Martiri - drama celor ce aleg să fie liberi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Martiri - drama celor ce aleg să fie liberi

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Radu Nica este genul de regizor care caută texte ce-ţi dau de gândit. Cum e şi cazul cu Martiri pus în scenă curat, neutru, dar natural, pur teatral, excelent lucrat cu actorii, fără emfaze gratuite. Uneori, numele lui Frank Wedekind şi Marius von Mayenburg apar unul lângă altul. 

În Martiri, existenţialismul teatrului lui Mayenburg este puţin evident, dar poate fi recuperat prin trimiterea la Deşteptarea primăverii (drama copiilor devine drama adulţilor ce devine drama celor ce aleg să fie liberi). Ideea de natură umană este lăsată în urmă prin noul concept de condiţie umană: excesele puberale şi fanatismul religios au ceva în comun, însă destinul omului este chiar opera sa.

Prin decorul unic, bazat pe forţă de sugestie (culori vii, multifuncţionalitatea spaţiilor de joc), dar şi prin modul brusc, energic în care scenele sunt tăiate, se succed sau întrepătrund, fiind astfel punctate prin video design (Mihai Păcurar) şi sound design (Vlaicu Golcea), regizorul Radu Nica plasează intriga din Martiri în plină actualitate. Radu Nica este foarte rezervat în a folosi textul în vreun fel şi nicidecum în propriul interes, valorificându-l cu moderaţie. Nu plusează în vreun fel niciuna dintre subtemele care străbat textul (tentaţia mistică, tentaţiile homosexuale juvenile, antisemitismul). Subiectul nu este imobilizat de impunerea vreunei grile de lectură, ci se dă curs interpretării, lansându-se astfel posibilitatea perspectivelor multiple (de aici, existenţa mai multor jocuri de interacţiune cu publicul pe parcursul reprezentaţiei şi schimbarea locurilor standard între actori şi spectatori, volatilizarea celui de-al patrulea perete).

Absenţa unui centru spiritual este ceea ce atrage atenţia în primul rând atunci când se încearcă o radiografiere a lumii umane contemporane. Însă refugiul fanatic în monoteismul religios şi încercarea de a resuscita martiriul creştinilor altor secole nu ar avea alt rezultat astăzi decât acela de a deschide posibilitatea comparaţiilor cu nazismul, dictatura şi totalitarismul. În spiritul acestei problematici, prestaţia lui Benjamin (Ali Deac) polarizează lumea adulţilor şi o răstoarnă. Dintre toţi, cea mai afectată e profesoara de biologie (Alexandra Murăruş) care ajunge, prin dedicaţia faţă de profesie şi principiile darwiniste ori ateiste, să îşi egaleze adversarul în fervoare. Alegând, Erika Roth ajunge să se pironească singură în cuie de podeaua şcolii, într-o postură semicristică, căreia regizorul alege să nu îi dea amploare. Fără limite, extremele şi fanatismele de orice tip ajung să semene între ele şi conduc, în egală măsură, la excese şi la acte incontrolabile. Din postura regizorului raţionalist, care controlează atent fiecare mişcare a actorului şi construcţia întregului spectacol în cele mai mici detalii, Radu Nica surâde probabil uşor cinic în faţa întregii discuţii despre condiţie umană, destin şi iraţionalitate.

Personajele nu creează dependenţe, tocmai pentru că evoluează într-un dramatism ireproşabil. Creionată în general din mici gesturi cotidiene degajate, alteori surprinsă într-un exerciţiu de respiraţie de tip yoga, în timp ce fiul îi predică despre păcat şi tortură veşnică, mama lui Benjamin (Renate Müller-Nica) pune punctul pe ”i” în ceea ce priveşte revoluţia hormonală ce va isca ulterior o revoluţie conceptuală imposibil de oprit în rândul adulţilor ce roiesc în jurul lui Benjamin. Câştigătorului premiului UNITER pentru debut de anul acesta, lui Iustinian Turcu (Georg) îi revine rolul de a reprezenta în scenă afectele, senzaţiile difuze, provocările erotice interzise oprite la jumătate. Fanatismul religios al lui Benjamin este jucat în mod paradoxal printr-o sobrietate care vibrează prin toţi porii. Stăpânirea de sine a personajului are reverberaţii neaşteptate, în acord cu tonurile muzicale religioase şi cu lumina enigmatică. Distanţa sufletească nu este dezechilibrată prin patimă, ci prin mici soluţii regizorale care ar putea deruta (corpul dezgolit, urinatul, dar mai ales anumite ezitări şi atingeri eşuate). Benjamin alege să facă răul (să mintă, să atenteze la viaţa aproapelui) în numele binelui. Iar cel ce alege (să fie liber) devine în mod absolut răspunzător.

Într-un spaţiu de joc populat de leagăne, trambuline, platforme de căţărare, unicorn cu arc, devenit rând pe rând acasă, la şcoală, în biserică etc., chestiunile serioase se discută sărind coarda, alergând printre suporturi metalice sau atârnând de vreo bară; regizorul se foloseşte de orice prilej pentru a umple cu mişcări elastice ale corpului uman scheletul metalic puternic colorat. Conceptual, forţa oricărui mesaj este limitată. Însă corpul uman continuă să semnifice, dincolo de a fi un simplu acompaniament pentru vorbe, chiar şi atunci când conceptele nu mai au nici sens şi nici valoare. Unii actori deţin capacitatea de a semnifica folosindu-şi propriul corp, alţii au învăţat mici trucuri pentru a o face. Prin intermediul corporalităţii puse în joc şi al mişcării scenice, mai mult decât prin cuvânt vreodată, personajul atinge lumea reală a spectatorului. 

(Martiri de Marius von Mayenburg, traducere: Elise Wilk, regia: Radu-Alexandru Nica, scenografia, video, light design: Mihai Păcurar, muzica, sound design: Vlaicu Golcea, distribuţia: Valentin Späth, Johanna Adam/ Alexandra Murăruş, Daniel Bucher, Daniel Plier, Ali Deac, Renate Müller-Nica, Iustinian Turcu, Anca Cipariu, Teatrul Naţional ”Radu Stanca” Sibiu, premiera: 16 septembrie 2016, prezentat în cadrul FITS 2017)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum s-au transformat o parte din mass media din câini de pază ai democrației, în agenți de propagandă și portavoce a autorităților

Alexandru LĂZESCU

Cum s-au transformat o parte din mass media din câini de pază ai democrației, în agenți de propagandă și portavoce a autorităților

Marea majoritate a jurnaliştilor români continuă să se închine la „icoanele” New York Times, Washington Post, CNN, The Guardian, nerealizând că acestea au deviat între timp semnificativ de la etica şi standardele tradiţionale ale jurnalismului.  

Filmuletul zilei

opinii

Câte ceva despre ororile nazismului

Nichita DANILOV

Câte ceva despre ororile nazismului

Realitatea din lagărele de naziste era atât de cosmetizată de aparatul de propagandă, încât chiar şi prizonierii proaspăt aduşi în vagoanele de vite sigilate aveau tendinţa să nu dea crezare sinistrelor zvonuri legate de exterminare. Ca să nu intre în panică, deţinuţii ce coborau din trenuri aveau parte de o privelişte aproape bucolică. E drept că exista sârmă ghimpată. Dar dincolo de sârmă domnea o ordine desăvârşită.

Povestea unui newsletter: Eminescu şi statistica

Ciprian IFTIMOAEI

Povestea unui newsletter: Eminescu şi statistica

Pe la începutul lunii decembrie 2021, mă pomenesc cu un telefon de la prietenul şi colegul Bogdan Pătărlăgeanu de la Direcţia de Comunicare a Institutului Naţional de Statistică (INS) cu propunerea de a colabora la un Newsletter pentru Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie) în care să surprindem crâmpeie din publicistica economică şi socială a poetului Mihai Eminescu, eventual, condimentate cu date statistice. Mai înainte de toate, prietenul Bogdan se interesă dacă ştiu ceva despre legătura lui Eminescu cu statistica, parcă, bănuind că am în lucru un studiu cu tema „Scurt istoric al statisticii oficiale în România” în care aveam câteva rânduri despre tema în cauză.

Atenţie la trend

Michael ASTNER

Atenţie la trend

În loc de motto: Jocurile minţii// cum mai reuşim noi/ să ne construim/ propriile capcane - cu cât mai sofisticate,/ cu atât mai durabilă/ propria închisoare.

pulspulspuls

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Aho aho, cetitori fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi, căci pe astăzi Moşu’ vouă vă aduce brânză, ouă, dar şi niscai noutăţi din niscaiva zone mai mici ale politichiei ieşene pe care mulţi dintre noi le cam scosesem la pensie de câţiva ani, pe unii reprezentanţi chiar fără vechimea completă, ci pe caz de boală. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X