
Mașina de tocat bani publici de la Iași. Proces costisitor, de ani de zile, în locul unei scrisori a Primăriei ce ar fi costat 12 lei

Primăria preferă să se judece ani de zile numai ca să nu răspundă cererii unui cetățean. La solicitarea omului, municipalitatea ar fi putut răspunde simplu că aceasta nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi aprobată. Foaia de hârtie A4 pe care ar fi fost scris răspunsul ar fi costat 5 bani, cu tot cu tușul imprimantei. Scrisoarea recomandată de comunicare a răspunsului negativ, în regim prioritar și cu confirmare de primire ar fi costat încă 12 lei. Întreaga poveste s-ar fi terminat în 30 de zile.
Dumitru C. cumpărase în 1986 o casă cu două camere, bucătărie, hol și magazie, situată pe o palmă de teren de 234 mp. Conform legislației de atunci, doar casa îi aparținea, terenul fiind al statului. Firesc, nimeni nu i-a contestat de-a lungul timpului dreptul de folosință a ogrăzii casei. După 30 de ani de stăpânire neîntreruptă a unui teren, cel aflat în posesia lui poate cere, printr-o acțiune în uzucapiune, să i se recunoască dreptul de proprietate. Costurile unei acțiuni în justiție, pe care ieșeanul le-a considerat prea mari, l-au făcut să nu adopte această cale. O modificare a legii 18/1991, prin care s-a retrocedat către foștii proprietari o parte a terenurilor deținute de fostele cooperative agricole de producție, i-a dat speranța că ar putea ajunge la titlul de proprietate fără niciun fel de costuri, printr-o procedură administrativă.
Municipalitatea nu i-a răspuns nici da, nici ba
Juridic, interpretarea dată de Dumitru C. textului legii era discutabilă, dar ieșeanul și-a spus că nu pierde nimic dacă încearcă. În mai 2021, el s-a adresat Primăriei, cerând întocmirea unui titlu de proprietate sau orice alt act pentru cei 234 mp deținuți. Timpul a trecut însă, fără ca municipalitatea să-i răspundă nici da, nici ba. După cum avea să spună judecătorilor, cererea i-a rămas nesoluționată și nu a primit decât informații generale cu privire la stadiul ei. În cele din urmă, după un an de așteptare, s-a adresat instanței, chemând în judecată comisia locală de fond funciar și pe cea județeană, în fața căreia se finalizează procedurile de recunoaștere a dreptului de proprietate.
Reprezentanții comisiei județene au ridicat din umeri. Nu primiseră nimic de la Primărie, așa că nu aveau ce spune. Cei ai comisiei locale au invocat prematuritatea cererii. Omul era prea grăbit. Legile fondului funciar nu stabilesc termene concrete pentru procedurile de punere în posesie, așa că Dumitru C. nu putea invoca faptul că nu primise răspuns într-un „termen rezonabil”.
Abia după ce petentul se adresase instanței Primăria începuse să miște
Argumentul comisiei municipale de fond funciar a fost respins de judecători. România a fost condamnată de nenumărate ori de Curtea Europeană a Drepturilor Omului tocmai pentru lentoarea cu care își pune în aplicare propriile legi de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate. Nu i se putea pretinde petentului să aștepte un termen indefinit numai pentru că legea nu impunea un termen anume. „În condiţiile în care reclamantul aşteaptă o soluţie asupra cererii formulate şi faţă de faptul că legiuitorul nu a prevăzut un termen legal ce trebuie respectat pentru soluţionarea unei cereri pe cale administrativă, nu poate fi primită o apărare potrivit căreia cererea sa va fi soluţionată de pârâtă la ordine. Durata de soluționare a cererii nu poate fi lăsată exclusiv la aprecierea comisiilor de fond funciar, instanța fiind chemată să aprecieze inclusiv asupra acestuia aspect, iar în cazul în care tergiversarea soluționării nu este justificată să oblige la soluționarea acesteia”, au arătat judecătorii.
Aceștia au subliniat că, abia după ce petentul se adresase instanței, Primăria începuse să miște. În octombrie 2022, la patru luni de la începutul procesului, municipalitatea îl anunțase pe Dumitru C. că îi mai trebuie niște acte la dosar. Magistrații Judecătoriei au obligat comisia locală de fond funciar să soluționeze, în orice fel, solicitarea lui Dumitru C., comisia județeană urmând să își exercite și ea atribuțiile ulterior.
Sentința nu a fost pe placul municipalității, care a contestat-o. Reprezentanții comisiei locale au argumentat că trebuia făcută diferența între cererile de reconstituire și cele de constituire a dreptului de proprietate. Conform legii, prioritate avea reconstituirea, respectiv retrocedarea fostelor proprietăți funciare. Dacă mai rămânea teren disponibil, se putea trece și la constituire, respectiv la recunoașterea unui drept de proprietate nou, la cerere. Pentru cererile de reconstituire, prin legea 165/2013 fuseseră impuse termene clare de soluționare a cererilor. Pentru cele de constituire, nu.
Petentul nu a mai cerut niciun ban
Argumentele Primăriei au fost combătute de Dumitru C. În întâmpinarea depusă la dosar el a arătat că oricum ar fi fost denumită cererea lui, de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, tot nu era firesc să fie nesoluționată timp de trei ani. Era evident că timpul scurs deja depășea orice limită de rezonabilitate. Ce susținea municipalitatea în fond era că putea lăsa o cerere nesoluționată, iar titularul acesteia să nu aibă măcar dreptul de a se adresa instanței.
Nici magistrații Tribunalului nu au înțeles ce voia în fond municipalitatea invocând diferența între constituire și reconstituire. Petentul ceruse să fie emisă o decizie, oricare ar fi fost aceasta. Iar Judecătoria nu obligase comisia locală să-i dea pământul, ci pur și simplu să dea o soluție. „Având în vedere aceste motive, instanţa va respinge apelul, care este în mod vădit neîntemeiat, considerentele teoretice privind diferenţa între constituire şi reconstituire a dreptului de proprietate fiind indiferente cauzei”, au arătat în final magistrații Tribunalului, care au obligat și ei comisia municipală de fond funciar să dea un răspuns unei cereri depuse de un cetățean. Sentința Tribunalului este definitivă. Spre deosebire de alte situații, contribuabilul ieșean nu va avea de suportat cheltuielile de judecată pentru procesul pierdut de Primărie, întrucât petentul nu a solicitat acest lucru în instanță. La Judecătorie nu a cerut decontarea cheltuielilor făcute cu avocatul. La Tribunal, a spus că le va solicita, dar nu a mai făcut-o până la sfârșitul procesului.
Publicitate și alte recomandări video