Marketing universitar: Brand academic centrat pe ”Științele Vieții”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

miercuri, 20.10.2021

Marketing universitar: Brand academic centrat pe ”Științele Vieții”

GALERIE
USAMV Iasi
  • USAMV Iasi
- +

Până în 1990 autoritățile comuniste erau cât se poate de zgârcite în a fi de acord cu folosirea oficială a titulaturii ”universitate” în denumirea instituțiilor de învățământ superior. Așa se explică, între altele, faptul că Institutul Agronomic din Iași este redenumit cu acte în regulă, abia în anul 1990 (după 52 ani), drept ”Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară «Ion Ionescu de la Brad» din Iași”.

31 de ani mai târziu, respectiv în prima parte a anului în curs, factorii manageriali ai instituției, care au inclus în propria strategie și unele elemente de rebranding, aveau să propună ministerului de resort o nouă denumire. Probabil, cei mai mulți dintre noi o cunosc deja, pentru că aprobarea Guvernului a fost obținută încă de acum trei luni (HG nr. 540/2021).

De fapt, modificarea denumirii așezământului academic în ”Universitatea pentru Științele Vieții «Ion Ionescu de la Brad» din Iași”, nu avea să întâmpine nicio dificultate, de moment ce s-a menținut ceea ce se cheamă misiune fundamentală (respectiv aceea de ”a forma ingineri în diferite științe aplicate ale mediului și vieții: agronomie, horticultură, biotehnologii agricole, inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală etc., precum și licențiați în biologie și doctori medici veterinari”. Așadar, ”produsul finit” al instituției (absolventul) este un specialist într-un domeniu care, direct ori indirect, ține de ”Științele Vieții”.

Dacă tot aminteam mai înainte că lucrurile (motivațiile rebranding-ului) ”se leagă” plecând de la ultima strategie a actualilor factori manageriali, nu putem exclude că la luarea deciziei în discuție a existat și o gândire în cheie de piață, cu accent pe viitoare avantaje economice, financiare. Nu trebuie făcute cine știe ce eforturi pentru a sesiza că noua denumire este incomparabil mai atractivă/incitantă pentru bacalaureați. Probabil că succesul înregistrat în recrutarea bobocilor, chiar așa, în context pandemic prelungit, este datorat și cotiturii de brand. Evident, cuplată cu transparența, comunicarea instituțională și o serie întreagă de elemente de conținut.

Privind în spațiul concurenței, fie și doar Est-European, devine clar că îmbunătățirile pe această linie erau vitale, aici universitățile de același profil evoluând maidemult pe o traiectorie diferită față de cea cunoscută la noi. În respectivul spațiu se pune accent apăsat pe circumstanțe de progres tehnic, IT, cerințe ale angajatorilor, condițiile concrete ale pieței muncii, care se schimbă mult mai rapid decât în trecut.

Ținând cont de toate acestea, instituția mizează transparent și onest pe ”creșterea vizibilității internaţionale, pentru asigurarea unei recunoașteri mai largi și a armonizării calificărilor din cadrul învățământului superior agronomic, pentru a-și putea dezvolta parteneriatele, pentru a crește numărul de studenți și/sau  cadre didactice, pentru diversificarea curriculei etc.” (cf. Nota de fundamentare a HG nr. 540/2021).

Noi am putea adăuga că prin profilul ei, resursele umane și infrastructura deținute, Universitatea pentru Științele Vieții «Ion Ionescu de la Brad» din Iași poate beneficia într-o măsură mult mai ridicată de oportunitățile legate de diversele pachete financiare europene. Să amintim, de pildă, că doar prin PNRR - Pilonul Tranziţia verde (cu unele componente din zona preocupărilor curente ale instituției, precum Împădurim România, Protejăm biodiversitatea, Managementul deşeurilor etc.), ni se alocă sume totalizând aproximativ 15 miliarde Euro.  

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Fraţii de cruce strâmbă

Cătălin ONOFREI

Fraţii de cruce strâmbă

Cum ar arăta un stat condus de nişte microbişti ce-şi fac cruce în timp ce înjură?

Filmuletul zilei

opinii

Dacii liberi

Briscan ZARA

Dacii liberi

Precum oamenii din Neanderthal, peste doar 50 de ani se va pomeni despre românii din spaţiul carpato-danubiano-pontic ca despre o naţie dispărută care a locuit câteva sute de ani pe aceste meleaguri. Pandemia de coronavirus va fi ca o linie roşie de hotar în istorie văzută ca punct final de eliminare a lor.

Corigenţi la sănătate şi bunăstare socială

Ciprian IFTIMOAEI

Corigenţi la sănătate şi bunăstare socială

Oficiul de statistică al UE, Eurostat, a diseminat recent indicatorul AROPE care arată că România este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, cu 35,8% din populaţie în risc de sărăcie sau excluziune socială, în anul 2020. 

Un geniu

Nichita DANILOV

Un geniu

Aici ar trebui să depună jurământul atât preşedintele, cât şi tot guvernul României, a spus el. Da, aici, în fosta închisoare de la Sighet, unde se mai aud scâncetele şi urletele foştilor deţinuţi politici care au fost supuşi la privaţiuni şi chinuri inimaginabile, tocmai ca să avem acum o temelie pentru a ne clădi noua democraţie şi noua societate...

pulspulspuls

Cum a luat deputata Berescu faţa altora mai în pole position

Cum a luat deputata Berescu faţa altora mai în pole position

Pentru că, iată, Cioloş tocmai a depus ieri lista şi programul guvernului său în parlament, unde în următoarele zile se va decide prin vot dacă merge echipa asta înainte au ba, şi pentru că avem un ieşean pe acea listă, am zis că musai să-l chestionăm olecuţă pe amicul Archibald Tănase despre subiect, în calitatea lui onorabilă de om cu doftorat în sforăraie politică. 

Caricatura zilei

Certificate

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.