anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Meciul de la Aeroport, o nouă rundă între manageri. Bodea acuză jaful PSD, Bulgariu îl face mincinos

GALERIE
bodea bulgariu dd
  • bodea bulgariu dd
- +

După o nouă rundă de acuzaţii reciproce, Cătălin Bulgariu s-a arătat dispus să participe la o dezbatere despre situaţia şi dezvoltarea Aeroportului. Însă Marius Bodea a pus câteva condiţii

La două zile după lansarea mai multor acu­zaţii de către fostul manager al Aeroportului, actualul director general i-a răspuns punct cu punct. Că exerciţiul financiar următor nu va mai avea fonduri pentru dezvoltarea aeroporturilor, „domnul Bodea ştia din 2015, de când era director al aerogării“, a afirmat Cătălin Bulgariu. El a prezentat câteva jaloane privind parcursul birocratic al proiectului pentru care urmează să se solicite totuşi fonduri europene nu mai târziu de septembrie 2020. Bulgariu nu şi-a ascuns nemulţumirea nici faţă de întârzierea cu care CJ a aprobat bugetul din acest an al regiei, pe lângă cea pe care a atribuit-o fostei conduceri a Aeroportului Internaţional. Chiar şi aşa, el a mizat pe semnarea, luna viitoare, a contractului pentru realizarea masterplanului, „pe care îl vom avea până la Crăciun“, finalizarea studiul de fezabilitate până în martie, depunerea cererii de finanţare până în septembrie viitor şi începerea lucrărilor până la sfârşitul anului viitor.Dacă finanţarea va fi aprobată, totul va trebui să fie gata până pe 31 decembrie 2023.
 
Pentru moment însă, şi extinderea platformei este întârziată, din aceleaşi cauze: fosta conducere şi CJ. Totuşi, dacă Aerostar, beneficiară a acestei platforme prin Centrul de mentenanţă pe care îl construieşte în incinta Aeroportului, se va „supăra“ pentru întârziere, nu o va face pe regie, ci pe CJ. „Cu CJ a semnat contractul de conce­siune a terenului“, a explicat Cătălin Bulgariu. 
 
Schimbarea regiei în societate comercială nu e o idee nouă, dar până în 2020, când se împlinesc cinci ani de la finalizarea proiectului modernizării Aeroportului pe bani europeni, nu se poate schimba nimic, a spus directorul general. Nu se va schimba nici dacă demarează alte proiecte similare, a adăugat el.
 
De unde au venit banii de prime
 
Cătălin Bulgariu s-a referit apoi la profitul luat în calcul pentru stabilirea primei de performanţă pe care a încasat-o: „Ordonanţa 109/2011 nu vorbeşte doar de profitul net care rămâne la final, ci şi de amortizare, cheltuieli financiare, de alte lucruri care trebuie scoase de context“. Altfel spus, contează inclusiv patrimoniul regiei - mai mare, anul viitor, odată cu finalizarea platformei de staţionare.
 
Cât priveşte discountul care ar trebui acordat unuia dintre operatorii de zbor, Cătălin Bulgariu spune că ar fi vorba de mai puţin de două milioane de lei, care s-ar scădea din profitul brut de peste zece milioane al Aeroportului pe 2018, adică mai mult decât 900.000 de euro, cât a invocat Marius Bodea. Fostul director l-a întrebat însă dacă consilierii judeţeni liberali ar vota în plenul CJ o rectificare negativă a bugetului Consiliului Judeţean cu aceeaşi sumă, de aproape două milioane de lei. 
 
Directorul Aeroportului a catalogat alte acuzaţii drept minciuni. El a spus că, spre deosebire de Air Valee, Fly Ernest „a operat pe programul de zbor şi şi-a plătit toate datoriile“, înainte să se mute pe o piaţă mai mare, Ucraina. Despre creşterea organigramei, actualul director a susţinut că lucrează cu aceiaşi oameni cu care a lucrat şi fosta conducere, că a angajat zece oameni, spre deosebire de mandatul fostului director, când au fost angajaţi 40 de oameni. Bulgariu a mai spus că „Masterplanul Bodea“ nu era deloc „la cheie“, şi că regia este „bancabilă“, adică îşi poate permite să se împrumute pentru realizarea proiectelor de extindere. „E la fel de bancabil ca în 2016“, a precizat el, făcând comparaţie cu ultimul an de manageriat al predecesorului său la conducerea aerogării. 
Lipsa destinaţiilor noi a fost pusă pe seama crizei avioanelor provocată de eşecul Boeing Max, dar şi pe întârzierea amenajării unei zone de preîmbarcare a pasagerilor şi a extinderii platformei de staţionare a avioanelor.
 
„Domnule Bodea, spuneţi-mi când şi unde. Voi fi acolo“
 
În final, Cătălin Bulgariu a avut un mesaj pentru Marius Bodea: „Voi participa la orice dezbatere pe tema Aeroportului, în care să discutăm faţă în faţă, cu argumente pro şi contra situaţia Aeroportului precum şi dezvoltarea acestuia. Domnule Bodea, spuneţi-mi când şi unde. Voi fi acolo.“
Fostul manager al Aeroportului s-a declarat nemulţumit de răspunsurile actualului director general. „Rămâne neclarificată problema tunului financiar de un milion de euro ce îl dau pesediştii în acest moment (referirea este la reactualizarea masterplanului, scos la licitaţie contra sumei de 4 milioane de lei, n.r.), multitudinea de curse externe directe ce se închid, pierderea competiţiei cu aeroporturile Suceava şi Bacău, lipsa oricărei investiţii în cei 3 ani de haiducie PSD la aeroport, falsul în declararea profitului şi bătaia de joc la adresa investitorului strategic Aerostar“, a replicat Marius Bodea.
 
El a condiţionat participarea la o dezbatere cu succesorul său la conducerea regiei de „finalizarea unei investiţii mari acolo şi de deschiderea măcar a unei curse externe directe. După ce fac aceste două lucruri, cred că avem ce discuta“, a conchis deputatul.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ciuma lui Pandele

Cătălin ONOFREI

Ciuma lui Pandele

Dar chiar sunt useriştii altfel decât ceilalţi? Au patru ani să ne convingă!

Filmuletul zilei

opinii

Ce facem acuma?...

Briscan ZARA

Ce facem acuma?...

Înţeleg atitudinea de învingător în alegeri a unui lider care se adresează doar echipei sale de campanie, în sensul că „munca voastră a dat roade şi am învins echipele celelalte”, dar nicidecum cu referire la câştigul unei funcţii în administraţie care e pur şi simplu un alt job, unul mai dificil chiar decât unul din privat.

Repede ochire asupra alegerilor locale

Mihai DORIN

Repede ochire asupra alegerilor locale

Hipnoza

Nichita DANILOV

Hipnoza

Brusc se auzi un râs în stânga noastră, care ne trezi la realitate. Râdea bătându-şi, în semn de triumf pumnii, Alleluieva, alături de compatriotul ei. „A fost o iluzie”, spuse ea. „Tot ce aţi văzut v-a fost indus în subconştient prin intermediul autosugestiei...”

pulspulspuls

Primele concluziuni ale alegerilor de duminică de la Iaşi

Primele concluziuni ale alegerilor de duminică de la Iaşi

Eheheei, stimaţi telespectatori, iacătă-ne trecuţi şi de alegerile astea locale greoaie, alegeri pe care noi, ca ieşeni, parcă le-am traversat olecuţă şi ruşinaţi tot văzând ce rivoluţii şi reforme au loc prin ţară. 

Caricatura zilei

Surpriza

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.