
Medici ieșeni: „Nu produce forme severe, dar trebuie să ne protejăm. Sunt cazuri la Iași”. Noi precizări despre HMPV

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o serie de informații noi despre Metapneumovirusul uman (HMPV), după dezbaterile din spațiul public cu privire la apariția și existența acestui virus în România. A fost detectat, la nivelul lunii noiembrie, un prim caz care a fost identificat cu analize de laborator și raportat.
Pe 9 ianuarie a fost depistat un al doilea astfel de caz, la Institutul Cantacuzino.
- Citește și: Virusul HMPV a ajuns la Iași – „Antibioticele nu sunt recomandate în cazul infecțiilor virale”
Explicațiile oferite de specialiști, inclusiv pentru „Ziarul de Iași”, arată că aceste cazuri sunt rare pentru că nu se efectuează teste permanent pentru depistarea HMPV. De altfel, acesta nu este un virus nou, el există de decenii și apare, sezonier, în Europa, inclusiv în România. Anul acesta au fost raportate mai multe cazuri în zona Asiei, iar apoi în Europa, și pentru că s-a testat mai mult în căutarea acestui virus din rândul celor peste 200 care circulă și care ar putea să ne infecteze.
„HMPV este un virus respirator obișnuit pe care îl urmărim în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI). Acesta a fost detectat la un număr mic de cazuri, începând din sezonul 2013-2014. Atunci au fost doar 15 cazuri în intreg sezonul, în alți ani sub 10 iar în sezonul 2024-2025 au fost confirmate, până la această dată, două cazuri. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, nivelul infecțiilor respiratorii acute, inclusiv cauzate de HMPV, în China este în limitele așteptate pentru sezonul de iarnă, fără modele neobișnuite de izbucniri epidemice. Autoritățile chineze au confirmat că sistemul sanitar nu este copleșit, iar spitalizările sunt în prezent mai puține decât în perioada similară a anului trecut. Nu au fost declarate situații de urgență”, au precizat reprezentanții INSP.
Dr. Florin Roșu: „Au fost cazuri la Iași. Antibioticele nu sunt recomandate”
Într-un material publicat săptămâna trecută, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Florin Roșu, a explicat că au fost deja astfel de cazuri în 2025 la Iași, dar și în trecut, și nu se pune problema apariției unei noi pandemii sau chiar epidemii locale. Ca simptome, HMPV presupune curgerea nasului, durere în gât, gât roșu, dureri articulare și dureri musculare. Boala dispare de regulă singură, după 5-7 zile, dar simptomele mai severe pot fi atenuate cu tratament corespunzător.
„Antibioticele nu sunt recomandate în cazul infecțiilor virale. Totuși, în cazul unei suprainfecții bacteriene, antibioticele pot fi indicate, dar acest lucru trebuie justificat prin criterii medicale clare, cum ar fi analizele de laborator. Este important să se confirme prezența unei componente bacteriene înainte de a începe tratamentul cu antibiotice. Nu trebuie uitat faptul că antibioticele nu sunt eficiente împotriva infecțiilor virale”, a precizat dr. Florin Roșu.
Atenția la aerisirea spațiilor închise!
Totuși, INSP-ul vine cu o serie de recomandări generale pentru ca îmbolnăvirile să fie evitate, indiferent de virusul aflat în circulație. Ele variază de la spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun la recomandări care au fost prioritare în pandemie: evitarea locurilor aglomerate, aerisirea zilnică a încăperilor.
„Recomandăm respectarea igienei tusei și a strănutului: acoperirea nasului și a gurii cu un șervețel în timpul tusei și al strănutului și aruncarea lui după utilizare sau acoperirea în totalitate a nasului și a gurii în plica cotului în timpul strănutului. Totodată, persoanele care au semne și simptome sugestive pentru gripă – febră, strănut, tuse, dureri în gât, dureri musculare – trebuie să evite intrarea în colectivitate și în alte locuri aglomerate până la dispariția acestora și să se adreseze medicului de familie”, au precizat reprezentanți INSP.
Publicitate și alte recomandări video