anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

Medic: 90% dintre reţetele de antibiotic se scriu în afara spitalului

GALERIE
antibiotice_rezistenta_antibiotice_cauze
  • antibiotice_rezistenta_antibiotice_cauze
- +

Directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Marinescu, a afirmat miercuri că, potrivit statisticilor, aproximativ 90% dintre reţetele de antibiotice se scriu în afara spitalului.

"Cred că este important să plecăm de la nişte cifre care ne arată o realitate în Europa. În momentul în care vorbim de secţiile de Terapie intensivă, este clar că vorbim despre un procent cam de 10% pentru aceste infecţii asociate actului medical. În România este o subevaluare şi sperăm ca acest lucru să se schimbe în curând. (...) Practic, în Europa aceste infecţii sunt luate ca atare. Sigur, există programe care să le combată, dar nu înseamnă că se face o legătură de cauzalitate şi nu există o vină din partea personalului medical. Este adevărat, fiecare caz în parte poate fi discutat, dar sunt situaţii rare. Dacă vorbim de rezistenţă la antibiotice, ea nu numai că nu se referă la specialitatea de boli infecţioase, dar nu se referă doar la spital. Statisticile ne spun că 90% dintre reţetele de antibiotic se scriu în afara spitalului la nivel de medicină primară, medici care nu sunt în spital", a spus Marinescu, la o conferinţă.

El a amintit că în perioada pandemiei cu noul coronavirus s-au prescris antibiotice, deşi este vorba despre o infecţie virală.

"Vă aduc aminte că în timpul pandemiei, culmea, vorbim de o infecţie virală şi nu am fi avut nicio legătură cu antibioticele, totuşi s-a prescris foarte mult. Se pune întrebarea cum de acest lucru se întâmplă în continuare deşi nu există protocol, nu există nimic scriptic din punct de vedere ştiinţific care să explice acest lucru. Acestea sunt realităţi, eu cred că se vor schimba, dar trebuie să ne aşteptăm la faptul că va fi un proces de lungă durată. Ce trebuie să îşi dorească România este că pe tot teritoriul ei tot ce înseamnă prescripţie de antibiotice lucrurile să se schimbe. Să se schimbe în abordare, să fie alte indicaţii şi până la urmă să se întâmple în practică", a mai afirmat medicul.

Potrivit acestuia, "indiferent de secţie şi de spital" există infecţii asociate actului medical.

"Legat de infecţiile asociate actului medical, să luăm în calcul că indiferent de secţie, de spital, oriunde aceste infecţii există. Plecând de la realitate, să vedem ce putem să facem. Probabil că peste nişte ani de zile am putea să tragem linie şi să spunem că într-adevăr lucrurile ajung să stea mai bine", a mai susţinut Marinescu.

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", Cătălin Apostolescu, a precizat că nu trebuie pus semnul egalităţii între infecţie nosocomială, praxis şi infracţiune.

"Nu trebuie pus semnul egalităţii între infecţie nosocomială, praxis şi infracţiune. Este adevărat că acest lucru nu ne exonerează pe noi în a duce o activitate continuă de prevenire a infecţiilor nosocomiale. (...) Activitatea împotriva lor este o activitate permanentă", a susţinut medicul. AGERPRES

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum a apărut criza bancară din America şi cum ne-ar putea afecta

Alexandru LĂZESCU

Cum a apărut criza bancară din America şi cum ne-ar putea afecta

Deşi nu a fost generată de asumarea unor riscuri iresponsabile, ca în 2008, şi suntem asiguraţi că ce s-a întâmplat atunci nu se va repeta, criza generată de falimentul Silicon Valley Bank din California introduce turbulenţe majore într-un mediu fragil în plan economic şi geopolitic cu consecinţe greu de estimat.

opinii

De la Val Gheorghiu, la Gabriel Caloian

Nichita DANILOV

De la Val Gheorghiu, la Gabriel Caloian

Singurul lucru comun între el şi actualul locatar al fostului său atelier este înălţimea. Amândoi sunt înalţi. Caloian ceva mai înalt decât Val Gheorghiu. Caloian cultivă spontaneitatea şi în dialog, şi în modul de-a gândi pictura, spre deosebire de Val Gheorghiu care îşi calcula fiecare pas şi fiecare gest.

Ce se cere pe piaţa muncii: profesii, experienţă, competenţe?

Ciprian IFTIMOAEI

Ce se cere pe piaţa muncii: profesii, experienţă, competenţe?

Cu excepţia Medicinei, toţi ceilalţi absolvenţi pot lucra în domenii în care contează mai degrabă competenţele pe care le deţin, modul în care îşi valorifică aptitudinile. Un absolvent de studii superioare cu competenţe digitale medii şi cunoaşterea măcar a unei limbi de circulaţie internaţionale, având disponibilitatea de a învăţa la locul de muncă, nu rămâne în afara pieţei muncii.

Sper să mor în timpul vieţii mele

Michael ASTNER

Sper să mor în timpul vieţii mele

Ei bine, abia zile mai târziu după ce mi-a apărut şi mie în minte un gând privind trecerea timpului - vine o vreme/ când timpul trece/ şi cam atât - mi-am dat seama că la origine n-are cum să nu se afle replica standard a mamei: Et vergieht!

pulspulspuls

Ce legături nebănuite mai sunt între jupânul fugar Ciorăpel de la Neamţ şi lumea politică şi de business din târgul nostru

Ce legături nebănuite mai sunt între jupânul fugar Ciorăpel de la Neamţ şi lumea politică şi de business din târgul nostru

Numai ce am vorbit ieri la rubrica noastră despre conexiunile jupânului Ciorăpel de la Neamţ prin judeţul nostru că au şi apărut informaţii noi, stimaţi telespecatori. 

Caricatura zilei

Doborârea dronei

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.