Maturizarea lui tăticu
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Maturizarea lui tăticu

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

Răspunsurile la întrebările care pot veni la un moment dat despre cele mai teribile fapte sunt amânate la nesfârşit până aproape de uitare. Moartea, sexul, mizeria, durerea, nefericirea, dezamăgirea, frustrarea, sărăcia şi tot restul sunt în cel mai bun caz îmbrăcate în haine frumoase, spuse eventual în poveşti hazlii. Pentru că suferinţa nu trebuie să atingă sufletele lor pure. E greu spre imposibil să accepţi ca părinte suferinţa copilului tău.

În cea mai mare perioadă a istoriei oamenii au fost nevoiţi să se maturizeze cât puteau ei de repede. Era destul că puilor acestora le trebuiau mult mai mult timp să crească decât ai celorlalte animale care erau în stare, majoritatea dintre ei, să îşi caute singuri hrană imediat după naştere. Copiii de homo sapiens erau protejaţi de către părinţi sau grupul din care făceau parte în limita supravieţuirii, să nu fie mâncaţi de lei, călcaţi în picioare de elefanţi, să nu cadă de pe vreo stâncă, în rest erau martori, participanţi la absolut tot ce se întâmpla în grup. La mâncare aveau întâietate adulţii puternici, apoi cei bătrâni, bolnavi şi la urmă copiii. De aceea rata mortalităţii infantile era uriaşă, de neconceput azi. Niciun adult nu se ferea să ţipe la altul de faţă cu puii, să se bată, să se omoare. Perechile primitive de oameni nu se duceau în altă tufă decât cea în care erau cei mici ca să copuleze, să se spele, să urineze ori să defecheze. Absolut totul era la comun, intimitatea era inexistentă, excepţie făcând doar cei izgoniţi care oricum nu prea aveau şanse prea mari să supravieţuiască pentru mult timp.

Odată cu „inventarea” civilizaţiei a apărut şi discreţia, oamenii au început să se ferească unii de alţii în anumite ipostaze sau să se protejeze unii pe alţii de unele lucruri. A intervenit ruşinea, jena, controlul comportamenului. Copiii nu mai participau la certuri, la bătălii, nu mai erau martorii măcelurilor, orgiilor sau orice era considerat mult prea intim ori crud de văzut. Pentru că erau „afectaţi emoţional”. Adică se maturizau prea repede şi „doreau” să facă exact aceleaşi lucruri „rele” ca şi adulţii. În timp perioada de maturizare a progeniturilor de homo sapiens s-a prelungit constant până a ajuns incredibil de târzie. Unii chiar ajungeau să nu aibă habar de nimic de pe lume până la vârste înaintate pe motivul că e păcat, ruşine, necuviincios etc. „Tăticu” şi „mămica” îşi înghiţeau în ei ura ori dragostea unul faţă de celălalt şi fie amânau certurile ori sexul până ce copilul dormea ori era în altă cameră, fie le anulau cu totul. Unii soţi nu îşi vedeau niciodată soţia în pielea goală şi nici nu se lăsau priviţi de aceasta la „costumul lui Adam”, actul împreunării săvârşindu-se în cel mai bun caz, dacă era neapărat nevoie, pe întuneric absolut şi îmbrăcaţi. Era inhibării era în toi. Teama de afectarea emoţională a copiilor, de întinarea lor spirituală era pe primul plan. Şi mai este încă, poate acum la cote maxime. Nu ai voie să faci aproape nimic indecent, ce poate fi catalogat drept „necivilizat”, nedrept, crud în faţa copiilor pentru că pot visa rău, gândi greşit, ajunge la concluzii periculoase, iar mai târziu să devină criminali în serie, asociali, psihopaţi ori obsedaţi sexual.

În schimb ei au voie să facă absolut orice, fără nicio oprelişte, pentru că nu prea mai ai voie să îi pedepseşti. Perioada de maturizare a celor mici, mulţumită deschiderii comunicării/ viziunilor şi Internetului, a început din nou să scadă drastic. Copiii ştiu mult mai multe decât credem noi şi chiar fac mult mai multe. Nu înţeleg lucrurile ca un adult, dar încetul cu încetul se dau pe brazdă. Ei se apropie cu paşi repezi de vremurile primitive, dar pe altă spirală a timpului, una superioară şi mult mai perversă.

Cei care au rămas în continuare la nivel de civilizaţie clasică, protectoare, sunt părinţii. În privinţa copiilor, majoritatea dintre ei nu s-au maturizat încă, amână acest proces până în pânzele albe din dorinţa de a prelungi aşa-zisa „inocenţă” a copilăriei, dulcea ignoranţă. Chiar şi confruntaţi cu dovezi evidente refuză acceptarea: băiatul prins masturbându-se în baie, fata la fel, ori pupându-se cu vreun „golan” pe la colţuri. Astea se petrec la o vârstă mult prea fragedă, zic ei.

Am rămas şocat acum câţiva ani când cei doi copii ai mei, în vârstă de până la 5 ani, au început să fredoneze la unison în maşină, cu bătăi din palme şi râsete, în timp ce mergeam spre mare, un cântec cu prostii de cartier. Era cât pe ce să fac infarct şi accident. I-am dat un ghiont soţiei să se ocupe de problemă urgent. Nu ştiau ei exact despre ce era vorba, dar cuvintele alea ieşeau din gura lor şi parcă picase cerul pe mine.

Acum, când a trecut şi mai mult timp, cu siguranţă sunt mai avansaţi, dar se ascund. Ştiu că noi nu vrem ca ei să ştie şi se prefac în continuare inocenţi, nevinovaţi. E ca o convenţie pentru salvarea aparenţei, pentru protejarea de la traume emoţionale a noastră, a celor mari. Copiii noştri sunt între ei la fel de direcţi şi cruzi precum animalele junglei. Nu există protejare, toleranţă a greşelilor, a slăbiciunilor. Poţi să alegi cu câtă grijă vrei anturajul „îngeraşului” tău, că la un moment dat „diavolul” tot îşi va băga coada în persoana unui „obraznic” care spune lucrurilor pe nume şi comite fapte abominabile fără să se gândească de două ori, mânjind totul cu mizerie, ponegrind întreaga „catedrală” fără jenă.

Părinţii trec printr-un proces mult mai dificil de maturizare în privinţa copiilor. În special taţii, tocmai aceia care au fost obraznici de la bun început, care „şi-au băgat” şi „şi-au scos” fără menajamente în tinereţe… „Fata tatii” trebuie să îşi trăiască acea copilărie ideală cât mai mult timp în norişorii ei roz, Doamne fereşte să o atingă cineva cu un pai! Ea este copil la nesfârşit. Poate să rămână fată mare până la adânci bătrâneţi că are unde să stea, nu moare de foame. „Băieţelul lui tăticu” are un pic mai multă libertate, dar nici el nu trebuie să ştie tot ce e rău şi urât în lume ca să nu sufere. Răspunsurile la întrebările care pot veni la un moment dat despre cele mai teribile fapte sunt amânate la nesfârşit până aproape de uitare. Moartea, sexul, mizeria, durerea, nefericirea, dezamăgirea, frustrarea, sărăcia şi tot restul sunt în cel mai bun caz îmbrăcate în haine frumoase, spuse eventual în poveşti hazlii. Pentru că suferinţa nu trebuie să atingă sufletele lor pure. E greu spre imposibil să accepţi ca părinte suferinţa copilului tău.

Şi totuşi suferinţa e necesară. Durerea de orice natură ar fi ea, fizică, spirituală, e obligatorie pentru o viaţă sănătoasă. Pastilele, analgezicele şi uitarea nu vindecă niciodată durabil corpul şi sufletul. Băgarea sub preş, ascunderea adevărului, evitarea confruntării directe cu răul sunt o greşeală poate mai mare decât răul în sine.

Şi da, pentru un om maturizarea are loc de două ori în viaţă, prima oară e cea personală, când eşti singur în faţa lumii aparent absurde pe care vrei să o înţelegi, iar a doua, la fel de grea, este cea faţă de copilul tău, când trebuie să înţelegi şi să accepţi că la un moment dat te va părăsi şi va trăi singur…

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Riscuri şi costuri pandemice

Alexandru LĂZESCU

Riscuri şi costuri pandemice

Dacă nu se iese din cercul vicios în care mediatizarea sufocantă împinge guvernele către o continuare a măsurilor restrictive severe de o manieră unidimensională care ignoră riscurile economice şi societale, pandemia va provoca sechele cu urmări potenţial catastrofale.

Filmuletul zilei

opinii

Un chip pururi adorat

Nichita DANILOV

Un chip pururi adorat

A luminat ea, femeia, vreodată, inima lui bântuită de disperare şi dorinţă de moarte? În întunecatele clipe ale existenţei sale, şi-a adus oare aminte Eminescu de trecerea Veronicăi prin viaţa sa? Sau a fost şi ea o dezamăgire pustiitoare, cum deseori e existenţa oricăruia dintre noi pentru un altul? A fost ea picătura de neant ce a umplut paharul suferinţei sale sau stropul de lumină ce i-a împrăştiat, fie şi pentru o clipă, întunericul?

Un spectacol de Ziua Culturii Naţionale

Dana ȚABREA

Un spectacol de Ziua Culturii Naţionale

De Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie 2021, Teatrul din Iaşi a oferit publicului un spectacol dezgheţat, plin de miez şi lipsit de emfază. Carmen Dominte a câştigat cu „Sindromul Quijote” prima ediţie a proiectului Lecturi3, un parteneriat între Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi revista ALECART, având ca scop promovarea dramaturgiei contemporane din ţară şi Republica Moldova prin spectacole-lectură.

Regele „cârpaci” şi virtuţile secundare

Michael ASTNER

Regele „cârpaci” şi virtuţile secundare

Eram încă la ţară, la Amnaş, când am auzit, nu mai ştiu la ce emisiune de pe Radio România Actualităţi, cum că în epocă un caricaturist de la nu ştiu ce revistă de umor l-a prezentat pe regele Carol I drept cârpaci. Adică, vezi Doamne, ditamai regele umbla cu lucruri cârpite. Nu ţin minte, din păcate, de ce anume era vorba, de ciorapi sau altceva, dar asta n-are importanţă: ideea e că s-a făcut mişto de Carol I pe tema asta aşa, de parcă Regatul României era o ţară nu săracă, nu recent născută undeva la periferia Europei, ci vreuna cu vechime într-ale civilizaţiei şi-a bunăstării!

pulspulspuls

De ce se pregăteşte oare nea Măricel?

De ce se pregăteşte oare nea Măricel?

După ce l-a acuzat lumea că a plecat din Casa Pătrată cu gentoiul burduşit de like-uri şi urmaritori ai paginii oficiale de Facebook a instituţiei, îndensând totul apoi pe pagina lui de polkitician, iacătă că nea Măricel, fostul şef de judeţ, mai vbine cu o surpriză, şi tot în spaţiul virtual. 

Caricatura zilei

N-a pățit-o numai Trump

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.