Sute de profesori ieșeni, impozitați de Fisc pentru meditații. Cu 133 lei/lună scapă de griji!
În spatiul public au început sa apara, din ce în ce mai des, discutii despre impoz (...)
citeste totluni, 27.06.2022
Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să ascult cu atenţie – şi să asimilez din prima – albume nou apărute ale unor formaţii răsfăţate în urechea mea. La fel şi câte unul vechi semnat de vreo trupă de care nu auzisem până atunci.
În fiecare caz, audiţia a fost lejeră, fără opinteli, fără încordare excesivă, fluxul sonor permiţându-mi şi activităţi conexe, de minimă concentrare. De astă dată s-a petrecut ceva ce m-a uimit, chiar m-a şocat, deşi puţine din ce sunt eu în stare să fac ar trebui să mă surprindă. Am simţit dorinţa (sau necesitatea, obligaţia, porunca imperativă) să stau nemişcat, la fel ca la o liturghie. Nimic din jur nu mi-a mai atras privirea, nicio nevoie trupească nu şi-a manifestat stringenţa, nici un impuls iconoclast nu şi-a bobâlcat impertinenţa. Nici măcar paharul cu cele 50 de grame de rom cubanez, anume pregătit, nu s-a deşertat în noua realitate. Și această realitate mi s-a năzărit a fi una asemănătoare cu substanţa translucidă a chihlimbarului, iar eu m-am pomenit transformat în ceva fără formă, fără viaţă şi fără nume, închis pentru eternitate în boaba aurie cu sclipiri verzui.
Albumul se intitulează Versions of the Truth şi a fost lansat pe 4 septembrie 2020, relativ discret, parcă în ton cu muzica, de trupa The Pineapple Thief, sub formă de CD, LP şi Blu-Ray, la exclusivista firmă Kscope. Bruce Soord, chitari, voce, versuri; Gavin Harrison, tobe şi percuţie, Jon Sykes, bas; Steve Kitch, claviaturi – iată cvartetul ale cărui imprimări tind să atingă frumuseţea răşinii sus evocate, indiferent de mesajul social-politic încapsulat în lirica polivalentă. Reflecţiile lui Bruce Soord au ambiguitate pretabilă la multiple interpretări, dar mai cu seamă au profunzime poetică.
Trebuie spus clar că textele acestui album nu abundă în trimiteri vituperante mai mult decât precedentele, editate cu trupa sau solo în peste douăzeci de ani de activitate. Nu intru însă în meandrele unei discuţii aporetice, cu toate că subiectele abordate m-au tentat mereu. Durerea, singurătatea, indiferenţa, soarta omenirii, a fiecărui om (minus a mea, în particular) şi alte asemenea teme nu duc lipsă de excursuri eseistice inteligente, nici de metafore strălucitoare. Presupun că Soord nu vrea să rivalizeze cu mari poeţi ai disperării de a fi om într-o lume în permanentă degradare. Câteva versuri ale lui pot figura într-o antologie contemporană, chiar dacă lectura fără muzică nu le conferă amplitudine. Fără să fie explicit content, cum scrie pe eticheta discurilor de trecător scandal, lirismul pieselor Pineapple Thief lucrează la nivel subliminal într-un fel na(t)iv. Și asta pentru că muzica taie adânc şi lent ca investigaţia unui detectiv din romanele lui P.D. James. Rezultatul iese elaborat, suculent şi dens ca un punch de cea mai autentică tradiţie engleză.
Are ceva în comun incizia cu băutura? Sau prog-rockul cu fierbinţeala îngheţată a chihlimbarului? Probabil nu. Este privilegiul muzicii de calitate să facă legături neobişnuite.
P.S. Pentru cine se întreabă ce rost are să folosesc în titlu denumirea în limba turcă a chihlimbarului, explicaţia nu este aceea simplă: cuvântul prezent în română provine din turceşte. Poate că n-ar trebui să-mi dezvălui „secretele“, dar ţin morţiş să o fac, iar cititorul va pricepe, desigur, de ce. Căutând pe internet câteva date despre disc, înainte să schiţez textul de faţă, am găsit lista concertelor trupei, anunţate pentru anii 2021-2022. Nu mai puţin de trei sunt planificate în Turcia, la Istanbul, Ankara şi Karşıyaka (un cartier al Izmirului)! Nici un concert în România. Să ne mai întrebăm care ţară e mai europeană ca mentalitate (nu ca religie) dintre cele două? Cât despre modernitate, importanţă sau forţă economică – nici nu se pune problema comparaţiei...
Cuvinte cheie: + albume, nou apărute, Versions of the Truth
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Anunţ lansare proiect „Granturi pentru capital de lucru FAST SERVICE SRL” (P)
Opt medii de zece în judeţul Iaşi la examenul de Bacalaureat. Unde s-au obţinut note maxime
ONU avertizează că războiul Rusiei din Ucraina este un teren fertil pentru droguri
Bacalaureat 2022: Iaşul, pe locul II în ţară după rata de promovare - 81,7%
Consilierii locali vor avea astăzi pe ordinea de zi circa 30 de proiecte de hotărâre (LIVE)
FBI a confiscat 25 de lucrări care ar fi atribuite lui Jean-Michel Basquiat
Companiile de energie din Franţa cer populaţiei şi companiilor să strângă imediat cureaua
Cupa Vacanţei la şah. Competiţia va avea loc vineri 1 iulie ora 17
Testul CPP vs. ROB, în contextul crizelor succesive și/sau suprapuse
Simona Halep la Wimbledon: Nu vreau să mă opresc. Simt că pot mai mult
"Elvis" şi "Top Gun: Maverick" se luptă pentru primul loc în box office nord-american
Deficitul bugetar, ţinut sub control cu ajutorul inflaţiei şi a crizei din energie
Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă 30 iunie - 2 iulie 2022 (P)
Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale
Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi
Sute de profesori ieșeni, impozitați de Fisc pentru meditații. Cu 133 lei/lună scapă de griji!
Actriţa din Iaşi Cosmina Stratan, confesiuni după ce a jucat alături de Marion Cotillard
Inspectorii Primăriei au luptat din greu cu videochat-istele și au pierdut. DNA îi ia la rost acum
Sechestru ridicat după 7 ani de pe locuinţa unui fost vice de judeţ. Prejudiciu de 392.000 lei
Paznic „vrăjit” de vorbele hoţului: l-a lăsat să intre înăuntru şi să plece cu banii
Judecătorii au anulat amenda unui camionagiu prins cu gabarit depăşit cum strică drumul din judeţ
„Lene şi literatură”, episodul al treilea, la Muzeul Poeziei: un act artistic de 7 ore
Cursuri reciclate la Politehnică, de la studenţi: sute de kilograme de hârtie recuperate
Rectorul USV Iaşi a devenit preşedintele consorţiului universităţilor de profil din România
Șirag de mașini tamponate în fața Gării. Carambol auto, niciun rănit
„Cenuşăreasa” litoralului românesc renaşte: oaze de verdeaţă la 100 metri de plajă
Tot mai multe accidente cu trotinete electrice, în Iași FOTO/VIDEO
(VIDEO) Patriarhul Kirill, ”trăsnit” în biserică. A căzut în timpul slujbei
FOTO Cum arată hotelul de 0 stele. Chiar că stai cu privirea la stele
Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi
Cercetătorii au descoperit modul în care creierul conectează amintirile
Saga Jiji&Mihăiţă - Nepoţelu’ revine în prim-plan: noi ponturi pentru vechi piste
Anul acesta, IML Iași a avut doar o solicitare de testare a virginității
De ce nu rezolvă parlamentarii ieşeni problema aglomeraţiei de la Paşapoarte
Revenirea la „setările din fabrică”, posibil tratament pentru anxietate și alcoolism
“Hrana cosmică. Abordarea taoistă a sănătăţii şi longevităţii ” de Mantak Chia şi William Wei
Alexandru LĂZESCUVremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi |
Nichita DANILOVOglinda fisurată a lui Nicolae Stan |
Ciprian IFTIMOAEIUn top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale |
Michael ASTNERSportul alb şi Războiul negru |
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.