Maria Şarapova şi-a anunţat retragerea din tenis la vârsta de 32 de ani
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 11.04.2021

Maria Şarapova şi-a anunţat retragerea din tenis la vârsta de 32 de ani

GALERIE
sharapova
  • sharapova
- +

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională la vârsta de 32 de ani.

"Tenisul mi-a arătat lumea şi mi-a arătat din ce am fost făcută. Este modul în care m-am testat şi cum am măsurat creşterea mea. Şi orice voi alege pentru următorul meu capitol, următorul meu munte, voi continua să împing, să urc, să cresc. Tenisului îi spun la revedere", a scris ea pe Instagram.

Din cauza unei accidentări suferite la umăr, Şarapova a evoluat puţin în 2019, ultima dată la US Open, inainte de a pierde în primul tur la Brisbane şi la Australian Open, în acest an, coborând pe locul 373 mondial.

Şarapova are în palmares cinci titluri de grand slam, două la French Open, 2012 şi 2014, ultimul după o finală cu Simona Halep, şi câte unul la Australian Open, în 2008, Wimbledon, în 2004 şi US Open, în 2006.

În cariera ei, fostul număr 1 mondial a cucerit 36 de trofee de simplu şi a mai jucat 23 de finale, câştigând premii de peste 38 de milioane de dolari din tenis. Ea este campioană în FedCup cu echipa Rusiei, în 2008 şi medaliată cu argint la JO de la Londra, în 2012.

Cariera ei a intrat pe o pantă descendentă după ce a fost suspendată 15 luni pentru folosirea substaţei interzise meldonium, în februarie 2016, după Australian Open.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Nicolae GRECU

Încercare pe înaintare, cu speranţe de transformare

Chiar dacă şansele sunt minime, demersul oamenilor de rugby ieşeni demonstrează că sportul acesta se încăpăţânează să existe, să renască şi să reziste în dulcele târg.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

Sunt relevate în continuare explicaţiile etimologice aberante date unor termeni importanţi în limba română, precum cneaz şi voievod, şi concluziile istorice inadecvate rezultate din respectivele etimologii.

O Iubire şi nouă fericiri

pr. Constantin STURZU

O Iubire şi nouă fericiri

Când m-am decis să urmez Filosofia, licean fiind, cineva m-a trimis să discut cu un venerabil profesor din acest domeniu. "Care este preocuparea sau tema centrală a Filosofiei?", m-a întrebat dumnealui, încă de la primele cuvinte. "Fericirea!", am răspuns eu spontan. Profesorul s-a uitat puţin dezamăgit la mine: "Nu. Ci disputa dintre materialism şi idealism". 

Urbanismul slăbiciunilor

arh. Ionel OANCEA

Urbanismul slăbiciunilor

Frumuseţea urbei noastre datorează mult colinelor. Din mulţimea lor, Boris Crăciun identifică pe cele şapte semnificative: Repedea, Cetăţuia, Miroslava, Breazu, Copou, Ciric şi Tătăraşi. Centrul e dominat de mănăstirea Golia şi Mitropolie, iar pe cele din jur se ridică mănăstirile Cetăţuia şi Miroslava. Şi constructorii acestor monumente au avut în preocupare riscurile fundării pe terenurile instabile. 

pulspulspuls

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

Pentru că ne-am jurat în barbă să ne ferim de politichie şi de politicieni măcar sâmbăta, pe uichend, aicea la rubricuţă, haideţi aşadar să părăsim olecuţă acest miraculos tărâm. 

Caricatura zilei

Conducere autonomă nivel 6

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.