Mecanicul din Iaşi al companiei Tarom prins beat la serviciu a fost dat afară
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 07.03.2021

Mecanicul din Iaşi al companiei Tarom prins beat la serviciu a fost dat afară

GALERIE
mecanic Tarom
  • mecanic Tarom
- +

Transportatorul aerian naţional Tarom a anunţat vineri că raporturile de muncă dintre companie şi angajatul prins băut la serviciu în timp ce verifica aeronavele înainte de decolarea de pe aeroportul din Iaşi încetează, potrivit dispoziţiilor legale, începând cu 1 septembrie. Salariatul nu a desfăşurat niciun fel de activitate în cadrul companiei, din 24 iulie şi până în prezent, a arată reprezentanţii Tarom.

Potrivit presei centrale, un mecanic Tarom, care verifica aeronavele înainte de decolarea de pe aeroportul din Iaşi, a fost prins băut la serviciu. Incidentul, care a avut loc în urmă cu o lună, a fost consemnat în raportul unui inspector al aerogării. Conform celui care a scris raportul, mecanicul a făcut scandal, a agresat personalul şi a fost nevoie de intervenţia Poliţiei de Frontieră pentru a calma situaţia.

Bărbatul a fost dus la cabinetul medical, unde rezultatul verificări cu aparatul alcooltest a fost de 2,11. Escortat în afara aeroportului, mecanicul ar fi revenit după 10 minute. ”În data de 25 iulie, la numai câteva ore după primirea raportului emis de autorităţile de la Iaşi, autorizarea de lucru a angajatului Tarom a fost retrasă şi solicitarea de rechemare transmisă către acesta.  Pe loc s-au efectuat verificări la aeronavele Tarom cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Rezultatele au relevat faptul că nici o normă de siguranţă nu a fost încălcată. Verificările noastre ne-au dus la concluzia că angajatul în cauză nu a lucrat efectiv la nici o aeronavă”, a informat vineri Tarom, într-un comunicat. La nivelul societăţii s-a constituit o comisie de disciplină. ”În final, dorim să subliniem faptul că aeronavele Tarom sunt verificate de o întreagă echipă tehnică, respectând toate normele de siguranţă în aviaţie. Cazul de la Iaşi este regretabil şi nu este reprezentativ pentru Direcţia Tehnică Tarom. Mai mult decât atât, Compania Tarom a acţionat cu maximă celeritate pentru două obiective: în primul rând pentru verificarea acţiunilor pe care le-a desfăşurat fostul nostru angajat şi în al doilea rând, pentru încetarea raporturilor de muncă cu angajatul în cauză. Tarom are o politică de toleranţă zero faţă de astfel de cazuri”, mai arată compania în comunicat.

Tarom are circa 1.850 de salariaţi şi operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă de 25 de aeronave. Pe 16 iulie, compania a semnat un contract pentru achiziţia a cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru Tarom. Cele cinci avioane au un preţ de catalog de 586 milioane dolari şi vor fi livrate până în anul 2023. În plus, compania vrea să schimbe 13 avioane din flotă, urmând să dea un anunţ în acest sens.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.