușescu, preluând practic puterea militară. S-au activat oare „rezistenții” de la sine, a fost un ordin al colonelului Gh. Ardeleanu, șeful USLA sau poate chiar Iulian Vlad, după scena telefonului de la ora 11.30 (când, pentru show, a ordonat inspectoratelor județene să sigileze armele în rasteluri), care, foarte plauzibil, „a jucat la două capete”. E greu de spus astăzi și doar faptul că colonelul Ardeleanu a murit în condiții bizare doi ani mai târziu, în timp ce Iulian Vlad a zburdat liber decenii la rând până la împlinirea frumoasei vârste de 86 de ani, fiind înmormântat (spre eterna rușine a SRI-ului!) cu funeralii naționale în 2017 ar putea fi un element de suspiciune. Menționarea lui Iulian Vlad, care s-a ascuns în C.C. după fuga lui Ceaușescu și apoi, în civil, nerecunoscut de revoluționari, s-a aburcat la ședința de constituire a Consiliului Frontului Salvării Naționale, fiind arestat abia după asasinarea lui Ceaușescu, pe 31 decembrie, la insistențele bătrânului șacal stalinist, Silviu Brucan, nu e lipsită de sens. Intoxicați de narațiunile mincinoase montate de „băieții cu ochi albaștri” după aceea, mulți cititori vor ridica din sprâncene la această reconstituire, dar le-aș recomanda scepticilor, să citească declarația olografă dată în fața procurorului, în ianuarie 1990, de Iulian Vlad, declarație lămuritoare despre „teroriști”, cu atât mai interesantă cu cât basmul oficial încă nu se crease și nu se distribuise la acel moment. Declarația, ascunsă de procuror în propriul fișet sigilat, nu a fost folosită la raportul comisiei senatoriale condusă de țărănistul Valentin Gabrielescu. Declarați scanată poate fi citită aici.

Așa cum se poate vedea din poză, la pagina 6 dă indicații detaliate despre cine ar putea să dea cadrele care au tras: Direcția a V-a, USLA, Comandamentul Trupelor de Securitate, Securitatea Capitalei cu direcția „Trasee” sau, la punctul e): „Elemente din alte unități de Securitate, inclusiv unitățile speciale 0544, 0195 și 0110, precum și din cele complet acoperite, comandate de col. Măiță, col. Văleanu, lt. col. Sîrbu, col. Nica, col. Eftimie și lt. col. (Eftimie sau Anghelache) Gelu (aşa stă scris în declarație – n.n.). Aceste din urmă șase unități, ca şi UM 0544, în ansamblu, și UM 0195 puteau dispune și de armament și muniții de proveniență străină, precum și de condiții de pregătire adecvate.” Iată cine „a tras în noi / după 22”. Sigur că, pe lângă victimele împușcate în frunte de lunetiști sau omorâte cu gloanțe și armament de provenință străină, au fost și ambuscade, și război electronic, și manipulare informațională căreia i-au căzut victime militari sau civili înarmați iresponsabil care au declanșat foc aleatoriu provocând victime (carnagiul de la Otopeni, spre exemplu), dar operațiunea „războiului de rezistență a întregului popor” este în primul rând vinovată de morții din decembrie, după fuga dictatorului. Care ar fi aici vina lui Ion Iliescu?

Pentru a-și asigura puterea, a discutat în după-amiaza zilei de 22, în Comitetul Central cu capii armatei, cărora le-a garantat imunitatea pentru crimele de la Timișoara și din noaptea de 21 de la București. Acest pact a făcut ca nimeni să nu plătească pentru crimele ordonate de Ceaușescu, dar puse în practică de ofițerii și militarii M.Ap.N. Absolut nimic nu probează că Iliescu et comp., „emanații”, ar fi montat crimele teroriste doar pentru a-și consolida puterea. Dimpotrivă, un raport C.I.A. din ianuarie 1990ⁱ anunță pactul de sprijin dintre Iliescu și Securitate abia când guvernul provizoriu a început să fie contestat de societatea civilă. Și lor, securiștilor, inclusiv „rezistenților”, Iliescu le-a garantat imunitatea pentru a-i avea de partea sa, astfel încât, începând din ianuarie 1990, le regăsim semnăturile tuturor pe condica de prezență, predându-se atunci și armele (cu nume și serie) luate pe 17 decembrie. Unele aveau, desigur, fum pe țeavă.

De această complicitate și de mușamalizare a crimelor e vinovat Iliescu, nu de morții revoluției. Iar pentru albirea securiștilor au fost difuzate două mari narațiuni mincinoase: că au fost agenți ruși veniți în mașini Lada (deși nici un document al poliției de frontieră nu a probat acest scenariu, care se baza pe faptul că, într-adevăr, o mulțime de români au văzut în anul 1989 mașinile din URSS care, împreună cu Fiat-urile Polski poloneze, făceau bișniță în parcări și orașe). Nu mai spun că rușii se retrăgeau cu coada între picioare din RDG și Cehia și ar fi fost culmea să moară de grija României. A doua, vânturată și de recenta campanie de manipulare a lui Ranco-Pițu, e că echipa Iliescu a „rekaghebizat România” și sub comanda lui Militaru (binecunoscut „agent rus” care a murit senin în patul lui, nederanjat de nimeni vreo patru decenii) ar fi obligat armata să creeze diversiuni și crime la întâmplare pentru ca să poată beneficia de acest val de teroare cei care au sărit rapid la putere. Adică, „teroriștii” au legitimat o putere nelegitimă. De peste 35 de ani lătrăii securității din mass-media ne vând aceste basme pentru a acoperi singura explicație care îndeplinește, în opinia mea și a fostului analist C.I.A. pentru Europa de Est, Andrew Hall – care și-a făcut un doctorat la Universitatea din Bloomington, Indiana, cu tema revoluției române, condițiile decente a suspiciunii rezonabile: Securitatea și-a îndeplinit misiunile de luptă stabilite de Ceaușescu, omorând presupușii lui inamici. Restul e praf în ochi!

Ceea ce nu înseamnă că Ion Iliescu nu are alte mari vinovății. (Continuarea în ediția din 10 septembrie a Ziarului de Iași)

ⁱ„Securitatea revine” anunță antena CIA de la București

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video