Matei Vișniec, pledoarie pentru Teatrul Cub, lângă Teatrul Național  – Iașului nu i-a lipsit niciodată curajul de a fi în avangardă

„Scrisoare deschisă Domnului Primar Mihai Chirica: CUBUL face parte din arhitectura sufletească a Iaşului

Stimate domnule Primar, îmi permit să mă adresez direct dumneavoastră pentru a vă aduce cîteva argumente legate de destinul cultural al unor clădiri şi instalaţii care urmau să fie „provizorii” şi care au devenit foarte repede embleme ale oraşelor şi chiar celebrităţi internaţionale.

Nu vreau să compar cea ce este incomparabil, dar pot fi comparate tipuri de gîndire în istoria edilitară a umanităţii.

Dacă după Expoziţia Universală de la Paris din 1889 ar fi „învins” părerea celor care spuneau că Turnul Eiffel strica armonia Parisului, acest monument nu ar mai exista astăzi şi nu ar fi unul dintre cele mai vizitate din lume.

Dacă preşedintele Georges Pompidou s-ar fi lăsat convins, în 1971, de cei care spuneau că un muzeu de artă modernă conceput ca o uzină ar „perturba” stilul unui vechi cartier parizian, n-am fi avut astăzi la Paris acest incredibil Beaubourg pe care nu-l ratează nici un turist cînd vine în Oraşul Luminilor.

Dacă preşedintele François Mitterrand s-ar fi lăsat convins, în 1985, că ideea de construi o piramidă de sticlă în mijlocul Palatului Luvru este una de natură să „rănească” privirile precum şi ansamblul monumental din jur, nu am fi avut acum la Paris unul dintre cele mai fascinante puncte de atracţie.

Cîteva dintre cele mai fascinante expoziţii organizate în ultimele decenii la Palatul de la Versailles au asociat artişti moderni cu clasicismul palatului.

CITESTE SI: APEL „Salvați Sala Teatrul 3 CUB (Teatrul Național Iași)”. Precizările Primăriei

Departe de a „jigni” oglinzile monumentale, stucaturile cu foiţă de aur şi toată arta acelui secol numit al Regelui Soare, operele artiştilor moderni crează dialog şi pun şi mai mult în valoarea trecutul prin căutările prezentului.

Încă o dată precizez, nu vreau să compar ceea ce este greu de comparat, dar de fiecare dată cînd s-au produs asocieri atipice pe plan urbanistic, s-au înfruntat două concepţii şi două tipuri de gîndire. În Europa sunt foarte multe exemplele de reuşită după ce edilii nu s-au temut să asocieze modernitatea cu tradiţia, propunerile suprinzătoare cu stilurile clasice.

Cupola de sticlă plasată la Berlin deasupra Reichstag-ului, Muzeul de artă romană de la Mérida din Spania, modul în care a fost extins British Museum la Londra, dialogul dintre sticlă şi piatră la Atena unde a apărut un muzeu incredibil la poalele Acropolelor, Palatulul Congreselor de la Roma, şi multe alte astfel de exemple pun în lumină un lucru: edilii care nu s-au temut de asocierea dintre nou şi vechi, dintre tradiţie şi modernitate au fost răsplătiţi în timp. Publicul s-a adaptat acestor „asocieri” pe care unii le-au contestat şi criticat copios. Publicul s-a lăsat sedus şi a apreciat acest tip de dialog architectural şi cultural, ba chiar memorial. Aceste „îndrăzneli” arhitecturale, urbanistice şi edilitare au devenit repere culturale, locuri de pelerinaj, surse de inspiraţie. Aceste „îndrăzneli” au stimulat socializarea, au devenit simboluri ale oraşelor sau ale cartierelor respective, au devenit chiar şi vectori economici prin succesul de public şi renumele lor.

Port de mulţi ani în suflet oraşul Iaşi, am avut chiar bucuria de a primi statulul de cetăţean de onoare al oraşului. Piesele mele au fost jucate mereu la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, iar una dintre ele avut o longevitate incredibilă: s-a jucat timp de 6 ani la CUB pentru că acest spaţiu intim îi era prielnic.

Domnule primar Mihai Chirică, vă rog lăsaţi CUBUL acolo unde este. El nu „deranjează” nici peisajul şi nici această bijuterie care este clădirea Teatrului Naţional. Dimpotrivă, CUBUL pune în valoare clădirea monumentală a teatrului. CUBUL poartă în el un mesaj profund în calitatea sa de „pui rebel” al Teatrului Naţional. Ce ar fi demersul teatral fără curajul de provoca, de a nelinişti, de a tulbura gîndurile, de a ne scoate din dogmele şi părerile noastre preconcepute?

Oare de ce intră cu atîtea plăcere publicul la CUB? Pentru că sala aceasta, prin proporţiile, căldura şi intimitatea ei, precum şi prin faptul că este lipită de clădirea istorică, vibrează de mesaje. Sute de mii de oameni au perceput pînă acum mesajul subtil CUBULUI, un mesaj emoţional şi poetic care este uşor de transcris: el spune ceva despre sufletul oraşului Iaşi căruia nu i-a lipsit niciodată curajul de a fi în avangardă. Această sală de spectacol nu mai este de mult o „soluţie temporară”, ea a devenit un reper în viaţa teatrală a României şi în viaţa multor creatori de frumos şi de iubitori de frumos.

Sigur, CUBUL nu este nici Turnul Eiffel, nici Piramida de la Luvru, nici Centrul Georges Pompidou, nici Cupola de sticlă de la Berlin… Și totuşi CUBUL se înrudeşte cu ele prin tipul de gîndire care i-a dat naştere şi prin succesul lui imens.

Poate că aceste argumente, sau poate că imensa tristeţe pe care o resimt mii de oameni în faţa perspectivei de mutare a CUBULUI, vă vor convinge, Domnule Primar Mihai Chirică, să lăsaţi această micuţă dar fermecătoare inimă a Iaşului să bată în continuare. Inimile care au vibrat în această sală timp de atîţia ani, toate aceste miliarde de bătăi de inimă, au sfinţit locul. Dacă deplasaţi CUBUL veţi lăsa în loc de fapt, un cimitir, chiar dacă va fi acoperit cu iarbă tunsă impecabil şi cu flori frumoase.”

Publicitate și alte recomandări video