Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Mărturisirile fiului de chiabur care a desenat Iaşul în comunism: De la sinucidere, la ridicarea Casei Pătrate

GALERIE
nicolae vericeanu
  • nicolae vericeanu
- +

Nicolae Vericeanu este unul dintre arhitecţii care au avut Iaşul în palmă. De la clădirile Politehnicii de pe Splai Bahlui, la Casa Pătrată, prin mâinile lui au trecut majoritatea proiectelor arhitecturale mari ale perioadei comuniste. Astăzi, la 80 de ani, îşi aminteşte cu greu toate planşele pe care le-a desenat, însă nu şi oamenii care i-au schimbat viaţa. Vorbeşte săptămânal cu colegul de la liceul de seral care l-a împins să dea la arhitectură şi recunoaşte că a colaborat cu Securitatea tocmai ca să termine această facultate. Practic, dacă Nicolae Vericeanu nu ar fi acceptat să fie informator ca să fie reprimit la facultate, Iaşul ar fi arătat, astăzi, cu totul altfel.

A vrut să se sinucidă

„Ce să mă fac acum? Am vrut să mă sinucid“. Nicolae Vericeanu vorbeşte rar, cu o intensitate pe care o rupe, sporadic, de un râs care pare forţat. „Mă rog“ spune mereu când deschide un subiect care face, involuntar, să-şi strângă pumnii adunaţi în poale. Îmi spune că a vrut să se sinucidă de parcă ar po­vesti că acum ninge afară. Era în anul al pa­trulea la Facultatea de Arhitectură de la Bucureşti. „Mă, la cât m-am chinuit şi cu liceul seral, şi cu mizeria, am dormit în maşini, în garaje, în canal fiindcă nu aveam unde, nici ce mânca, nimic. Acum, după atâtea, când mai am atât de puţin, să mă exmatriculeze?“, buzele i se ridică într-un rânjet înspăimântător.

Pentru că el nu a avut o copilărie uşoară, deşi promitea. Fiu de chiabur, cu doi fraţi, el trebuia să rămână acasă să-l ajute pe tatăl său cu cele 17 hectare pe care le avea în zona Medgidiei. Fratele cel mare a fost destinat să ducă numele familiei mai departe, fiind tri­mis la Cluj la facultate. Pe el însă l-au prins reformele învăţământului din 1948 în clasa a şaptea. „Nu am putut să mă înscriu în anul următor de studii că ne cerea certificatul de stare materială şi acolo scria 17 hectare de pământ. Gata, chiabur, nici nu stăteau de vorbă cu tine. Am vrut să mă înscriu la o şcoală tehnică de construcţii şi nici acolo nu am fost acceptat“. Părinţii săi au rămas fără pământ şi el a lucrat pentru o perioadă, la cei 15 ani, la o fabrică de boiangerie, apoi drept curier la canalul Dunăre - Marea Neagră. Abia când a avut anii necesari s-a înscris la un liceu la seral, a făcut acolo trei ani şi mai apoi, la îndemnul colegilor, s-a înscris la arhitectură, la Bucureşti. La examenul de admitere avea două probe, desen şi matema­tică. „M-am apucat să o învăţ singur, de la a plus b egal z şi am trecut prin foarte multe culegeri. Învăţasem atât de bine încât profesoara de matematică mă lăsa pe mine să fac pregătire cu colegii.“

„Am acceptat să fiu informator ca să termin facultatea“

Pe hârtia cu care s-a înscris la facultate a trecut în dreptul originilor sale „fiu de ţăran mijlociu“. Asta avea, cu trecerea anilor, să-l împingă să-şi ia viaţa. Pentru că la arhitectură s-a descurcat bine. Atât de bine încât au vrut să-l trimită cu o bursă în Cehoslovacia. „Atunci au început cei de la «secu’» să sa­pe“, îşi aminteşte Nicolae Vericeanu. Au găsit că tatăl său fusese chiabur, că a minţit şi a început, întâi, prin a fi dat afară din structurile studenţeşti, pe motive de absenţe. Apoi, din facultate. În acel moment, la ultimul etaj al clădirii pe care se urcase pentru a se arunca în „golul casei scării“, şi-a dat seama că mai are o singură speranţă. Îmi spune, brusc, rupând şirul amintirilor, că a avut un singur examen pe care l-a picat, chiar primul din primul an de facultate. „Aveam o aventură“, spune acesta, râzând absent. Însă avea să mai pice un examen, tot la facultate, dar nu la o materie anume.

Doborându-şi gândurile sinucigaşe, Nico­lae Vericeanu l-a sunat pe fratele său de la Cluj, care avea câţiva prieteni printre cei de la Securitate din Bucureşti. „Avea câţiva colegi care se intraseră în Securitate. Eram disperat, l-am sunat şi aproape imediat m-au chemat ăştia de la Securitate. M-au pus cu faţa la perete, am stat nemişcat.“ L-au întrebat dacă e de acord să colaboreze cu Securitatea, să informeze despre colegii şi profesorii săi. „Bineînţeles că am acceptat, trebuia să îmi termin facultatea. Am acceptat să le fiu informator. Bineînţeles că le spuneam tot felul de prostii, mă chemau la cadre şi trebuia să le spun. Şi le povestea ce se întâmpla la institut, «domnule, uite ce muzică decadentă este în atelierul nu ştiu care»“, povesteşte arhitectul. A fost reprimit la facultate. Susţine că a fost inofensiv, că nimic din ceea ce avea de spus Securităţii nu era important sau real şi că toţi cei despre care a vorbit l-au iertat. Se întâmpla la în­tâlnirea de 35 de ani de la terminarea fa­cultăţii. „Ne-am întâlnit în ’95 şi nu am putut să nu le spun, era şi fostul rector care fusese membru de partid, şi m-am ridicat în plină şedinţă şi le-am spus tot. «Ştiţi că am fost exmatriculat, exclus, iar pentru asta am acceptat, a simţit vreunul dintre voi că v-am turnat?»“ Nicolae Vericeanu povesteşte că, în acel moment, toţi colegii săi s-au ridicat în picioare şi au început să-l aplaude.

Soţia ambasadorului SUA, despre Casa Pătrată: „magnific“

La sfârşitul facultăţii avea să ajungă la Iaşi, pe care a avut mână liberă să îl mo­deleze. Primul său mare proiect când a ajuns în capitala Moldovei a fost chiar Casa Pă­trată, sediul Prefecturii, care era în momentul respectiv sediul partidului în Iaşi. Fiind un proiect important nu putea să fie demarat fără acordul mai-marilor statului. Aşa că Nicolae Vericeanu s-a prezentat în faţa lui Ceauşescu. „A fost ceva să încredinţeze o lucrare atât de importantă, pe un amplasament atât de central, unui tânăr de abia ieşit din facultate. Toţi ziceau să fie înaltă înaltă, dar am ţinut cu dinţii la macheta mea de parter şi două etaje. Am făcut cum au vrut ei şi una de p^3, dar când m-am dus la Ceauşescu am amestecat hârtiile ca să nu o vadă“, po­vesteşte arhitectul înroşindu-se la faţă. Spune mândru că dacă ar fi făcut Casa Pătrată de trei etaje nu s-ar mai fi văzut în spate Biserica Trei Ierarhi, ar fi luat din importanţa impunătoare a Palatului, a Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc. „Nu puteam face asta. Dar a ieşit bine, am făcut prispa după o arhitectură ţărănească, am lăsat spaţiile verzi unde am băgat proiectoare luate de la Galaţi, proiectoare navale, nu minuni din astea cu halogen. Am avut o satisfacţie extraordinară, îmi spunea directorul care îl conducea pe ambasadorul SUA venit în vizită, că soţia sa, fiind arhitect, stătea în faţa Palatului Culturii şi se uita la Casa Pătrată şi a spus «magnific». După ’89 nu a vrut unul să mai pună o scândură pe ea, ca să nu creadă că au rămas comunişti, că aia era casa partidului. Nişte prostii.“ De altfel, au vrut odată să construiasă în Iaşi o anexă în Centru pentru ca să poată veni Ceauşescu să stea, şi l-au chemat pe Nicolae Vericeanu la Bucureşti să vadă cum arată o sală din Casa Poporului, care atunci se ridica, ce îi plăcea lui Ceauşescu „la nebunie“, ca să o reproducă în capitala Moldovei. „Mă întreabă unul de la gospodăria de partid ce părere am despre Casa Poporului. Îi spun că aş dinamita-o şi s-a dus fugind. Arată groaznic, o ţigănie or­dinară, să pleci de la arhitectura clasică şi să faci ce au făcut aceştia... Vorba aia, doar vezi şi casele ţigăneşti.“

„Am văzut că injectează betoane în fundaţie la Teatru, nu se face aşa“

Nicolae Vericeanu a fost operat în urmă cu doi ani de cancer. Avea 78 de ani şi lumea, pentru el, se oprise. „Acum mă aflu într-o perioadă de plutire. Mă doare spatele, obosesc repede, dar mă simt bine.“ Atunci s-a oprit şi din proiectare. Se gândeşte, îmi spune, fără nici o urmă de nostalgie, cum ar fi arătat Iaşul astăzi fără Casa Pătrată, fără clădirile Universităţii Tehnice de pe Splai Bahlui, fără Teatrul Naţional renovat în ’77, fără renovarea Hotelului Traian sau construirea clădirii Habitat. Toate proiecte care au stat sub ochiul său, toate planşe peste care el a trudit. L-au chemat şi acum, când se renova teatrul, ştiind că el a fost cel care l-a re­condiţionat după cutremurul din ’77. „Dacă mai vine un cutremur, nu-l văd bine“, le-a spus acestora. După cutremur, când a fost chemat să-l recondiţioneze, arhitectul spune că teatrul arăta mai rău decât în anii de după Revoluţie când au început renovările. Lui i-au luat şase luni să-l refacă acum 30 de ani, celor care au lucrat după Revoluţie le-a luat şapte ani. „Era distrus plafonul, s-a crăpat mult, am lucrat la fundaţie pentru că intrase apă peste tot, am făcut electrosilicatizare cu un profesor de la Bucureşti dar era ceva uşor. Acum s-a intervenit cu stâlpi de beton, când am văzut ce au făcut, că îmi ceruseră şi mie ajutorul, am zis că e prea târziu să mai pot face ceva. Am văzut că injectează betoane în fundaţie, nu se face aşa“, povesteşte arhitectul. Îşi aminteşte de nopţile în care stătea pe şantier, că se lucra 24 de ore, cu Teofil Vîlcu, păzindu-se de vizita lui Iliescu, care tot a venit în vreo două rânduri.

S-a mai certat într-un rând cu Ceauşescu, când a venit vorba de clădirea rectoratului de la Politehnică. El a vrut un buget de 16 milioane de lei, ca să poată face trei etaje. Ceauşescu nu voia, s-au dus negocieri până când au ajuns la suma 12 milioane şi un etaj mai puţin. Îşi aduce aminte şi acum ce i-a transmis secretarul de partid după o vizită a „tovarăşului“ la Iaşi, după ce clădirea era gata. „A fost foarte mulţumit. S-a uitat din elicopter, a văzut-o din toate părţile şi când a coborât le-a spus celor din comitetul de primire. «Băi băieţi, să aveţi mare grijă de clădirea asta»“.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri