Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Medici de 5.000 de euro pe lună în Iaşi. Iată averile directorilor de spitale

GALERIE
carmen dorobat
  • carmen dorobat
- +

Chiar dacă mai mereu se spune că sistemul sanitar românesc este subfinanţat, astfel de probleme nu par să ajungă şi în buzunarul medicilor. Cu venituri câştigate într-o lună şi de peste 20.000 de lei, secretul prosperităţii directorilor din spitalele ieşene pare să fie unul destul de simplu. În general, este cumulat salariul din spital cu cel de cadru didactic la care se adaugă de multe ori câştiguri de la cabinetele private. Toate veniturile din top 3 sunt de peste 200.000 lei, primul loc fiind ocupat de prof. dr. Carmen Dorobăţ. Aceasta e urmată de patru directori medicali, care au obţinut în 2014 venituri substanţiale.

Dr. Carmen Dorobăţ - 270.000 lei

Anul 2015 nu a fost unul tocmai benefic pentru prof. dr. Carmen Dorobăţ, managerul de la Spitalul de Boli Infecţioase. A fost ridicată de procurorii DNA chiar din biroul de director, arestată la domiciliu, suspendată din funcţie şi acum cer­cetată sub control judiciar.

Pe de altă parte, anul 2014 a fost cât se poate de prosper pentru medicul infec­ţio­nist. Conform declaraţiei de avere, prof. dr. Carmen Dorobăţ a încasat anul trecut venituri în valoare de 270.960 de lei, fiind practic cel mai bine plătit director din spitalele ieşene. Suma este alcătuită din salariul de profesor în cadrul UMF Iaşi în valoare de 117.340 de lei, salariul de manager la Spitalul de Boli Infecţioase de 71.178 de lei, iar din contracte de colaborare, consultanţă ştiinţifică şi studii clinice, dr. Dorobăţ a obţinut 18.400 de euro.

Veniturile sunt completate de cele ale soţului, prof. dr. Gheorghe Do­robăţ, care anul trecut a încasat de la UMF Iaşi, unde este cadru didactic, 89.791 de lei şi de la Spitalul de Neurochirurgie, unde profesează, suma de 66.725 lei. Acesta a mai obţinut din arendarea unui teren în Vaslui suma de 1.500 de euro.

Familia Dorobăţ se mai poate lăuda şi cu terenurile pe care le deţin în Vaslui, Suceava şi Iaşi. Dr. Carmen Dorobăţ a primit moştenire în 2006, două terenuri unul de 10 ha şi altul de 2.500 mp, iar în 2008 un teren intravilan de 1.000 mp în Suceava. Din 2003, aceasta mai deţine o jumătate dintr-un teren intravilan în Iaşi de 11,40 mp.

În privinţa bunu­rilor mobile, dr. Carmen Dorobăţ are un Nissan şi Peugeot, achiziţio­nate în 2004, respectiv 2005 prin leasing. La capitolul clădiri, familia Dorobăţ are un apartament de 104,28 mp în Iaşi şi o casă de locuit de 241 mp în Suceava. De asemenea, în cursul anului trecut ei i-au înstrăinat fiului, Victor Dorobăţ, un apartament în valoare de 32.000 de euro. Pe lângă câştiguri, managerul de la Infecţioase are şi credite de plătit. Ea are un credit de 131.164 de franci elveţieni, unul de 51.000 de euro şi alte două credite în lei cu o valoare totală de 74.447.

Dr. Gheorghe Bălan - 263.000 de lei

Pe locul doi în topul veniturilor se află prof. dr. Gheorghe Bălan, directorul medical al Spitalului Cli­nic de Urgenţă „Sfântul Spiridon“. Potrivit declaraţiei de avere, semnată în iunie 2015, dr. Bălan a încasat în 2014 venituri totale de 263.371 de lei. Din aceasta, el a obţinut din activitatea de cadru didactic la UMF Iaşi suma de 120.730 de lei şi 97.169 de lei din activitatea medicală desfăşurată la Spitalul „Sfântul Spiridon“. La ele se adaugă 41.272 de lei, banii obţinuţi din activitatea la cabinetul medical individual. Din totalul veniturilor face parte şi suma de 4.200 de lei, obţinută în urma închirierii unui imobil. Familia Bălan deţine trei terenuri cu o suprafaţă totală de 22,145 mp. La acestea se adaugă un apartament de 51.32 mp, spaţii comerciale de 69.39 mp şi o casă de locuit de 500 mp. Prof. dr. Gheor­ghe Bălan deţine un autoturism Oltena TRS din 1995 şi un Renault Megane din 2009.

Dr. Maria Stamatin - 215.000 lei

Locul trei în topul directorilor de spitale cu cele mai mari venituri este ocupat de prof.dr. Maria Sta­matin, directorul medical al Mater­nităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi. Aceasta a obţinut în 2014 venituri de 215.222 de lei, din care cea mai mare parte a fost obţinută din acti­vitatea didactică desfăşurată la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. Acolo, ea ocupă funcţia de prorector şi a încasat anul trecut 151.520 de lei. Pe lângă această sumă se adaugă 63.702 lei, reprezentând salariul de la Mater­nitatea „Cuza Vodă“. Prof. dr. Maria Stamatin are un apartament în Iaşi de 65 mp, cumpărat în 1985, iar din 2011 fiica ei deţine un teren intravilan în comuna Bârnova de 960 mp, din care 165 mp reprezintă teren construit şi 665 mp de teren agricol. Casa şi terenul din Bârnova au fost cumpărate prin împrumut, prin programul „Prima Casă“, cu o rată lunară de 419 euro, timp de 13 ani. Directoarea de la „Cuza Vodă“ nu este însă scutită de datorii. Ea are de plătit un credit în valoare de 80.000 de lei până în 2018.

Dr. Gabriel Dimofte - 197.000 lei

Pe locul patru s-a clasat, în acest an, directorul medical de la Institutul Regional de Oncologie Iaşi, chirurgul Gabriel Dimofte. El a avut anul trecut venituri lunare de 16.437 de lei, cu un total anual de 197.255 de lei. El a obţinut, în 2014, 36.343 de lei de la IRO pentru acti­vitatea medicală, 64.272 de lei de la UMF Iaşi unde este conferenţiar şi cercetător, 1.503 lei de la Institutul de Medicină Legală unde este expert şi suma simbolică de 357 de lei de la Colegiul Medicilor Iaşi, unde face parte din Comisia de Etică. Pe lângă acestea, dr. Gabriel Dimofte a mai obţinut venituri din prestări servicii (Astra Zenca şi Abvie) de unde a încasat 6.268 de lei şi a fost moderator pentru Merck Sharp & Dhome, unde a primit 400 de euro, iar 1.500 de euro a încasat şi după ce a participat la un congres.

Veniturile din investiţii s-au ridicat în 2014 la valoare de 80.000 lei, reprezentând dividende de la Medoptica SRL Iaşi, unde lucrează şi soţia, dr. Dimofte Anca-Doina, me­dic primar oftalmolog. În pri­vin­ţa terenurilor, dr. Gabriel Dimofte deţine jumătate dintr-o suprafaţă de 1.000 mp în Iaşi, dobândită în 2006 - 2007, pe care o împarte cu soţia. Cu aceasta mai împarte din 2010 o casă de locuit de 250 mp din Iaşi şi din 1995 un apartament de 64 mp. El a primit de asemenea moştenire un apartament de 85 mp în Suceava. Averea nu se opreşte însă doar la bani sau bunuri imobiliare. Direc­torul medical de la IRO deţine bijuterii şi pietre preţioase de 6.200 de euro, precum şi tablouri de 8.700 de euro, dobândite din 1995. Familia Dimofte nu are însă nici credite făcute, nici alte datorii, dar au în bancă peste 118 mii de lei, repre­zentând conturi curente şi asigurări de viaţă.

Dr. Iolanda Blidaru - 118.700 lei

Pe ultimul loc al acestui top se află managerul de la Maternitatea „Cuza Vodă“, dr. Iolanda Blidaru. Aceasta a obţinut în 2014 venituri anuale de 118.789, din care 49.478 de lei din activitatea medicală des­făsurată la Maternitatea „Cuza Vodă“ şi 64.811 de lei din activitatea didactică de la UMF Iaşi. Pe lângă acestea, dr. Blidaru a obţinut venituri şi din activităţi independente, de la o firmă din Bucureşti de unde a încasat 4.500 de lei. Managerul de la „Cuza Vodă“ mai are, conform declaraţiei de avere, două conturi bancare în lei, unul de 33.342 de lei şi unul de 41.492 de lei, şi unul de 820 euro. La capitolul terenuri, dr. Iolanda Blidaru a primit moştenire o păşune în 2005 cu o suprafaţă totală de 500 mp şi o casă de locuit de 110 mp. Ea împarte cu soţul, două apartamente, unul dobandit în 1979 de 54 mp şi unul din 2004 de 80 mp. Ca şi dr. Gabriel Dimofte, mana­ge­rul de la Maternitatea „Cuza Vodă“ nu are credite şi nici datorii la banci.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri