MĂRTURISIRI EMOŢIONANTE. Viorica Cortez: Nu aveam nici masă, nici casă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

MĂRTURISIRI EMOŢIONANTE. Viorica Cortez: Nu aveam nici masă, nici casă

GALERIE
Viorica-Cortez, Foto-Aurel-Virlan
  • Viorica-Cortez, Foto-Aurel-Virlan
- +

Cunoscuta mezzosoprană originară din Iaşi, acum stabilită în Franţa, derulează până pe 30 mai un masterclass cu studenţii secţiei canto a Universităţii de Arte din Iaşi. Un incitant dialog cu „Ziarul de Iaşi“, în rândurile ce urmează:

Mezzosoprana Viorica Cortez, artista care a dus România peste hotare, şi-a petrecut copilăria la Iaşi, „pe dealurile astea“, după cum spune ea nostalgic, şi tot aici s-a dezvoltat profesional. Spune că paşii au purtat-o natural spre viaţa pe care o are acum, şi că tot succesul se datorează profesorilor ei, dar nu în ultimul rând şi talentului. Mo­men­tan trăieşte în Franţa, unde încearcă din răsputeri să ţină în viaţă concursurile de canto, care sunt tot mai puţine în lume, drept dovadă că şi din cadrul Festivalului George Enescu de la Bucureşti a fost scos. Celebra mezzosoprană născută în 1935, care a pri­mit zilele trecute titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Arte „Geor­ge Enescu“, derulează în aceste zile, până pe 30 mai, un masterclass cu 10 studenţi de la secţia canto ai universităţii ieşene.

- Cum au fost începuturile la Iaşi, ce vă amintiţi din tinereţe?

- Nu uit niciodată că, atunci când eram tâ­nără, când am terminat bac-ul, am intrat la Şcoala de muzică. Eu eram deja solistă la Operă, unde am debutat la 17 ani cu Sim­fo­nia a 9-a. Îmi amintesc că mă măritasem, eram cu Cătălina în braţe, nu aveam nici masă, nici casă. Stăteam într-un garaj, într-o curte evreiască... Când eram în anul V s-a reînfiinţat Conservatorul, care era vizavi, doar treceam strada. Am avut noroc că s-a aprobat ca o parte din studenţi să fie şi în câmpul muncii. Am fost o mână de tineri care am avut norocul să ne lasă să ne câş­ti­găm şi pâinea. Îmi amintesc că învăţam noap­tea, şi la un examen m-am dus albă ca va­rul. Ca să stau trează luasem stricnină, era şi fetiţa mică, nu aveam timp, mergeam şi la Filarmonică. Eram o solistă bună, iar pro­fesorul m-a trecut, deşi când m-a întrebat ce mai ştiu după o noapte de învăţat, am zic că nimic.

- Pe vremea aceea, când vă era greu, a­veaţi un copil mic şi stăteaţi într-un ga­raj, v-aţi gândit o clipă măcar că o să ajun­geţi să vedeţi lumea, că o să aveţi atât de mult succes?

- Nu, niciodată. Singurul lucru pe care îl ştiam era ca am să fac muzică. Pentru că noi toţi acasă eram o familie de muzicieni, iar eu eram cea mai mare, şi toţi făceam muzică acasă. Tata cânta la pian, la orgă, seara veneau toţi poeţii, toţi scriitorii, la Ştefan Cortez. Era ca un fel de cenaclu li­teraro-muzical, şi îmi aduc aminte că Labiş, dacă o să căutaţi în cartea lui de versuri, o să vedeţi că este o poezie care se cheamă „Domnişoarei Cortez“, aia sunt eu. Eram de aceeaşi vârstă, eram tineri, şi a fost aşa, o scânteie. N-am îndrăznit să vizez aşa de departe, eram prea tânără, eram măritată, eram cu Cătălina în braţe, eu eram fericită că eram la Filarmonică, că aveam familia mea, copilul meu, chiar nu aveam ambiţia asta. Dar au curs lucrurile de la sine. Aşa a fost destinul meu, ca să dau un concurs, să iau premiul I, să dau alt concurs, să iau alt premiu I. A fost Con­cursul „George Enescu”, unde am luat me­dalie de aur, apoi a fost concursul de la Londra, unde am luat premiul Cathrine Terry, care este o mare mezzo­soprană a lumii, iar astea au fost o rampă de lansare pentru mine. Destinul m-a dus, şi eu n-am făcut decât să muncesc. Pentru că, cu cât e talentul mai mare, cu atât trebuie să mun­ceşti mai mult. Că sunt mulţi care au talent şi care se pierd. Că se culcă pe lauri, pe mu­gurii de lauri; laurul trebuie să înflorească!

- Când te lasă vocea, ca artist profesionist? Te lasă vreodată?

- Da, bineînţeles... Toţi colegii mei nu mai cântă de 30 de ani.

- Dumneavoastră cântaţi încă. Ce secret aveţi?

- (Râde) N-am nici un secret, doar că toată viaţa mea am avut o tehnică vocală excep­ţio­nală datorită profesorilor mei şi a mea pentru că o întreţin. În afară de asta, am avut o viaţă sănătoasă, eu nu am pierdut nopţile, n-am trăit cum trăiesc alţii. N-am putut să-mi permit să trăiesc ca toată lumea, pentru că noi artiştii nu trăim ca toată lumea. Pen­tru că ai un ţel şi trebuie să respecţi nişte canoane. Unii spun că sunt sacrificii… Mie nu-mi prea place acest cuvânt, dar pe undeva au dreptate.

- Ce aţi sacrificat cel mai mult?

- Familia, copilul, pe care îl vedeam din an în Paşti, viaţa mea de femeie…

- Dar aţi fost o regină pe scenă.

- Am fost şi regină, şi prinţesă, şi contesă, şi tot ce vrei, dar cum închideam uşa de la teatru, cum eram Viorica de la Iaşi.

- Aţi spus la un moment dat că aţi jucat doar roluri mari, nu şi roluri mici. Simţiţi că aţi pierdut ceva?

- Am fost din prima călită cu roluri gre­le. Rolurile mai uşoare le faci mai spre sfâr­şi­tu­rile carierei, când trebuie să mai renunţi dacă ai simţul ridicolului. Când nu te mai prezinţi corpolentă, când nu mai poţi să sari pe masă, să faci „Carmen”. Şi rolurile astea de femeia fatală... renunţi la ele şi faci alte roluri, de contesă, de marchiză, de regină, este partea a doua a carierei când este un repertoriu infinit. Nu se termină cariera cu vârsta, mai ales ca mezzosoprană, ai o şansă extraordinară pentru că rolurile de regine, contese, marchize, vrăjitoare şi alte năz­dră­vă­nii, bunici şi mame, nu se mai termină niciodată. Rolurile din perioada a doua a carierei sunt roluri de compoziţie şi, dacă ştii să faci şi teatru, poţi crea adevărate perle.

Interviu realizat de Paula SCÎNTEIANU
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spre 2024

Cătălin ONOFREI

Spre 2024

Spion rus ori doar simplu mercenar român, Ponta s-a activat şi a apăsat deja butonul roşu!

Filmuletul zilei

opinii

Zona de confort

Briscan ZARA

Zona de confort

E o poziţie în care am putea sta la nesfârşit, pe care o căutăm în momentele grele, o regretăm când o pierdem, dar pe care de multe ori o şi urâm pentru că nu ne oferă nimic deosebit. Cu toţii căutăm şi găsim această stare, fără ea e greu de trăit. Pentru că vrem sa ne simţim confortabil, liniştiţi, relaxanţi. Ca orice pe lumea asta însă, foarte rar recunoaştem când suntem într-o asemenea stare şi o apreciem extrem de puţine ori.

Familia românească în lumina datelor statistico-demografice

Ciprian IFTIMOAEI

Familia românească în lumina datelor statistico-demografice

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a stabilit ca pe data de 15 mai a fiecărui an să se aniverseze Ziua Internaţională a Familiei pentru a sublinia importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului şi a Patriarhiei Române, ziua de 15 mai a devenit zi de sărbătoare a familiei şi în România. Pentru anul 2021, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a propus ca temă de reflecţie „Familiile şi noile tehnologii”.

Trilogia. Ultimul capitol

Mihai DORIN

Trilogia. Ultimul capitol

Drama universităţilor româneşti în primele decenii ale regimului comunist nu era un subiect lesne de acceptat la începutul anilor ’90 de comunitatea academică. Istoricul Dănuţ Doboş a constatat acest decalaj dintre subiectul istoric şi receptori, preferând, pentru început să se adreseze publicului larg.

pulspulspuls

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

De ai noştri fug toţi ca dreacul de tămâie

Nu ştim dacă aţi observat în ultimele zile cam cât de tare a decăzut Iaşul, odată cu penaliada marilor cârmaci liberali, dar haideţi să vă atragem noi atenţia la un aspect care poate v-a scăpat. 

Caricatura zilei

Descoperire științifică

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.