Colegiul Medicilor, Camera Federativa a Medicilor si Federatia Sanitas, intr-un comunicat comun, au calificat drept "inadecvat si jignitor" acest proiect de act normativ. "Sustinem varianta de salarizare pentru personalul bugetar din Sanatate propusa de Ministerul Sanatatii si o respingem pe cea elaborata de MMPS. Varianta MS ne satisface, deoarece se pleaca de la propunerea presedintelui Emil Constantinescu ca salariul functiei de referinta sa porneasca de la un coeficient egal cu salariul mediu pe economie, adica de la 1.046.690 lei. In varianta MMPS, se pleaca de la un coeficient de numai 269.000 lei, ceea ce este absolut inadmisibil", ne-a declarat prof. Augustin Chifor, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor Libere Tehnic-Economic Administrativ din Unitatile Sanitare si Balneare din Romania. Conform propunerii MMPS, un medic primar ar trebui sa aiba un salariu de baza (minim) de 747.100 lei, un asistent medical principal-477.900 lei, un biolog principal-639.400 lei, o infirmiera-302.900 lei, un sofer autosanitara-410.600 lei si un muncitor necalificat-242.300 lei. Ministrul Sanatatii, prof. dr. Ion Bruckner, a inaintat MMPS un proiect de hotarire de guvern care prevede o "grila de salarizare decenta, realizata printr-un buget de 5% din PIB". In aceasta varianta, salariul de baza minim pentru un medic primar este de 2.459.700 lei, pentru asistent medical principal-1.465.400 lei, pentru biolog principal-2.302.700 lei, pentru infirmiera-889.700 lei, sofer autosanitara-1.151.400 lei si muncitor necalificat-758.900 lei. (Dana FECHET)
top Local news
Publicitate și alte recomandări video