Marinarii salvaţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe au ajuns în Portul Constanţa

sâmbătă, 18 mai 2024, 20:00
2 MIN
 Marinarii salvaţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe au ajuns în Portul Constanţa

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Mai multe nave desfăşoară acţiuni de căutare în zonă. Cei opt marinari salvaţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe au ajuns în Portul Constanţa şi au fost evaluaţi medical. Unul singur a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa pentru investigaţii medicale. Căutările celor trei marinari dispăruţi continuă.

„La acţiunea de salvare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa a participat cu două autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi un echipaj de prim-ajutor. La faţa locului au fost evaluaţi medical opt persoane, dintre care una a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa. Toate cele opt persoane sunt conştiente, cooperate”, a declarat jurnaliştilor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Ana Maria Stoica.

Ea a precizat că marinarul dus la spital prezenta două traumatisme.

Operaţiunea de căutare şi salvare, sub coordonarea Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorităţii Navale Române este în plină desfăşurare după ce nava Mohammad Z s-a scufundat.  Alerta a fost primită în jurul orei 4.00, iar ofiţerii MRCC au trimis imediat în zonă navele ARSVOM, SAR Artemis şi SAR Apollo. A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră, care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106. Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost imediat alertate să se alăture operaţiunii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti, au anunţat reprezentanţii Autorităţii Navale Române.

Ei au precizat că nava scufundată, Mohammed Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, nouă cetăţeni sirieni şi doi cetăţeni egipteni, iar opt dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de ofiţerii MRCC.

„În acest moment se continuă  eforturile pentru căutare celorlalţi trei membri ai echipajului daţi dispăruţi, toţi de naţionalitate siriană. Motivul scufundării navei nu este cunoscut în acest moment şi se va deschide un dosar de cercetare pentru a se stabilii cauzele şi împrejurarile în care s-a produs accidentul”, a mai transmis sursa citată.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii