Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Masacrul de la mall

In atacul de la un centru comercial de lux din Nairobi şi-au pierdut viaţa 59 de persoane şi 175 au fost rănite. Printre victime se află şi nepotul preşedintelui.

GALERIE
atac Nairobi
  • atac Nairobi
- +
 

Cel puţin 59 de persoane au fost ucise în atacul asupra unui centru comercial din Nairobi, comis de un comando islamist, potrivit unui nou bilanţ oferit duminică de ministrul kenyan de Interne, Joseph Ole Lenku, relatează AFP.

"Până în prezent avem 59 de persoane ucise", a declarat ministrul, adăugând că alte 175 au fost rănite. Un bilanţ anterior, oferit de şeful Crucii Roşii kenyene, Abbas Gullet, anunţa 43 de morţi şi peste 200 de răniţi. Printre persoanele ucise se numără doi francezi şi doi canadieni, precum şi poetul şi omul de stat ghanez Kofi Awoonor. "Sunt şocat să aflu despre moartea lui Kofi Awoonor în atacul terorist de la centrul comercial din Nairobi. Ce lovitură tristă a destinului", a declarat preşedintele Ghanei John Dramani Mahama, într-un comunicat. De asemenea, preşedintele kenyan Uhuru Kenyatta a anunţat, ieri după-amiază, că nepotul său şi logodnica acestuia figurează printre cele 59 de persoane ucise în timpul atacului. "Vom pedepsi rapid şi foarte dureros organizatorii" acestui atac, revendicat de islamiştii somalezi Shebab, a declarat Kenyatta, emoţionat, în cadrul unui discurs. "Vor trebui să plătească pentru actele lor nedemne şi barbare", a adăugat el. Atacul de la centrul comercial Westgate din Nairobi, care a început sâmbătă, iar duminică la prânz încă era în desfăşurare. Numărul islamiştilor ar fi cuprins între zece şi 15, potrivit ministrului kenyan. "Un anumit număr de agresori este în continuare în clădire, între zece şi 15", a declarat el. "Credem că există persoane nevinovate în clădire, de aceea operaţiunea este delicată", a explicat Joseph Ole Lenku. Focuri de armă susţinute au fost auzite în cursul dimineţii în interiorul centrului comercial Westgate, înconjurat de forţele de securitate, care au primit întăriri şi care au interzis accesul jurnaliştilor în zonă. Acesta este atentatul cel mai săngeros din Nairobi de la atacul sinucigaş al Al-Qaida, în august 1998, asupra ambasadei americane, soldat cu peste 200 de morţi. Carnagiul de la Westgate a fost revendicat în cursul serii de islamiştii somalezi Shebab, care au legături cu Al-Qaida şi care l-au prezentat drept o operaţiune de represalii faţă de intervenţia trupelor kenyene în Somalia. "Ne continuâm eforturile (...). Facem tot ce putem pentru a pune capăt" tragediei, a declarat duminică dimineaţa pentru AFP un ofiţer kenyan. Ieri, după amiază forţe speciale israeliene au pătruns în centrul comercial din Nairobi luat cu asalt de un comando islamist, pentru a salva ostaticii şi răniţii, a afirmat o sursă din cadrul serviciilor de securitate pentru AFP. "Israelienii tocmai au intrat şi salvează ostaticii şi răniţii", a declarat această sursă sub acoperirea anonimatului, adăugând că forţele speciale au ajuns duminică dimineaţă la Nairobi. Centrul comercial de lux "Westgate Mall" este cunoscut ca fiind în parte proprietatea israelienilor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri