
Marine Le Pen, vizată de o investigație cu privire la o presupusă finanţare ilegală a campaniei sale prezidenţiale din 2022

Parchetul din Paris a deschis recent o procedură judiciară cu privire la o presupusă finanţare ilegală a campaniei lui Marine Le Pen în alegerile prezidenţiale din 2022, potrivit unor surse concordante, dezvăluie BFMTV.
Această decizie a fost luată în urma unei semnalări în aprilie a Comisiei Naţionale franceze a Conturilor de Campanie şi Finanţărilor Poltiice (CNCCFP).
Marine Le Pen ar fi cheltuit peste plafonul de cheltuieli stability de lege
La fiecare scrutin, candidaţii nu au voie să depăşească un plafon de cheltuieli stabilit de lege.
CNCCFP examinează, pe baza facturilor, conturile de campanie ale fecărui candidat, pentru a vedea dacă au respectat acest plafon.
În cazul în care au respectat regulile stabilite, statul le rambursează o parte a acestor cheltuieli de campanie.
Însă, dacă nu au respectat regulile, CNCCFP le poate ”reforma” contul de campanie, reduce rambursarea de la stat şi eventual sesiza justiţia pentru a ancheta.
CNCCFP a emis astfel o semnaare Parchetului din Paris, în baza Articolului 40, cu privire la contul de campanie a lui Marine Le Pen în alegerile prezidenţiale din 2022.
Marine Le Pen nu este singura care a călcat pe bec
Contactată de BFMTV în urmă cu câteva săptămâni, Comisia recunoştea că semnalează ”destul de frecvent” fapte susceptibile să constuituie infracţiuni penale unor parchete.
Potrivit ”informaţiilor noastre”, scrie BFMTV, Marine Le Pen nu este singura candidată în alegerile prezidenţiale din 2022 care a făcut obiectul unei semnalări a CNCCFP.
Însă Parchetul din paris a deschis foarte recent o procedură judiciară, precizează postul francez.
Publicitate și alte recomandări video