Marine Le Pen: către sfârșitul unei eterne candidaturi?

Pentru tenorii dreptei populiste de pe ambele maluri ale Atlanticului, subiectul alegerilor trecute și viitoare din România a trecut în plan secund, întrucât tema represiunii declanșate de elitele globaliste are un exemplu mult mai semnificativ: Franța. După cum se știe, un tribunal din Hexagon a condamnat-o pe doamna Marine Le Pen, șefa „Reunirii Naționale” (RN) la o pedeapsă ce include închisoare (dar nu va fi vorba de încarcerare) și interzicerea deținerii de funcții publice pe o durată de cinci ani, în scandalul utilizării de fonduri de la Parlamentul European pentru remunerarea unor asistenți ai europarlamentarilor RN care lucrau, de fapt, pentru organizația de partid. Cea de-a doua componentă – cea „politică” – a acestei sentințe intră chiar acum în vigoare și îi va bloca o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale din 2027, exceptând situația în care doamna Le Pen ar câștiga în apel, iar procesul ar decurge foarte rapid (ceea ce este improbabil). Nu putem insista în acest text asupra subtilităților juridice, dar Ziarul de Iași a publicat informațiile esențiale.

Desigur, mai toată clasa politică franceză recunoaște neoficial că politicienii ajunși la Bruxelles / Strasbourg își angajează asistenți care să lucreze pentru ei și pentru partidele lor la nivel național și că, astfel, înșeală Parlamentul European. Și probabil că nu este doar o problemă franceză – dar ea a devenit proeminentă în Hexagon datorită energiei cu care acționează procurorii. Chiar premierul centrist în funcție, François Bayrou, fost europarlamentar, este implicat într-un dosar similar ce vizează partidul său, Mișcarea Democratică (MoDem) – a fost exonerat de tribunal, dar Parchetul a făcut recurs, așa că emoțiile nu s-au terminat. Dar sentința pronunțată în cazul doamnei Marine Le Pen este semnificativă și pentru faptul că ea conduce în sondajele de opinie pentru prezidențialele din 2027, iar sprijinul neoficial al RN este vital pentru supraviețuirea guvernului Bayrou. Așadar, dreapta populistă ar putea cu ușurință să accentueze haosul de pe scena politică franceză.

„Delfinul” RN și eventuala rezervă pentru prezidențiale, Jordan Bardella, va avea 32 de ani neîmpliniți în primăvara lui 2027 și, mai toată lumea e de acord, pare prea neexperimentat pentru a deveni șef al statului (nu discutăm aici dacă domnul Bardella posedă sau nu și celelalte calități necesare). Diverși alți lideri de dreapta se gândesc deja că vor putea prelua părți din electoratul aflat astăzi în spatele doamnei Le Pen. Pe de altă parte, există și voci care transmit mesaje de gen „ai grijă ce-ți dorești”, argumentând că înlocuirea doamnei Le Pen nu va face decât să crească șansele electorale ale RN. Un motiv ar fi acela că numele de familie al domniei sale va rămâne mereu asociat cu extremismul, în ciuda eforturilor ei notabile de a se delimita de moștenirea politică toxică a tatălui său, Jean-Marie (decedat în luna ianuarie), fondatorul partidului.

Un alt posibil argument ar fi acela că, în ciuda creșterii aproape constante a popularității ei, Marine Le Pen va avea din nou în față obstacole mai solicitante decât tânărul ei locotenent. Stânga și centrul, dar și grupuri din societate care nu sunt neapărat afiliate politic, s-au obișnuit deja să o blocheze. Dar lucrurile ar fi mai complicate dacă ținta ar fi Jordan Bardella: odată intrat în turul secund, ar suscita el oare un sentiment de adversitate suficient de intens? Din cele de mai sus nu ar trebui să reiasă că domnul Bardella ar deveni automat favoritul luptei și nici măcar că accesul său în turul secund ar fi garantat. Dar, într-o epocă a contestării establishment-ului și a demonetizării importanței calităților asociate în mod tradițional funcției prezidențiale, surprizele nu pot fi excluse.

Pe de altă parte, doamna Le Pen nu va abandona candidatura cât timp există o șansă ca problemele sale juridice să fie rezolvate în timp util. Ea și formațiunea sa vor beneficia, probabil, de un „efect al victimei” în lunile care urmează, element care s-ar putea dovedi important dacă va fi nevoie de noi alegeri legislative, în această vară. Va simți – de fapt, deja simte – o anumită solidaritate venită din alte zone politice, pentru că această incursiune a justiției în măruntaiele politicii de partid nu este bine văzută nicăieri. În fine, dar nu în cele din urmă, șefa RN tinde să devină mai agreabilă și pentru Casa Albă. Echipa Trump ar putea considera că părerile negative exprimate frecvent de RN, de-a lungul anilor, în legătură cu Statele Unite și rolul lor pe continentul european au de-a face mai degrabă cu intervenționismul trecutelor administrații. Dar doamna Le Pen nu este „trumpistă” și nici nu pare interesată să devină, ceea ce marchează încă o diferență între Franța, unde extrema dreaptă caută să vină în întâmpinarea unui segment de public cât de cât așezat, și țările în care revolta populistă a încăput pe mâinile unor lideri cu personalități mai subțiri.

Publicitate și alte recomandări video