Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Măştile lui Adrian Marino (II)

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

În preambulul centenarului de la naştere (5 septembrie) aş cere îngăduinţa ca să amorsez dezbaterea reluând acest text, în trei părţi, scris în 2015, la un deceniu de la moartea cărturarului. E o discuţie care se cuvine făcută fără patimă, dar şi fără parti pris-uri, pentru a descrie şi devoala măştile succesive care se întrevăd sub chipul sever, aulic, al ieşeanului apostat.

„Oricât de nedreaptă (sau neavenită!) ar părea punerea în discuţie a relaţiei întreţinute de criticul şi istoricul ideii de literatură Adrian Marino cu puterea comunistă (fie ea de partid, fie a securităţii externe), la zece ani de la dispariţia celui în cauză, ea nu e doar o pornire justiţiară sau vreun moft de tabloid, ci reprezintă, totuşi, o interesantă temă de meditaţie. Cu o operă masivă şi cu înalte standarde morale asumate public (demonstrativ şi superior, câteodată!) istoricul cu origini ieşene, clujean de voie şi de nevoie, reprezintă un caz, fie doar şi datorită pasiunilor (şi patimilor adiacente) pe care continuă să le stârnească încurcatul său dosar de colaborator DIE.

Într-un demers jurnalistic direct, lipsit de nuanţe, dar bazat pe citarea minuţioasă a documentelor din dosarele CNSAS, Mirela Corlăţean detona, în paginile unui cotidian central unde activau majoritatea detractorilor lui Adrian Marino, subiectul exploziv al colaborării acestuia cu spionajul dictaturii comuniste a lui Ceauşescu. Într-o încercare temerară de echilibrare a balanţei, Gabriel Andreescu, meritoriu activist pentru drepturile civile şi intelectual implicat, s-a străduit, într-un volum ce a stârnit la rându-i aprige controverse (Cărturari, opozanţi şi documente) să demonteze toate faptele şi documentele care-l incriminau pe Adrian Marino, plecând de la ipoteza că dosarele din arhivele CNSAS fiind construite de Securitate nu prezintă credibilitate şi că tot acest uriaş scandal legat de deconspirarea lui Marino ca agent de influenţă nu e decât un montaj de presă dirijat machiavelic de duşmanii literari ai celui în cauză.

Cum nu am avut răgazul de citi cu ochii mei întreg probatoriul aflat în arhivele CNSAS – recursul la arhive şi la izvoarele istorice fiind o obligaţie primordială a unui cercetător – mă voi feri să exprim judecăţi privitoare la autenticitatea sau la inautenticitatea celor afirmate acolo, lucruri care, sunt de acord cu Gabriel Andreescu, trebuie judecate în context, mult mai nuanţat decât o putem face într-o pagină de ziar. Din nefericire însă, utilizând unităţi de măsură diferite pentru situaţii asemănătoare (vezi metodologia şi ipotezele de lucru contradictorii cu care sunt tratate, în oglindă, cazurile Marino şi Noica) Gabriel Andreescu, în ciuda strălucitoarei sale horbote sofistice cu care încearcă să-l inocenteze pe Adrian Marino, nu reuşeşte să fie convingător până la capăt. Pentru că rămân multe întrebări cruciale fără răspuns, pentru cititorul sau cercetătorul de bună credinţă, cu toate piruetele stilistice legate de un document sau altul.

Prima şi, desigur, cea mai importantă nedumerire priveşte surprinzătoarea, incredibila chiar, libertate de mişcare în străinătate de care s-a bucurat Adrian Marino din 1969 până la finalul dictaturii. Tehnica Securităţii fiind simplă şi clară (numai poliţia politică îţi putea elibera un paşaport şi îţi dădea voie să ieşi din ţară) e limpede că nu existau decât trei variante de a pleca în străinătate: oficial, profesional sau turistic şi absolut pentru toate aveai nevoie de invitaţie oficială, de avizul de la locul de muncă, de un dosar de verificare de unde să reiasă garanţiile morale că nu vei emigra şi de avizul final al Securităţii. Pentru cineva ca Adrian Marino, care făcuse puşcărie politică ca activist PNŢ, care fusese în domiciliu obligatoriu în Bărăgan şi care avea în familie, pe linia soţiei, „sectanţi” neoprotestanţi era halucinant să-ţi închipui că ar fi putut primi vreodată paşaport pentru Occident. Cum atunci s-ar putea explica oare acest statut special?

Atât în cartea de dialoguri cu Sorin Antohi, cât şi în volumul său de Memorii, Adrian Marino ocoleşte subiectul amintind doar că, graţie unui activist influent de la judeţeana de partid Cluj („fost student al soţiei”) a fost reabilitat în 1969 şi că fiind apreciat la Uniunea Scriitorilor a primit paşaportul fără probleme prin intermediul acestei instituţii. Iar, mai apoi, dat fiind succesul său internaţional (atât revista CREL, publicată în franceză sub acoperirea Editurii Univers, cât şi a cărţilor sale traduse în mai multe limbi şi apoi a Premiului Herder) care făcea servicii „imaginii României în străinătate” nimeni nu i-a mai spus nimic el putându-se plimba ad libitum oriunde în lume, ca un cetăţean liber aşa cum se şi simţea în cuget. Hm!

A doua întrebare la care e, de asemenea, greu de găsit un răspuns plauzibil este aceea legată de statutul său neobişnuit de free-lancer, de self-employed, într-o lume închisă şi absurdă unde pentru „parazitism” puteai fi săltat de pe stradă şi puteai fi condamnat la închisoare. În memoriile sale, Marino îşi face un titlu de glorie din a fi rămas, decenii la rând, neîncadrat nicăieri şi din a fi trăit (alături de resursele soţiei şi ale familiei acesteia) doar din drepturi de autor. Care, ce-i drept, erau imense pentru autorii agreaţi de regim (numai pentru vol. I din Dicţionarul de idei literare a primit o sumă echivalentă cu salariul pe zece ani al unui profesor de liceu, bunăoară!), iar de la 60 de ani a binemeritat şi o pensie de la Uniunea Scriitorilor care s-a adăugat şi ea, lunar, la coşniţă. Cum oare de s-a putut? Ca om care apreciază opera lui Adrian Marino, şi care nu are ce să-i reproşeze personal, nu vreau să insinuez nimic, dar îmi îngădui să subliniez că, dincolo de simpatii şi de antipatii, la aceste întrebări trebuie dat un răspuns pentru că altfel nu facem decât să proliferăm iresponsabil abjectul mecanism al deconspirărilor selective care a făcut atâtea ravagii în ultimul deceniu scurs de la dispariţia criticului şi istoricului literar amintit aici. Mă voi strădui eu, deci, să ofer, cu toată onestitatea, o încercare de răspuns la întrebările amintite.” (Continuare în Ziarul de Iaşi din 4 august).

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri