De ce lipsesc femeile din politica ieşeană ? Sunteţi de acord cu cota feminină de 33 la sută ?
PNL Iasi se aliniaza astfel si din acest punct de vedere PSD Iasi, care a început mandatul cu (...)
citeste totluni, 04.07.2022
Marile proiecte de infrastructură din PNRR sunt în întârziere faţă de graficul stabilit cu Comisia Europeană în condiţiile în care, după negocierile purtate la Bruxelles, aceastea au cea mai generoasă alocare din fondurile repartizate României: 7,6 miliarde euro.
Avertismentele, formulate şi de la foşti oficiali guvernamentali şi de reprezentanţi ai societăţii civile, rămân fără replică sau fără explicaţii ale oficialilor de azi.
Horaţiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, anunţa în ianuarie că proiectul autostrăzii A7 (Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani) este în pericol.
vertismentele au fost repetate, joi, de fostul ministru Cătălin Drulă, problemele fiind confirmate pentru CursDeGuvernare de Dan Radu, fondator al Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. La fel ca toate celelalte proiecte din PNRR, capitolul infrastructură este negociat cu ţinte precise: jumătate din lucrări trebuie să fie gata în 2024 şi proiectele trebuie finalizate integral până în 2026. În ceea ce priveşte autostrada A7, licitaţia de lucrări pentru primul sector Ploieşti – Buzău a fost lansată în iunie 2021, dar câştigătorii nu sunt nici acum desemnaţi oficial. Pentru mai bine de jumătate din autostradă, mai exact Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani, niciun sector nu este atribuit, promisiunea fiind că aceasta se va întâmpla totuşi în 2022. Singura porţiune deja construită este centura Bacău, circa 16 km cu profil de autostradă.
Dan Radu a detaliat problemele din A7:
Pe lângă problemele strict tehnice, Dan Radu atrage atenţia că întârzieri se mai pot acumula şi din motive care nu ţin de voinţa CNAIR – nimeni nu garantează că nu vor exista contestaţii ale viitoarelor licitaţii.
Cuvinte cheie: + constructie, autostrazi, implemnetare, PNRR
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
După ce au jefuit și omorât în Ucraina, rușii se plâng că ei sunt cei atacați
VIDEO Atacul din Copenhaga: trei persoane au murit, patru răniți în stare gravă
(VIDEO) Cel puţin șase oameni, dintre care și români, au murit în Alpi după prăbuşirea unui gheţar
Cum să selectezi aerul condiționat potrivit sezonului torid (P)
Bebeluş născut după o tragedie pe şosea. Tatăl a murit alături
(VIDEO) Un camionagiu s-a luat la întrecere cu două avioane. A murit la 480 km/oră
Anunţatul măcel al sporurilor salariale suportate din fonduri publice
Trafic blocat de o vacă la Lețcani. Animalul, lovit de o mașină
Turist ucis de fulger la Sângeorz Băi. Un al doilea, rănit. Ei se adăpostiseră într-un foișor
De ce să alegi www.tratamente-turcia.ro? Pentru servicii medicale de calitate (P)
De ce lipsesc femeile din politica ieşeană ? Sunteţi de acord cu cota feminină de 33 la sută ?
Vânt din pupa pentru secretarul comisiei de urbanism: profitul firmei a crescut de patru ori
Drum abia modernizat, făcut praf de apa de ploaie la Schitu Duca (VIDEO/FOTO)
Universităţile din Iaşi intră în focul admiterii: unde şi cum se depun dosarele
Medicii speră la o evoluţie favorabilă în cazul fetiţei cu arsuri pe jumătate de corp
UAIC a prins un proiect de 8 milioane de euro pe PNRR, pentru digitalizare
Argentinianul Marchioni a intrat în pâine. Noi transferuri dorite la Poli
Concurs la „Cuza Vodă”: proiectul care i-ar putea aduce lui Dâncă încă un mandat de director
Arestaţi o lună după ce au şantajat o tânără ca să se prostitueze
Refacerea bd. Poitiers începe cu proiectarea. Mai e mult până se va turna asfaltul
Focuri de armă într-un centru comercial din Copenhaga. Mai multe persoane au fost rănite
Un gheţar din Alpii Italieni s-a prăbuşit şi cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa
Turcia a arestat o navă rusească plină cu grâu furat din Ucraina
A apărut pe piaţă cocktailul de 5.000 de dolari. Ce primesc de fapt clienţii?
Felul în care urşii panda au devenit vegetarieni, explicat cu ajutorul unor fosile
Municipiul Craiova, devastat de furtuna de sâmbătă, se află din nou sub avertizare meteo
Un bărbat de 65 de ani a fost găsit decedat pe fundul Ştrandul Municipal din Piatra Neamţ
Turistă din România aflată în Egipt a fost ucisă de un rechin în timp ce înota în Marea Roşie
Cătălin Hlistei va juca la Universitatea Cluj. Şi-a început cariera la UTA Arad
FOTO - Mai multe vaci au fost surprinse la păscut printre blocurile din Păcurari
Cosette Chichirău anunţă că nu vrea să mai candideze la parlamentare în 2024
Scandal în Suedia din cauza promisiuni de extrădare a unor refugiaţi kurzi către Turcia
Tânărul din Neamţ care a sărit în apă să-şi salveze sora a fost găsit fără suflare
Legendarul regizor de teatru Peter Brook a murit. El avea 97 de ani
Rusia se laudă că a cucerit Lîsîceansk şi controlează întreaga regiune Lugansk
Irina Baianţ, soprană de talie internaţională, compară Iaşul cu o bijuterie!
Hocheistul Ivan Fedotov, portarul echipei Philadelphia Flyers, este reţinut în Rusia
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, vizită la Atena şi Vilnius
Celebra cursă de cai de la Siena a fost reluată după doi ani de pauză
Alexandru LĂZESCURăzboiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (II) |
Nichita DANILOVUzul raţiunii |
Michael ASTNERDropsuri şi pastileMotto: De la salcie pân’ la tisa/ Tot copacu’ plânsu-mi-s-a... |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V) |
Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.