Maricel Popa, președintele PSD Iași: Iașul a fost tratat din nou la diverse prin alocările din bugetul de stat! (P)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 26.02.2021

Comunicat de Presă

Maricel Popa, președintele PSD Iași: Iașul a fost tratat din nou la diverse prin alocările din bugetul de stat! (P)

GALERIE
senatorMP1
  • senatorMP1
- +

Așa cum mă așteptam, bugetul pentru acest an ocolește din nou marile proiecte ale Iașului. Nici autostrada, nici spitalul regional, nici șoseaua de centură, nici alte mari investiții nu și-au făcut loc în bugetul pentru acest an decât cu sume foarte mici, doar pentru realizarea sau actualizarea unor documentații tehnice.

La nivel național vorbim despre un buget de austeritate, un buget al sărăciei, plin de tăieri și reduceri de venituri, în care sănătatea și educația nu sunt priorități ale actualei coaliții de guvernare.

Din acest motiv, am depus peste 80 de amendamente la actuala propunere de buget prin care solicităm guvernului să regândească finanțările alocate Iașului. Vorbim totuși despre cel mai mare județ din țară ca număr de locuitori.

Am solicitat suplimentări de fonduri pentru toate marile proiecte, începând cu autostrada Iași – Tg. Mureș, șoseaua de centură a orașului și spitalul regional de urgență. Cei peste 1 milion de ieșeni au dreptul să beneficieze de fonduri consistente pentru continuarea proiectelor de modernizare a infrastructurii rutiere, pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, pentru educație și sănătate. Nu am regăsit nimic în bugetul de stat pentru stadion și sala polivalentă, obiective de investiții promise cu mare tam-tam de PNL Iași în campania electorală.

Drumul European 58, tronsonul dintre municipiul Iași și orașul Târgu Frumos, este unul dintre cele mai aglomerate drumuri din zona Moldovei. Între municipiul Iași și orașul Târgu Frumos se află orașul Podu Iloaiei, în dreptul căruia în multe perioade se formează cozi de mașini de mulți kilometri, atât pe sensul spre Iași, cât și pe sensul spre Târgu Frumos. Se impune identificarea de soluții care să crească viteza de deplasare în zona Podu Iloaiei. Am solicitat alocarea sumei de un milion lei pentru realizarea primelor documentații tehnice.

Capitala culturală a României este deficitară încă în ceea ce privește spațiile în care instituțiile de cultură funcționează. Două astfel de exemple sunt Opera Națională Română Iași și Filarmonica ieșeană. În ciuda performanțelor recunoscute la nivel național, Opera ieșeană nu are încă un sediu propriu și împarte același spațiu cu Teatrul Național Iași. Pentru Filarmonică valoarea estimată a investiției este de 12 milioane de euro, termen de realizare 19 luni. Prin proiect, sala mică de concerte va fi reconfigurată, iar structura scenei va fi refăcută complet. 

Județul nu are un bazin olimpic care să fie utilizat de copii și tinerii ieșeni, din rândul cărora ar putea să fie selectați viitorii sportivi de performanță ai țării. Un astfel de obiectiv ar putea găzdui și competiții naționale și internaționale, ceea ce ar crește prestigiul Iașului în domeniul sportiv.

Aeroportul Internațional Iași a ajuns la capacitatea maximă de dezvoltare pe actuala sa organizare, fiind necesară pe viitor schimbarea abordării de până acum. 

La Aeroportul Internațional Iași este nevoie de construirea unui nou terminal, capacitatea celor existente fiind exploatată la maxim, iar în viitor dezvoltarea unui terminal cargo. Estimarea prezentă se ridică la o sumă de aproximativ 100 milioane de euro.

Din păcate, administrațiile locale au fost efectiv neglijate de Guvern. Sunt sute de proiecte în județ care au nevoie de finanțare sau cofinanțare. Vorbim aici despre investiții vitale pentru educația, sănătatea, siguranța și confortul ieșenilor. Sper ca la alocările prin Compania Națională de Investiții (CNI) sau Planul Național pentru Reziliență și Redresare (PNRR) să nu vorbim despre culoarea politică a primarilor, ci doar despre proiectele comunităților care au nevoie de bani pentru dezvoltare și modernizare. Să nu uităm că bugetele administrațiilor locale au fost grav afectate de pandemia cauzată de noul coronavirus.

Mi-aș dori ca guvernanții să nu privească aceste amendamente ca pe un afront sau ca pe un demers politic, ci, pur și simplu, ca un mijloc prin care se pot corecta niște lucruri și prin care se pot aloca fonduri suplimentare Iașului. 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Politicienii ieşeni faţă în faţă cu adevăraţii băieţi deştepţi

Dan CONSTANTIN

Politicienii ieşeni faţă în faţă cu adevăraţii băieţi deştepţi

Este un domeniu care cere mai ales creativitate, înţelegerea modului de business şi o conexiune bună la internet.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Mituri şi inerţii

Alexandru CĂLINESCU

Mituri şi inerţii

În ura faţă de „trădătorul” Pacepa acţionează două mituri: mitul Securităţii „patriotice”, care ne-a apărat de duşmani (mai ales de sovietici) şi mitul lui Ceauşescu mare patriot, omul care a făcut o sumedenie de lucruri bune şi care a schimbat faţa României. Aceste două mituri sunt de o deconcertantă tenacitate şi e uşor să ne convingem dând o simplă „raită” pe Facebook.

Cel mai modest dintre pământeni (III)

Neculai SEGHEDIN

Cel mai modest dintre pământeni (III)

La 32 de ani Armstrong îşi trăieşte tragedia vieţii: pierderea fiicei sale, Karen, în vârstă de doi ani, în urma unei tumori la creier. El nu va mai vorbi cu nimeni despre acest fapt, nici măcar cu soţia sa, Janet. Momentul este redat în filmul „First man/ Primul om”, realizat în 2018, la şase ani după moartea astronautului.

„Deşoşocizarea” AUR

Nicolae CREŢU

„Deşoşocizarea” AUR

La cum merg treburile în politichia românească, perspectivele de „spectacol” public al tupeului şi imposturii, din păcate, sunt din ce în ce mai… înfloritoare.

pulspulspuls

Cum de a apărut scandalul cu şpaga onorabilului Mugurel care bea Ciuc

Cum de a apărut scandalul cu şpaga onorabilului Mugurel care bea Ciuc

Multă lumea ne-a sunat să ne întrebe ce se întâmplă cu ultima acţiune a procurorilor de anticorupţie, cea care îl vizează pe Mugurel care bea Ciuc, viteazul penelist care a păstorit cândva şi pe plaiurile noastre. 

Caricatura zilei

Bloc lângă vilă

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.