Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Mărturia protestatarului care a protejat-o pe femeia-jandarm cu propriul corp

GALERIE
femeia jandarm2
  • femeia jandarm2
- +

Unul dintre oamenii care au sărit în ajutorul celor doi jandarmi atacați la protestul din Piața Victoriei, între care o femeie care ar putea rămâne paralizată, a relatat pe contul său de Facebook cum s-a petrecut incidentul.

Mihail Bumbeș a povestit despre momentul în care a ajuns la cei doi jandarmi care erau deja căzuți la pământ, iar deciza pe care a luat-o a fost să devină un scut uman.

 “În copilărie și adolescență când o dădeam parte-n parte exista un principiu peste care nu se putea trece, nu lovești niciodată pe cel căzut la pământ dacă acesta refuză lupta. Te descalificai în fața tuturor. Nu era o dovadă de putere, ci de mișelie.

Când am ajuns la cei doi jandarmi prinși între protestatari erau deja căzuți la pământ, iar primul gest, instinctual, a fost să fac scut uman pentru a-i proteja. Nu m-am gândit nicio clipă că oamenii aceia fac parte dintr-o instituție pe care o vreau desființată pentru abuzurile asupra mea din trecut și pentru ceea ce reprezintă, un braț represiv al statului, scopul era salvarea lor. A urmat o ploaie de pumni şi picioare încasate, eu și toți cei care reușiserăm să facem un baraj viu de la cei care veneau valuri, valuri să lovească, iar o fată din cordon s-a aruncat disperată peste cei doi pentru a-i proteja. Pentru câteva momente violența încetase, fapt ce ne-a determinat pe cei din scut să-i ridicăm pe jandarmi pentru a-i scoate din muțime. A fost o greșeală copilărească pentru că odată ridicați a început din potopul de lovituri, iar eu am pierdut filmul pentru câteva zeci de secunde în urma unor lovituri primite în cap. Am mai văzut doar cum câțiva jandarmi au venit să-și recupereze colegii.

Din fericire, jandarmerița și jandarmul n-au suferit răni care să le pună viața în pericol, dar nu pot spune același lucru despre cei pe care jandameria i-a prins la intersecția Mihalache cu Titulescu stând pe treptele și balustarda unei clădiri de birouri, deși și-au arătat clar intenția nonviolentă. I-au rupt cu bastoanele, doi dintre ei rămânând inconștienți la pământ. Și asta doar ce am văzut eu.

Am câteva întrebări cu privire la cum a acționat Jandarmeria:

Cine a autorizat gazarea protestatarilor încă de la orele 17-18, știind că în trecut hârjonelile între manifestanți si jandarmi erau tratate mult mai relaxat și fără urmări și de ce s-a tras cu tuburi de gaz la nivelul capului, în condițiile în care sunt obligați, prin convenții internaționale, să tragă la un unghi de 45 grade? Când am ajuns pe la orele 20.00 lumea era deja foarte furioasă pe jandarmi pentru cum acționaseră până atunci.

Cine a dat ordin de înarmare al jandarmilor cu arme de foc letale și cu ce scop au fost aduse?

Cine e comandatul de dispozitiv și care a fost scopul său atunci când a ordonat plutonului de jandarmi să treacă fix prin mijlocului celor mai înfierbântați manifestanți creând panică și incitare la violență?

Cine e șeful plutonului care și-a abandonat colegii în mulțime și a întârziat nepermis de mult salvarea lor, totul putându-se încheia cu o tragedie?

Cine e responsabilul care a ordonat represiunea împotriva protestatarilor nonviolenți?

Cine e comandantul de jandamerie care i-a spus lui Mălin Bot că: „dacă vom fi 50 de mii, jandarmii vor trece de partea poporului”? Acest anunț fiind făcut de la stația de amplificare din Piața.

Sentimentul pe care l-am avut aseară a fost că Jandarmeria a avut ca unic scop provocarea protestatarilor. Și i-a reușit!

Și manifestanții iși doreau acțiune. Și-au avut!

Realitatea e că nu am așteptari de la jandarmi în asemenea momente, știu și-mi asum că voi avea de suferit ca urmare a modului violent în care ei acționează în stradă. Nu mă surprinde lipsa lor de umanitate atunci când desfigurează cam tot ce le iese în cale. Șocat am fost doar de ploaia de lovituri aruncate de protestatari asupra celor doi jandarmi. Și părea că nu se mai sfârșește. Și mai era și neputința că nu pot face mai mult ca să-i salvez.

Una peste alta, comparând violența de aseară (de ambele părți) cu ce am văzut și trăit prin alte țări, dând la o parte propaganda de pe toate televiziunile cu privire la violențe, suntem încă foarte cuminți ca societate. Și nici represiunea jandarmilor nu poate fi comparată cu ce se întâmplă prin alte locuri.

În final aș spune că fiecare baston dat de jadarmi și fiecare jet de gaz inhalat de cei peste 100 de mii de manifestanți e un vot în minus pentru actuala putere la alegerile din 2020. Asta dacă nu decid să Erdoganizeze România. De văzut dacă au loc în pușcării pentru noi toți.

Ps. Vă rog, nu mai întrețineți propaganda televiziunilor cu nu știu ce infiltrați și huligani la manifestație, dacă au fost sunt irelevanți. Am văzut furie pură din partea tururor celor prezenți față de organele represive, iar revolta lor a fost autentică. E regretabil acel incident cu cei doi jandarmi, dar victimele reale ale statului suntem noi.

Pss. Mulțumesc jandarmului care și-a aruncat greda explozivă fix in genunchiul meu stâng făcându-mă indisponibil pentru meciul de fotbal de duminică.”

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri