Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Măşti şi autografe

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Şi asta fiindcă sinuciderea trebuie să te aducă mai aproape de credinţa în sine şi de Dumnezeu. „V-a trecut vreodată prin cap că sinuciderea ar putea dezonora moartea?“, se întreabă el.

L-am întrebat zilele trecute la Polirom pe profesorul A, proaspătul cetăţean de onoare al Iaşilor, dacă Socrate ar fi putut să fie convins să poarte mască.

- Doar mască socratică, mi-a răspuns filozoful.

- Dar Kant?

- Kant avea un respect atât de mare faţă de societate şi faţă de fiecare individ, încât ar fi purtat orice fel de mască dacă i s-ar fi cerut.

- Chiar şi de gaze?

- Chiar si de gaze, a răspuns profesorul. Si asta nu i-ar fi ştirbit cu nimic din prestigiul înalt de care s-a bucurat în timpul vieţii şi se bucură şi azi autorul Raţiunii pure, a adăugat el.

- Dar Schopenhauer?

- Schopenhauer purta pretutindeni masca morţii crepusculare, pe care o scotea doar în timpul somnului, când sculându-se din aşternut pipăia pereţii gândurilor sale... Apoi, constatând că totul sună gol, o aşeza la loc şi adormea liniştit, nu înainte însă de a-şi pune nervii pe bigudiuri, ca să apară neschimbat a doua zi.

- Dar Nietzsche?

- Odată ce-l avea pe supraom de partea sa, Nietzsche nu mai avea nevoie de nici o mască. Dar cum epiderma sa era extrem de sensibilă, chiar dacă ar fi încercat, pe mască i-ar fi apărut ciorchini întregi de furuncule şi o mulţime de eczeme. Oricum am privi lucrurile, Nietzsche era un om antisistem, iar masca l-ar fi împiedicat să-şi desfăşoare în gol gândurile.

Înainte de a ne despărţit i-am mai pus două întrebări pe aceeaşi temă profesorului A:

- Dar oare Eminescu ar fi purtat mască?!

- Nu, categoric nu, mi-a răspuns filozoful. Eminescu era omul antisistem. Ar fi refuzat să creadă în existenţa virusului şi în eficienţa măştii.

- Dar Caragiale?

- Caragiale ar fi jubilat. Spiritul său ludic s-ar fi pliat imediat pe filozofia şi psihologia curentului, astfel că şi-ar fi pus pe faţă nu o singură mască, ci o sută.

***

O seară superbă petrecută pe terasa Hotelului "Eden" în compania lui Nicolae Breban, Aurei Cristi, lui Bogdan Creţu şi Ioan Cristescu. A vorbit, desigur, mai mult Breban. Sau doar Breban. Monologul său a fost întrerupt de poeta Aura Cristi, care a intervenit la timpul oportun cu câteva observaţii şi completări şi tot felul de detalii, pe care Nicolae Breban, în avântul său autodevorator, omisese să le facă.

Incisive şi necruţătoare, dialogurile dintre Breban şi Aura Cristi treceau dincolo de limita tandreţii şi a tachinării pure, amintind de dialogurile personajelor dostoievskiene, împingându-te spre marginea abisului unde iubirea, chiar iubirea de sine, şi ura îşi dau mâna înainte de a se arunca în gol.

A fost, de fapt, un dialog ce se semăna foarte bine cu un balet, în care înălţările, reverenţele şi căderile se desfăşurau unele după altele, într-un ritm oximoronic, pe cât de abrupt, pe atât de tandru.

Dialogurile dintre Nicolae Breban şi Aura Cristi împinse spre marginea prăpastiei mi-au amintit de discuţiile contradictorii dintre Sinucigaşul şi tânărul Moss, protagoniştii romanului Ultimul capitol de lui Knut Hamsun, o carte splendidă ce are puncte comune cu romanul Muntele vrăjit al Thomas Mann, unul din idolii lui Nicolae Breban.

"Caut o formă adecvată, înţelegeţi?" spune Sinucigaşul din Ultimul capitol. Adică o formă adecvată de sinucidere. "Doar n-o să-mi iau viaţa aşa, oricum", adaugă el.

Şi asta fiindcă, sinuciderea trebuie să te aducă mai aproape de credinţa în sine şi de Dumnezeu. "V-a trecut vreodată prin cap că sinuciderea ar putea dezonora moartea?", se întreabă el.

Într-un fel şi Nicolae Breban poate fi perceput ca un sinucigaş, ca un sinucigaş care vrea să atingă nemurirea prin arta sa. De aici, şi toate ieşirile sale publice ce sfidează limitele bunului simţ comun. Pentru mine, întâlnirea cu Nicolae Breban a însemnat o lecţie despre viaţă, despre asumarea propriului destin, şi o lecţie despre solitudinea creatorului. El e singur, permanent singur, obsedat de ideile şi de personajele sale extrase din magma propriului său abis existenţial.

În esenţă, Nicolae Breban, caută un Mesia. Un Mesia nu pentru ceilalţi, ci doar pentru el. Şi de multe ori, se lasă sedus de ideea că Mesia căruia ar vrea să-i dedice întreaga viaţă e chiar el.

De aici şi întrebarea decupată din Bunavestirea sa, care are ceva din resemnarea şi tristeţea eminesciană a Odei în metru antic: "Misterul propriei mele vieţi unde să-l aflu?"

Cum, unde?! Nicăieri.

***

Agapa se prelungi destul de mult. Breban era în vervă. Părea neobosit. Totuşi, l-am văzut de câteva ori lăsându-şi uşor capul în piept, privind undeva în golul căscat sub el. Îi erau suficiente însă câteva fracţiuni de secundă pentru a-şi reveni şi a aborda radical, în trombă, un alt subiect.

Îi evoca destul de des pe prietenii săi Nichita Stănescu şi Eugen Simion, cu care obişnuia să se plimbe prin curtea Academiei; pe Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, care îl luase în braţe sprijinindu-l într-un moment de cumpănă, pentru ca apoi apoi să-l abandoneze cu totul, pe Ileana Mălăncioiu şi pe Dumitru Ţepeneag. A vorbit şi despre Virgil Mazilescu, un personaj cu alură dostoievskiană, aflat mereu în opoziţie cu ceilalţi. Îl angajase, nici el nu ştia de ce, ca redactor la România literară. Nu erau prieteni şi nici nu se simpatizau prea mult. A fost pur şi simplu un impuls. L-a chemat la el şi l-a angajat, apoi aproape că l-a pierdut din vedere.

Cele mai dragi amintiri erau însă cele legate de Nichita Stănescu. Nichita, după părerea lui Breban, chiar şi în momentele sale de cădere dădea impresia că este inspirat. Autorul Necuvintelor nu voia să trăiască oricum, de aceea căuta tot timpul sintagme potrivite, care să-i propulseze geniul spre cunoaşterea de sine şi spre cunoaşterea celorlalţi. El căuta să ajungă la adevărul ascuns în pietre şi la adevărul ascuns în coamele cailor fluturate de vânt. Desigur, jocul nu-i ieşea întotdeauna. De multe ori, întorcând cuvintele pe dos, Nichita perora în gol. Dar oricum l-ai fi luat, jocul era fascinant.

Ascultându-l pe Breban, fiind atent şi la completările Aurei Cristi, legate de o întâmplare sau de alta, care încerca să confere discuţiei o aură de luciditate, în timp ce Breban marşa pe latura metafizică a lucrurilor, golindu-le de sens şi propulsându-le mereu către un altul, încărcat de mister, mi-am dat seama că autorul Bunavestirii nu venise întâmplător la Iaşi. Venise să ia pulsul locului şi să lase în urmă un mesaj. Oferirea premiului revistei Convorbiri literare fusese doar un prilej pentru a revedea oraşul Junimii. De aceea, Breban a vorbit mult. El voia să lase o anumită impresie asupra unui public ceva mai puţin nervos decât cel din capitală, un public meditativ, obişnuit să rememoreze întâmplările.

În timp ce vorbea adresându-se întregii asistenţe, aveam impresia că prozatorul mă studiază cu atenţie, cântărindu-mi gesturile din ochi. La un moment dat, întrerupându-şi peroraţia, m-a întrebat:

- Cât îmi dai ca să-ţi scriu un autograf şi să te fac mare?

Tocmai îi apăruse la Ed. Ideea Europeană ediţia definitivă a romanului său Bunavestire cu o prefaţă semnată de Eugen Negrici şi o postfaţă scrisă de Bogdan Creţu, care se afla cu noi la masă. Am încercat să-i spun că am fost la lansarea primei ediţiei a romanului apărut la Ed. Junimea în 1977. Ţineam bine minte scena. La lansare au vorbit Nicolae Manolescu şi Nichita Stănescu. Şi dacă nu mă înşel Mircea Radu Iacoban, directorul de atunci al editurii, Corneliu Sturzu şi Horia Zilieru.

Breban însă nu mă asculta. Poate că nu-l interesa trecutul, ci doar prezentul. Probabil mă testa, vrând să vadă cum reacţionez. Întrebarea era destul de incomodă. Trebuia să găseşti o sintagmă potrivită ca să ieşi din impas.

- Mai mare decât sunt? am zis.

- Mai mare, a replicat Breban. Măcar cu un deget sau chiar cu o pală. Gândeşte-te că viitoarele generaţii vor citi dedicaţia mea şi cota ta va creşte în ochii lor.

- Cât cereţi de obicei?

- De obicei cer foarte mult, dar nu dau decât pe gratis.

- De ce?

- Pentru că nu-l pot face mare cu un deget sau palmă pe oricine, ci doar pe cei ce merită.

- Va să zică aşa...

Aşa a zis Breban, privindu-mă pe sub ochelari. Şi acum, vă rog să păstraţi reculegere la masă, ca să mă pot concentra. O dedicaţie, adăugă el, e ca un portret. Autorul te studiază cu atenţie, îţi pipăie trăsăturile de caracter, rezistenţa la stres, rezistenţa la tentaţii, şi apoi îţi scrie dedicaţia. Aţi înţeles?

- Am înţeles, am zis.

Zicând acestea, Breban a luat de pe masă pixul lui Bogdan Creţu şi a început să scrie dedicaţia promisă. În timp ce îmi scria, am început să mă gândesc aiurea, după obiceiul meu. Breban însă m-a simţit imediat că nu sunt atent, şi m-a mustrat în stilul său:

- Când Nicolae Breban îţi scrie o dedicaţie, nu trebuie să te gândeşti decât la Nicolae Breban şi la dedicaţia sa. Dacă el e concentrat asupra ta, tu de ce îţi învârţi mintea în gol? Cum o să-ţi poată scrie ceva coerent, când tu te gândeşti aiurea? Trebuie să fii pe aceiaşi lungime de undă cu Breban, ca să poată fi el, la rându-i, pe aceiaşi lungime de undă cu tine. Ai înţeles, Nichita? m-a întrebat.

- Am înţeles, am zis.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri