Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
“Din investigatiile efectuate pâna în prezent, s-a constatat faptul ca în no (...)
citeste totsambata, 21.05.2022
Premierul Dăncilă a spus, ieri, că vrea declararea în CSAT a autostrăzii Comarnic - Brașov ca fiind de importanţă naţională şi realizarea acesteia din fonduri guvernamentale, în condițiile în care "birocraţia este destul de mare", iar în ţară "s-a format această instituţie a contestaţiilor”. Așadar, soluţia PSD pentru ca această autostradă să fie realizată este finanțarea din fonduri guvernamentale și transformarea acesteia, printr-o decizie a CSAT, într-un obiectiv de interes național. Această declarație este o recunoaştere implicită a Guvernului că A8 (Ungheni-Iași-Tg. Mureș) nu este de “interes naţional” şi nu poate fi făcută din cauza “birocraţiei”.
Fac apel la doamna Dăncilă să se trezească în al 12-lea ceas și să înțeleagă că autostrada Moldova – Transilvania (Ungheni – Iași – Tg. Mureș) este de interes național nu doar pentru România, dar și pentru Republica Moldova, căreia țara noastră s-a oferit să îi sprijine parcursul de apropiere de UE.
Realizarea autostrăzii Moldova-Transilvania este un proiect convergent nu doar cu interesul național (legarea regiunilor istorice ale României și reducerea decalajelor economice dintre acestea), ci și cu politica de vecinătate a României și a Uniunii Europene.
Doamna Dăncilă, regiunea de Nord-Est este una dintre cele mai sărace regiuni din Uniunea Europeană. Locuitorii din Moldova câştigă cu 40% mai puţin decât media naţională, iar investiţiile străine directe sunt insignifiante. Deşi Regiunea de Nord-Est are cea mai mare populaţie dintre toate regiunile de dezvoltare ale României, aportul la Produsul Intern Brut Naţional este de aproximativ 10%. În acelaşi timp, Regiunea de Nord-Est are cel mai scăzut PIB/locuitor dintre regiunile Uniunii Europene (aprox. 25%), iar 70% din valoarea exporturilor realizate în regiunea de Nord-Est sunt orientate către statele din zona euro.
Principalul motiv pentru înapoierea economică a Regiunii de Nord-Est este, fără nicio îndoială, lipsa unei autostrăzi care să ne lege de Vestul României și Vestul Europei. Creșterea bunăstării, atragerea investitorilor și crearea de noi locuri de muncă în Regiunea de Nord-Est sunt indisolubil legate de realizarea autostrăzii Moldova –Transilvania.
Consider că izolarea unei regiuni cu 4 milioane de locuitori afectează siguranța națională și pentru că în Regiunea de Nord-Est exodul tinerilor este masiv, iar nivelul de excludere socială din cauza sărăciei este unul ridicat.
Autostrada Moldova – Transilvania este o problemă de interes național, poate chiar mai importantă decât Comarnic – Brașov!
Marius Bodea
Deputat PNL Iași
Cuvinte cheie: + marius bodea, autostrada, moldova, pnl iasi, transport
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Reportaj la „doza patru” - Discuţii pro şi contra, pe holurile cabinetelor medicale
România trage Republica Moldova în Uniunea Europeană. Ședință comună: ce s-a decis ieri la Iaşi?
Doi ciobani l-au zvântat în bătaie pe veterinarul care le-a găsit câteva oi bolnave
Fostul finanţator al Dinamo, Nicolae Badea, dă tărcoale Iaşului: vrea 10 milioane lei
„Ne vedem la Mitropolie”: o nouă serie de evenimente organizată de Arhiepscopia Iaşilor
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*
Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu
Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
În sfârşit, Poliţia a depistat în trafic un permis românesc falsificat
A furat telefonul din maşină, Poliţia l-a prins, apoi păgubitul s-a împăcat cu hoţul
Un șofer prins duhnind a alcool a refuzat să sufle şi să meargă la analize
Duminică începe la Iaşi cel mai important turneu de tenis destinat copiilor
A ieşit la o plimbare nocturnă de plăcere, dar a ajuns după gratii
Ministerul Apărării din Republica Moldova anchetează un furt din echipamentul militar
Cine visează la funcții în partid? Candidaturi pentru Consiliul Naţional al PNL
EXCLUSIV: Accident şocant în CUG: A scos capul din canal şi a fost ucis de o maşină (FOTO- UPDATE)
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Percheziții acasă la interlopul Adrian Corduneanu. A fost săltat pentru amenințări
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Premierul Nicolae Ciucă laudă administraţiile liberale şi Clujul. “Am să cer licenţă pentru export”
Formaţia Atletico Mineiro a stabilit un record în Copa Libertadores: 18 meciuri fără eşec
Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, Iași, 24 - 27 mai 2022 (P)
Cântăreaţa Rihanna, în vârstă de 34 de ani, a devenit mamă. Ea a născut un băieţel
Ion Barbu, ”Îmblânzitorul de pietre”, vine la ArtEast Gallery
Cercetătorii au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce aceștia dorm și visează
Cum vrea Twitter să combată dezinformarea legată de conflictul din Ucraina
Suspans la PSG. Mbappe va anunţa duminică dacă rămâne sau pleacă
Ucraina va primit rachete avansate anti-navă din SUA pentru a lupta împotriva blocadei ruseşti
Românii au intrat în economiile din bănci şi fonduri mutual: aproape un miliard numai în martie
Modern, clasic, elegant - mobilier de baie cu personalitate de la Orsini Mobili (P)
Agresorii ruşi se plâng că mai multe comisariate militare au fost atacate cu cocktailuri Molotov
Preţurile petrolului au revenind pe creştere după pierderi mari
Particulele de aer poluat din creierele tinerilor, asociate cu Alzheimer și Parkinson
Anunţ îngrijorător al şefei FMI: Liderii financiari la nivel mondial trebuie să se pregătească
Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?
Vestiarul Politehnicii e gol din nou. Doar cinci seniori mai sunt sub contract!
A început Romanian Creative Week: 800 de artişti, zeci de evenimente
Nicolae GRECUGeneraţia de AUR şi sporturile |
arh. Ionel OANCEACreşterea oraşului |
pr. Constantin STURZULumina de la capătul Luminiţei |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor. |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.