Martin Romberg, compozitor rezident Classix Festival: „Tolkien nu a devenit muzică pentru mine înainte să citesc Silmarillion“

Începutul acestui an te găsește în postura de compozitor rezident la Festivalul Classix din Iași, cu o nouă premieră mondială. Spune-ne mai multe despre noul ciclu de cântece pe care le vom auzi la această ediție a festivalului. Este legat de tema ediției, metamorfoza?

Aceasta este o întrebare intere­santă. Îmi vine în minte diferența dintre cuvintele „metamorfoză“ și „transformare“. Primul înseamnă dezvoltare organică inițiată de însăși natura. Dar „transformare“ este ceva omenesc și dependent de voința omenească. Cred că atât compoziția în general, cât și ciclul de cântece pe care tocmai l-am scris pentru festival sunt ambele. În plus, am cerut traducerea mai multor poeme din engleză și din norvegiană în limba cea mai ela­borată dintre limbile construi­te de Tolkien. S-ar putea spune chiar că două limbi convenționale s-au metamorfozat într-adevăr în una nouă. Una plămădită doar din spirit pur.

Un festival independent de muzică clasică în România – care sunt așteptările tale?

În fapt, mă aștept la o aventură, deoarece simt că acest festival în special este inițiat de oameni care cred în ceva și care par a avea multă energie. În acest context se întâmplă de obicei magia. De fapt, este imposibil ca magia să nu se petreacă.

Care este momentul în care ai știut că urma să compui și ce te-a inspirat să pornești în această direcție? Ce compozitori ți-au influențat propriul limbaj muzical și de ce?

Aveam 14 ani, eram așezat la pian și dintr-o dată o voce a spus: vei fi un compozitor și vei scrie muzică la fel de bună ca a lui J.S. Bach, și în același stil. Așa că am scris o mulțime de piese în stilul baroc în următorii doi ani. Vocea avea dreptate în ceea ce privește partea cu devenitul compozitor. Însă legat de muzica barocă, asta a fost în mod evident o aiureală totală.

De la piese solo pentru pian la muzică de cameră și la poeme simfonice – cum te-ai defini drept compozitor?

Romantic incurabil și obsedat de frumusețe. Mai mult, obsedat de meșteșug, de logica structurală, de psihologia orchestrală și de fe­ricirea pură a cântatului. De ase­menea, sunt credincios. Cred că oamenii sunt pe această pla­netă pentru un motiv. Așadar, cred în universalitate și în atemporalitate, în eterne mecanisme de ceas care există, dar care uneori trebuie re­descoperite. În spirit, nu există preocupări legate de a fi vetust sau modern. Acele criterii pur și sim­plu nu există.

Legende din popor, literatură fantastică, mitologie – pesemne că auzi această întrebare adeseori, dar de ce îți tragi seva inspirației din aceste surse? Care este motivul pentru care le dai acestor personaje sunet și profunzime?

Mitul și gândirea mitic-poetică sunt ultimele spații metafizice si­gure rămase într-o lume mate­rialistă. Te prefaci că te lucrezi cu imaginarul, justificat de povestiri și de ilustrații, dar în realitate toate sunt doar un pretext pentru a ne întinde spre ceea ce se află dincolo. Există un izvor de sunet care pornește din această sursă, permanent.

Care este prima ta amintire cu universul lui Tolkien? Când a devenit pentru prima oară muzică și cum anume?

Îmi amintesc sfârșitul cărții Stă­pânul inelelor, pe care am citit-o când aveam 16 ani, ca fiind primul meu contact cu conștiința morții. Navigarea înspre orizont, la sfâr­șit, înspre Valinor. Cred că prima mea lucrare adevărată în acest sens a venit mulți ani mai târziu, când am scris poemul simfonic Quendi, în 2008. Tolkien nu a devenit muzică pentru mine înainte să citesc Silmarillion, pu­bli­cat postum, vreo zece ani mai târziu. Aceasta este o scriptură pentru adulți care își caută con­știința mitică. Pur și simplu se revarsă de muzică.

Rune antice, texte în limba celtă, Charles Baudelaire, H.P. Love­craft – cum alegi textele în jurul cărora compui muzică?

Mă găsesc ele pe mine, mai de­grabă decât le caut eu. Cred că sursele de inspirație sunt ca niște pisici. Nu vin niciodată la tine atunci când vrei, dar adeseori vin atunci când nu le cauți. Așadar, acest proces de selecție este despre cum să ai încredere în univers.

Ai lucrări inspirate de tablouri și de fotografii de artă. Ai simțit nevoia să le compui coloane sonore, sau ai găsit o emoție în aceste lucrări, una care te-a inspirat să creezi muzică?

Orice expresie artistică este o formă compactată a unui univers, cu energie comprimată care tinde să fie desfășurată în timp și în spațiu. Deci toate aceste bucăți de artă fizică au o voce care are nevoie de ajutor pentru a fi materializată. Asta face un compozitor: ajută vo­cile să se facă auzite. De fapt, în acest sens, compozitorul nu creea­ză în fond nimic.

Ce i-ai spune unui ascultător de muzică clasică, să spunem neînclinat să asculte compoziții contemporane?

Uită majoritatea secolului XX. În acest secol, muzica devenise în mare parte o unealtă politică, plătită cu prețul umanității. Mulți tineri compozitori de astăzi, din secolul XXI, scriu o muzică de o cu totul altă factură. Te rog depune un efort și descoperă-i. Asumă-ți responsabilitatea de a fi o parte din optimismul lumii, nu o parte din nostalgia ei. Este dificil să rămâi optimist în această lume, dar este ușor să fii nostalgic. Alege calea mai dificilă.

Muzica clasică se întâlnește cu cea electronică – ce ne poți spune despre parteneriatele pe care le ai în afara genului clasic?

Aceste cooperări au fost de scurtă durată, dar foarte interesante. Muzicienii clasici și compozitorii trebuie într-adevăr să se reorien­teze în realitatea lumii de azi. Avem multe de învățat din faptul că oamenii reacționează și iubesc forme mai simple de muzică. Să­rim calul atât de des, fiindcă muzica clasică a devenit atât de com­petitivă. Dar muzica nu poate fi despre „dueluri“, să cânți tot mai repede și să produci compo­ziții din ce în ce mai complexe și așa mai departe. Elinii numeau asta agon, beneficii reciproce sur­venite în urma competiției. Dar eu cred că omul modern este obosit de asta. În vremurile noastre, trebuie să punem accentul pe pace și prietenie. Oamenii din sfera ge­nu­lui electronic au integrat pe deplin acest aspect în arta lor.

Ce faci atunci când nu creezi muzică? Și cum e viața între Norvegia și Franța?

Eu scriu mult și am muncit cu multe forme de text, poeme și articole. În ultima vreme, printre altele, așa-zisul flânerie, adică un gen literar uitat despre plimbări prin orașe, în timp ce cugeți la probleme filosofice.

În afară de asta, fac o gră­madă de muncă fizică, restaurând două vechi case, una în Norvegia și una în Franța. Fac totul de unul singur, inclusiv fierăria, cioplirea pietrelor, instalarea sistemelor de încălzire și de electricitate. Pentru mine, casa ta este oglinda pro­priu­lui sine. Într-un fel, a pro­priului corp. Dacă ai o problemă cu corpul tău fizic și nu știi ce să faci, încearcă să-ți repari casa în schimb. Durere de cap? Atunci ia și insta­lează un sistem supli­mentar de aerisire la etajul trei. Și tot așa. Vei vedea, nu e cu nimic mai prejos de un miracol.

FOTO: © Odd Geir Saether

Articol preluat din Suplimentul de Cultură

Publicitate și alte recomandări video