
Medalii la tir sportiv pentru două tinere de la CS Politehnica Iași, coordonate de un profesor de la Universitatea Tehnică

Sportivii de la Politehnica Iași, coordonați de conf. univ. dr. ing. Mihai Axinte, directorul Departamentului Știința Materialelor de la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) se mândresc cu o nouă reușită. Aceștia s-au întors de la Cupa României, 14 – 16 august 2024, cu șase medalii, dintre care una de aur, câștigate de două tinere: Justina-Anastasia Dumbravă, la categoria senioare, peste 20 de ani, și Evelina Spiescu, la junioare 2, maximum 18 ani.
După cum au transmis reprezentanții Clubului Politehnica Iași într-un comunicat, tânăra Evelina Spiescu a cucerit sâmbătă primul trofeu pentru CS Politehnica Iași la ediția 2024 a Cupei României la tir sportiv, confirmând titlul de campioană națională a junioarelor II obținut acum trei săptămâni tot în proba de pușcă 50 metri glonț, 40 focuri culcat. De asemenea, Justina Dumbravă s-a clasat a doua în competiția senioarelor la pușcă: 50 metri glonț și 60 focuri culcat, cele două sportive fiind pregătite de antrenorul și directorul Departamentului Știința Materialelor de la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor din cadrul TUIASI, Mihai Axinte.
În total, au fost trei zile de competiții și, pe lângă aurul cucerit de Evelina Spiescu în prima zi, cele două tinere s-au poziționat pe locurile doi, respectiv trei, la proba 60 de focuri aer comprimat.
Justina Dumbravă s-a situat pe locul al II-lea, după o sportivă antrenată la clubul ,,Dinamo”, în timp ce Evelina Spiescu a ocupat locul al III-lea, cu un nou record personal realizat chiar la Cupa României.
La sfârșitul competiției, ambele fete au obținut medalii de argint pentru pușcă- glonț, 3×20 de metri.
„Rezultatele sunt încurajatoare, mai ales pentru Evelina, care a reușit 558 de puncte, și care la începutul lunii septembrie va concura la Campionatele Naționale pentru juniori I”, au mai precizat reprezentanții clubului într-un comunicat.
Citiți și:
Publicitate și alte recomandări video