Medic ginecolog reținut după ce a luat 500 de lei mită. Primise 600 lei înainte
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 05.12.2020

Medic ginecolog reținut după ce a luat 500 de lei mită. Primise 600 lei înainte

GALERIE
bani
  • bani
- +

Un medic ginecolog din Giurgiu a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 500 de lei de la ruda unui pacient de la care mai primise deja alţi 600 de lei. Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore.

”Luni, 26 octombrie 2020, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, cu sprijinul Serviciului Operaţii şi Serviciului Tehnic din cadrul D.G.A. – structura centrală, au surprins în flagrant luând mită un medic ginecolog din cadrul unui spital din municipiul Giurgiu. Acesta a primit suma de 500 de lei, cu titlu de mită, de la un martor denunţător (aparţinător al unui pacient), în scopul exercitării unor acte medicale”, anunţă poliţia.

Anterior, medicul a mai pretins şi primit de la aceeaşi persoană, precum şi de la pacientul respectiv, suma de 600 de lei, tot în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, o operaţie de cezariană.

Dosarul penal a fost iniţiat ca urmare a unui apel telefonic la linia Call Center anticorupţie gratuită a Direcţiei Generale Anticorupţie 0800.806.806.

Persoana prinsă în flagrant a fost condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, unde i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, procurorul de caz dispunând măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Cercetările continuă în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele, iar marţi urmează a se dispune cu privire la măsurile procesuale adecvate, în raport de evoluţia anchetei.

Aflați amănunte de pe news.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Oaze de stabilitate

Nicolae GRECU

Oaze de stabilitate

Echipele româneşti n-au nevoie de antrenori din divizia a enşpea spaniolă sau de expiraţi din alte vremuri pentru a reuşi.

Filmuletul zilei

opinii

Portret de impostor: Teodosie Şpagoveanu

Eugen MUNTEANU

Portret de impostor: Teodosie Şpagoveanu

Întrerup seria foiletoanelor despre începuturile tradiţiei biblice româneşti, împins de durere şi indignare faţă de comportamentul incalificabil al cetăţeanului Teodosie Petrescu, Arhiepiscop de Tomis şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Pacient al spitalului numit „lume”

pr. Constantin STURZU

Pacient al spitalului numit „lume”

Căutând să pun în ordine textele scrise de-a lungul timpului, texte pe care le grupez în viitoare volume tematice, am dat peste un interviu acordat acum patru ani lui Gabriel Andronache - unul dintre cei mai talentaţi scriitori pe care-i cunosc. Întrucât unele dintre gândurile mele de atunci sunt de cea mai strictă actualitate, le reiau şi în rubrica mea săptămânală, cu o minimă adaptare şi cu intertitluri în loc de întrebări. Sunt patru teme diferite, însă au un acelaşi subiect: omul şi dorul său de Cerul văzut printr-o fereastră de „spital”.

Antonin Ciolan - muzicianul patriot

Alex VASILIU

Antonin Ciolan - muzicianul patriot

În preajma zilei naţionale a României, când se mai discută despre patriotism, trebuie evocată personalitatea dirijorului, profesorului, organizatorului de instituţii şi evenimente muzicale Antonin Ciolan. Mai ales astăzi, când s-au adunat exact cinci decenii de la dispariţia sa.

pulspulspuls

Ghici ce caută Mihai Chirica pe hartă?

Ghici ce caută Mihai Chirica pe hartă?

Ghici ce făcea premarele Mihai Chirica după prezentările PNRR şi a traseelor de autostradă din zona Moldovei de către liderii şi miniştrii PNL, stimaţi telespectatori? 

Caricatura zilei

Declarație vot

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.