Medici trimişi să trateze bolnavii de COVID cu măşti false: "Le picau filtrele"
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 16.05.2021

Medici trimişi să trateze bolnavii de COVID cu măşti false: "Le picau filtrele"

GALERIE
masti-false
  • masti-false
- +

O situaţie halucinantă a fost făcută publică la Timişoara de managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş. Acesta a descoperit 14.000 mii de măşti FFP3 false, care îi puneau în pericol pe medicii care îi tratau pe pacienţii cu COVID.

Nu se ştie câte din măştile false au ajuns la medicii de pe secţiile Spitalului de Boli Infecţionase VIctor Babes din Timişoara, întrucât ele erau depozitate în acelaşi spaţiu cu măştile bune şi împărţite cadrelor în funcţie de cerere.

La un moment dat, medicii au început să se plângă de calitatea lor şi au anunţat conducerea spitalului.

Abia atunci s-a descoperit că mii de bucăţi nu erau conforme.

„Am descoperit un lot de peste 14.000 de bucăți, care nu erau conforme. De fapt, erau fake, am înștiințat imediat autoritățile și le-am retras de pe secții. Noi am sesizat organele competente și așteptăm să vedem ce putem să facem cu aceste loturi. Vorbim de măști FFP3, o anumită marcă, efectiv picau filtrele de la ele”, a explicat Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

Aflați amănunte de pe antena3.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Principiul lui Peter şi sportul

Nicolae GRECU

Principiul lui Peter şi sportul

Cei care nu izbutesc să treacă trec graniţa dintre competenţă şi incompetenţă se consideră insultaţi de către cei care observă aceasta.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

În ultimul foileton al acestei serii sunt analizate două „contribuţii“ recente ale unor autori români, marcate de manipularea de tip protocronist a unor documente de istorie medievală europeană.

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

pr. Constantin STURZU

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

Ziua de mâine, a treia duminică a Paştilor, este consacrată femeilor mironosiţe (purtătoare de miruri la mormântul Domnului). Un bun prilej pentru a vorbi despre condiţia femeii în creştinism.

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Azi doresc să vă provoc la reflecţie, fără să mă implic impunând vreun punct de vedere personal care să mă înregimenteze într-o tabără pro sau contra. E un subiect incitant, argumentele variate ale apărătorilor şi acuzatorilor nefiind deloc futile în a decela un răspuns definitiv.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.