Maricel Popa: Minciuna și sabotajul formează crezul politic al PNL Iași (P)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Comunicat de Presă

Maricel Popa: Minciuna și sabotajul formează crezul politic al PNL Iași (P)

GALERIE
Maricel-POPA-presedinte-CJ-Iasi
  • Maricel-POPA-presedinte-CJ-Iasi
- +

PNL a declanșat campionatul național de vorbe goale. În goana lor după voturile ieșenilor, liberalii au ajuns să-și uite propriile minciuni. La începutul acestei luni, anunțau cu surle și trâmbițe faptul că licitația de proiectare a așa-numitei „centuri ușoare”, pe traseul rond Uricani – Cicoarei va fi lansată în cel mult o săptămână. 

Firma selectată ar fi urmat să facă un veritabil tur de forță pentru a termina proiectul tehnic în maxim o lună, pentru că, nu-i așa, licitația pentru execuția propriu-zisă a lucrării urma să fie lansată în noiembrie, în 2021 întreaga investiție urmând să fie gata. Evident, totul nu este decât o minciună electorală printre multe altele cu care liberalii îi bombardează zilnic pe ieșeni, făcându-și iluzii că speranțele false nu se vor întoarce împotriva lor, ci se vor transforma în voturi oarbe.

Până la data de astăzi, licitația de proiectare a centurii ușoare nu a fost încă lansată. Și chiar dacă ar fi lansată mâine, este puțin probabil ca vreun proiectant serios să-și asume că va face o lucrare bună în decurs de câteva săptămâni. Asta, mai ales că Ministerul Transporturilor nu s-a hotărât până acum nici măcar dacă „centura ușoară” va avea o bandă sau două pe sens.

Și, chiar dacă totul ar merge perfect în ceea ce privește documentația tehnică, lansarea licitației pentru execuție ar fi imposibilă pentru simplul motiv că nu există bani. Mai exact, Ministerul Transporturilor a „uitat” să-i ceară la recenta rectificare bugetară, abia aprobată de guvern. Ce dovadă mai clară poate exista pentru a arăta că centura ușoară nu e altceva decât o simplă declarație de campanie electorală, fără nici cea mai vagă șansă de concretizare?

Și atunci, cum să-i crezi pe liberali când înșiră cuvinte frumoase despre cum vor face ei autostrada Iași – Târgu Mureș? Acum doar trei zile, ministru transporturilor aprecia ca fiind o rușine națională faptul că în 20 de ani nu s-a făcut autostrada… Comarnic – Brașov. Într-adevăr, e rușinos ca ditamai ministrul să stea în coloană pe DN 1, atunci când vrea să-și termine ziua de vineri la Poiana Brașov. Nu-i pasă de faptul că firmele ieșene au nevoie de o zi să își transporte produsele în Vestul țării. 

Pe 25 mai, licitația privind completarea studiului de fezabilitate la singura bucățică din autostrada noastră pusă în discuție, Iași – Ungheni, a fost anulată, unica ofertă depusă fiind respinsă fără explicații. Firește, licitația nu a mai fost reluată nici până acum, după aproape trei luni. Ca lucrurile să fie și mai clare, autostrada Iași – Târgu Mureș a fost eliminată la începutul lunii august din memorandumul adoptat de guvern referitor la marile proiecte de infrastructură considerate prioritare.

Săptămâna trecută, conducerea Consiliului Județean a propus un proiect de hotărâre privind construirea unei șosele de centură veritabile, care să ocolească Iașul așa cum trebuie făcut. Ar costa 45 milioane de euro. Banii există și sunt la îndemâna noastră. Peneliștii au părăsit însă sala de ședințe, iar proiectul nu a putut fi adoptat. Termenul limită pentru depunerea fișei de proiect este 31 august. Mai sunt 10 zile.

”Așa tratează peneliștii marile proiecte ale Iașului, vântură promisiuni de care nu se țin și blochează alte inițiative. Minciuna și sabotajul formează crezul politic al PNL Iași! Nu își dau seama că sabotând proiecte nu luptă împotriva unui partid politic, ci luptă împotriva Iașului și a ieșenilor!”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean și al PSD Iași. 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Armistiţiu ca să ce?

Cosmin PAȘCA

Armistiţiu ca să ce?

Propunerea unui armistiţiu este un semn de disperare din partea PNL. Un indiciu în plus că Iohannis şi Cîţu au aruncat ţara într-o criză politică fără să aibă un plan B, că baronii liberali joacă de două luni la cacealma, improvizează soluţii ca să câştige timp şi să se agaţe de putere.

Filmuletul zilei

opinii

O poveste (nebună) victoriană

Codrin Liviu CUȚITARU

O poveste (nebună) victoriană

Scriitorii sunt, din ce în ce mai mult, „regizorii” unor filme cu intrigi şocante, derulate, dinamic, în imagini pe hârtie, imagini creionate prin complicitate cu abilităţile onirice ale „consumatorului”, adică ale cititorului însuşi. Intervalul epic a ajuns spaţiul de desfăşurare a unor blitzkrieg-uri devastatoare cu imaginaţia celui de dincolo de fila cărţii.

Arta surâsului

Nicolae TURTUREANU

Arta surâsului

Această încercare de portret, săvârşită de mine în urmă cu cinci ani, şi reluată aici şi-acum, s-a vrut o punere în lumină a Vioricăi S. Constantinescu (27 mai 1943 - 22 oct. 2021). Pentru că Viorica însăşi emana lumină. Asta nu-i o metaforă (răsuflată), ci chiar modul de-a fi al unei fiinţe empatice, solare, exclamative şi interogative cât să nu tulbure „corola de minuni a lumii” celuilalt. A acceptat spontan să colaboreze la „Cronica veche”, bucurându-ne paginile cu traducţiuni şi comentarii „din lumi ce vorbeau în versuri”. Într-o vară şi într-o doară, mi-a spus (telefonic) că are o casă cu grădină, la Agapia, se duce să se odihnească în raiul acela. Îmi place să cred că-i tot acolo.

Instabilitatea politică şi performanţa economică

Alin ANDRIEȘ

Instabilitatea politică şi performanţa economică

Instabilitatea politică este considerată de economişti un factor care afectează negativ economia. Instabilitatea politică este definită în studiile economice ca fiind probabilitatea ca un guvern să fie demis şi înlocuit cu un alt guvern din cauza conflictelor sau a competiţiei vehemente dintre diferiţi politicieni sau partide politice.

pulspulspuls

Tot despre mâini înfinpe-n gât la partidoi: ce are nea Măricel şi n-are nea Vasile?

Tot despre mâini înfinpe-n gât la partidoi: ce are nea Măricel şi n-are nea Vasile?

Stăteam aseară la filosofat câte-n lună şi-n stele cu amicul Archibald Tănase, om cu doftorat magna cu lăute în sforăraie politică de Bahlui, iar la un moment dat, de la Prolegomenele lui Kant şi Zarathustra lui Nietzsche, am început a analiza, în context, şi oareşce psihologie socială legată de feţele unora sau altora de prin politichia locală. 

Caricatura zilei

Mall

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.