marti, 19.03.2024
Problema locurilor de parcare din Iași devine tot mai serioasă. Se pare că în timpul pandemiei, cu toate restricțiile impuse, necesitatea unui autoturism personal s-a conturat tot mai clar pentru cei care se foloseau de transportul public. Însă oamenii nu au unde să-și țină automobilele.
Pe străduțele oricum înguste din jurul blocurilor, mașinile sunt parcate pe câte două rânduri, pe o bandă și pe alta, șoferii fiind nevoiți să dețină abilități foarte bune pentru a se strecura printre acestea.
Iată o simplă imagine din Canta, de pe strada Brateș.
Însă există zone și mai aglomerate, chiar în buricul orașului, coborând de pe Sfântul Lazăr.
"Cât a fost stare de urgență, trenurile cu care circulam de obicei au fost anulate, în autobuzele locale nu aveam dreptul să urc pentru că nu lucram în linia 1, iar după ce am trecut la starea de alertă, văzând cum regulile sunt adaptate în stil pur românesc în mijloacele de transport în comun, mi-am dat seama cu adevărat cât de bine e să ai o mașină personală. Până acum susțineam, cum tot mi se cerea, reducea poluării, acceptam să stau să urmăresc în zare zeci de minute zilnic apropierea unui tramvai, dar răbdarea mea are o limită. E mai bine să ai mașină, chiar dacă te învârți mult până reușești să o parchezi. Sper să înțeleagă și autoritățile că nu din lipsă de simț civic suntem în situația în care suntem, ci din cauza unui sistem nefuncțional", a precizat o tânără din Iași.
Cuvinte cheie: + mașini iași, jurul blocurilor iași, locuri parcare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Duelul reftorilor sau cum reftorul Tudorel a întins floreta iar reftorul Caşcaval i-a luat maul
VIDEO Explozie puternică la o rafinărie din Rusia lovită de drone ucrainene
Anual, la nivel mondial, 1 milion de persoane mor din cauza poluării atmosferice
VIDEO Meciul Alcaraz – Zverev de la Indian Wells, întrerupt din cauza unui roi de albine
Substanţă cancerigenă, descoperită în unele produse împotriva acneei
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |