Maricel Popa se contrazice: a prelungit mandatul lui Carmen Dorobăţ la „Infecţioase“
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 04.12.2020

Maricel Popa se contrazice: a prelungit mandatul lui Carmen Dorobăţ la „Infecţioase“

GALERIE
dorobat infectioase
  • dorobat infectioase
- +

Acelaşi şef al CJ spunea anul trecut despre situaţia anormală ca un director arestat pentru mită să fie menţinut în funcţie: „Conform legii, nu o poţi da afară, pentru că are contract. Nu mi-a plăcut situaţia, dar nu am nicio pârghie. Ar trebui rugată să plece“. Acum, deşi acel contract a expirat zilele trecute, Popa îl prelungeşte fără să mai fie nevoit.

Carmen Dorobăţ rămâne mana­ger la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“. În ciuda pro­blemelor penale pe care directorul spitalului le are din ianuarie 2015, Dorobăţ rămâne managerul celui mai mare spital de boli infecţioase din Moldova cel puţin pe perioada verii. Decizia aparţine conducerii Consiliului Jude­ţean Iaşi, principalul ordonator de credite al spitalului, care i-a prelungit mandatul de ma­nager pentru încă două luni. Contractul semnat între medic şi conducerea CJ în iunie 2014 a expirat sâmbătă, 1 iulie. „Preşedintele CJ, Maricel Popa, a prelungit cu două luni mandatul doamnei profesor Carmen-Mihaela Dorobăţ pentru funcţia de manager la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase «Sfânta Parascheva», Iaşi“, se arată într-un comunicat emis de biroul de presă al CJ. Potrivit acestuia, CJ a decis să prelungească contractul de management al medicului în baza articolului 176, aliniatul 4 din Legea Sănătăţii. Conform articolului, la încetarea mandatului de manager, contractul poate fi prelungit până la şase luni, perioadă în care se organizează concurs de ocupare a postului. În septembrie 2016, preşedintele CJ explica pentru „Ziarul de Iaşi“ că nu are nicio pârghie legală prin care managerul prins în flagrant luând mită să poată fi înlăturat din funcţie de CJ, întrucât contractul de management al profesorului Dorobăţ era încă valabil. „Cazul Carmen Dorobăţ a fost unul dintre primele pe care le-am discutat, pentru că este o situaţie sensibilă. Conform legii, nu o poţi da afară, pentru că are contract de management. Nu ai ce să faci. Te dă în judecată şi câştigă. La manageri şi funcţionari publici nu ai ce face, din păcate. Nici mie nu mi-a plăcut situaţia, dar ca preşedinte nu am nicio pârghie. Ar trebui rugată să plece“, explicat Maricel Popa în septembrie 2016. Totuşi, chiar dacă pe 1 iulie contractul de management al directorului a expirat, acelaşi preşe­dinte al CJ l-a prelungit pentru încă două luni.

Carmen Dorobăţ a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pe 31 ia­nuarie 2015, după ce, cu o zi mai devreme, procurorii DNA au ridicat din biroul directoarei 20 de carnete studenţeşti printre filele cărora se găseau câte 100 de euro. Potrivit DNA, în schimbul celor 2.000 de euro, medicul îi ajuta pe studenţii de la UMF Iaşi să promoveze cu nota 9 examenul la disciplina Anestezie Generală, coordonată de soţul său, profesorul Gheorghe Dorobăţ. În total, DNA arăta că managerul împreună cu soţul său, ambii cadre didactice în acel moment la UMF, au pri­mit bani de la 124 de studenţi pentru promovarea examenelor. După ce a fost ridicată de anchetatori, Dorobăţ nu şi-a mai putut exercita funcţia de manager, aceasta fiind preluată succesiv de mai mulţi medici din spital. Medicul şi-a reluat atribuţiile în aprilie 2016, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au decis să-i înlăture definitiv măsura preventivă de control judiciar, implicit inter­dicţia de a-şi exercita funcţia. După ce Dorobăţ şi-a reluat atribuţiile de manager, profesorul Mircea Ono­fries­cu, preşedintele Consiliului de Administraţie din unitatea medicală, şi-a dat demisia. Onofriescu a su­bliniat atunci că, într-o ţară normală, un medic cercetat pentru fapte de corupţie, prins în flagrant luând mită de la studenţi, nu ar mai putea reveni pe funcţia de manager de spital, care presupune administrarea unor sume impresionante de bani de la bugetul de stat.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O bombă cu ceas: veniturile curente se duc pe salarii şi pensii

Florin NICULA

O bombă cu ceas: veniturile curente se duc pe salarii şi pensii

Dacă nu vrem să îndatorăm peste măsură generaţiile viitoare, noul guvern ar trebui să înceapă o reformă a sectorului bugetar.

Filmuletul zilei

opinii

Când raţiunea trebuie să primeze

Alexandru CĂLINESCU

Când raţiunea trebuie să primeze

USR PLUS se prezintă drept partidul care se opune întregii „clase politice vechi”, un partid nou, tânăr şi, prin urmare, ferit de corupţie şi de interese meschine. Ar trebui totuşi să ţină seama de faptul că aşa cum nici tinereţea nu e numaidecât un avantaj, nici noutatea nu e un argument decisiv. Dacă vor cu adevărat să guverneze, useriştii nu o pot face decât alături de liberali. Iar imaginea de acum, a unei harţe permanente, nu e deloc de natură să-i mobilizeze pe alegători.

Halepologii

Radu POPESCU

Halepologii

Puţini au fost, mulţi au rămas!

Decembrie electoral

Nicolae CREŢU

Decembrie electoral

Ne plângem, adesea, de încă un rând de speranţe şi „asteptări”, investite în vot, spulberate însă de ceea ce a urmat acordării acelei încrederi la urne. De aceea unii „aleg” să nu mai aleagă. Dar nu aceasta e calea, nici într-un caz. Nu cu jelanii şi nici boicotând alegerile, din scepticism şi lehamite, se poate schimba ceva, în bine, cu adevărat. 

pulspulspuls

De ce se grăbeau Peni Hill şi Electricianul să facă şmenul până la alegeri?

De ce se grăbeau Peni Hill şi Electricianul să facă şmenul până la alegeri?

Vă povesteam noi ieri aicea la rubricuţă despre lovitura de palat ratată de liberalul boit Peni Hill şi Electricianul şăf opintit de la partidoi, care au tras şutul cu sete alaltăieri în şedinţoiul de CL, ca să pună ei un vice impus, dar mingea n-a mai ajuns la poartă de cât de bărbăteşte au putut trage în ea. 

Caricatura zilei

EURORGIE

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.