anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Comunicat de presă (P)

Marius Bodea: La Iași, PSD-ALDE te bate dacă te opui. Gestul viceprimarului Radu Botez este incalificabil! (P)

GALERIE
foto-Marius-Bodea
  • foto-Marius-Bodea
- +

Scenele tensionate petrecute astăzi în ședința de Consiliu Local, unde liberalul Răzvan Timofciuc este bruscat de viceprimarul ALDE Radu Botez, au atras reacția deputatului Marius Bodea. Acesta îi cere viceprimarului să își dea demisia.

Gestul de astăzi al dlui Radu Botez, viceprimar și candidat ALDE la Primăria Iași, este incalificabil și de neacceptat. Un consilier liberal ajunge să fie bruscat doar pentru că nu împărtășește aceleași opinii cu puterea, iar totul se petrece sub privirea îngăduitoare a primarului Chirica și a viceprimarului PSD Harabagiu, care manifestă, tacit, același dispreț cu care ne-am obișnuit. După ce timp de patru ani colegii mei liberali au avut de suportat jigniri constante, fiind nevoiți să apeleze la instanță pentru ca și proiectele propuse de ei să apară pe ordinea de zi, astăzi vedem că până la violență nu mai era decât un pas. Niciodată într-o ședință de CL nu s-a mai întâmplat așa ceva, iar pentru comportamentul huliganic ar trebui să răspundă nu doar dl Radu Botez, căruia îi cer să își dea demisia și retragerea din viața publică urgent, ci și primarul și viceprimarul PSD, care au aprobat ieșirea deviantă a colegului lor, fără să ia atitudine. Astfel de comportamente nu trebuie să existe în Consiliul Local, și consider că sunt o ofensă inclusiv la adresa ieșenilor. Iar când în sală asistă pasiv până și șeful Poliției Locale Iași, atunci mă întreb ce apărare pot spera că au ieșenii care nu se află într-o sală oficială, unde totul este înregistrat”, a declarat deputatul liberal Marius Bodea.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un vis de vară după Bacalaureat

Ioan Alexandru TOFAN

Un vis de vară după Bacalaureat

Nimeni nu s-a gândit, probabil, că elevul nu se stresează decât atunci când se întâlneşte cu absurdul unui sistem de învăţământ centrat pe el şi nu când i se cere să fie creativ, să gândească şi să ia în piept marile probleme ale culturii.

opinii

O lume a celorlalţi

Codrin Liviu CUȚITARU

O lume a celorlalţi

Personajele lui Ondaatje stau, prin urmare, sub semnul „dublei critici”, adică, în limbajul postcolonial, sub semnul „dublei identităţi”. De aici rezultă tipologii maleabile, dar şi, paradoxal, neconcesive.

Cinşpe regiuni de inspiraţie sovietică… (III)

George ŢURCĂNAŞU

Cinşpe regiuni de inspiraţie sovietică… (III)

În orice societate, sistemul administrativ este conceput în scopul eficientizării gestiunii resurselor umane şi naturale ale unui teritoriu. E necesar ca acest sistem să fie flexibil şi să articuleze într-o manieră echilibrată şi funcţională necesităţile fiecărui nivel de organizare (local, judeţean, regional etc.), conform principiului subsidiarităţii.

Conu’ Leonida faţă cu o lume a ielelor

Bogdan ILIESCU

Conu’ Leonida faţă cu o lume a ielelor

„My advice to other disabled people would be, concentrate on things your disability doesn't prevent you doing well, and don't regret the things it interferes with. Don't be disabled in spirit as well as physically.” (Sfatul meu pentru alte persoane cu dizabilităţi ar fi să vă concentraţi asupra lucrurilor pe care dizabilitatea dvs. nu vă împiedică să le faceţi bine şi să nu regretaţi lucrurile cu care interferează. Nu fiţi dezabilitaţi spiritual, aşa cum sunteti fizic.) Stephen Hawking

pulspulspuls

Întâlnire secretă a aurarului Georgică cu baza de la Iaşi, în toiul nopţii: se caută oameni noi

Întâlnire secretă a aurarului Georgică cu baza de la Iaşi, în toiul nopţii: se caută oameni noi

Rămaşi orfani la capitolul vizibilitate după ce mamaia Omida Şoşo a fost dată afară din partid şi, implicit, şi din filiala de Iaşi, în care a fost aleasă senatoare, cică ieşenii din acest partid au o mare problemă în ultima vreme: nu prea există în spaţiul public. 

Caricatura zilei

Rusia și-a amintit de Alaska

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.