Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Medicul Alexandru Rafila: Pe viitor vor apărea şi mai multe vaccinuri

GALERIE
Alexandru Rafila
  • Alexandru Rafila
- +

Progresul făcut în tratamentul cancerului este imens în ultimii ani, a declarat într-un interviu pentru News.ro doctorul Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care spune că ne putem face speranţe că în următorii ani se vor descoperi din ce în ce mai multe alternative terapeutice sau vaccinuri pentru tratamentul sau prevenirea cancerului, scrie News.ro.

”Da, absolut, putem avea speranţe mari că în următorii ani se vor descoperi vaccinuri (pentru prevenţia apariţia cancerului, n.r.). Sunt în stadiu destul de avansat de cercetare diverse vaccinuri pentru prevenirea sau pentru tratarea unor forme de cancer. Ştiu că în Israel sunt cercetări avansate în acest domeniu şi să sperăm că se va întâmpla acest lucru în viitorul apropiat, cu care noi o să fim contemporani”, a spus doctorul Alexandru Rafila, într-un interviu pentru News.ro.

Acesta precizează că, în primul rând, trebuie să fim informaţi şi educaţi, să ştim că trebuie să ne prezentăm la medic când suntem sănătoşi sau în stadii incipiente ale bolilor, pentru că acest lucru creează premisele unei populaţii cu ani mulţi de viaţă sănătoasă.

”Nu contează numai durata medie de viaţă dintr-o ţară, de exemplu în România durata medie de viaţă este de 75 de ani şi o comparăm cu alte ţări, de exemplu Elveţia, unde este 83 sau 84 de ani. Mai contează şi câţi ani suntem sănătoşi, adică boala să apară cât mai târziu sau consecinţele grave ale bolilor cronice să apară cât mai târziu. Atunci, lucrul acesta se poate face doar având un comportament preventiv şi spuneam mai devreme că educaţia pentru sănătate este esenţială, încât copii încă de la şcoală să înţeleagă cum funcţionează corpul lor, să înţelegă cum se pot preveni bolile, inclusiv prin vaccinare sau prezentarea periodică la medic în tot cursul vietii”, subliniază reprezentantul României la OMS.

O altă problemă pe care trebuie să o abordăm este cea legată de accesul la servicii de sănătate, adaugă el.

”Acest lucru este mult mai uşor realizat în oraşele mari decât în mediul rural, dar trebuie să ne asigurăm că toţi oamenii au acces la serviciile de sănătate de bază, pentru că aceste servicii, care înseamnă un diagnostic pentru o boală banală sau descoperirea unei afecţiuni cronice, consultaţia omului sănătos, ori administrarea serviciilor preventive, cum ar fi vaccinarea, care este foarte importantă. Deci trebuie să milităm pentru informare şi educaţie pentru sănătate, pentru accesul la serviciile de sănătate şi bineînţeles, accesul la medicamente, atunci când ai nevoie, pentru afecţiunea de care ai nevoie, ceea este de asemenea esenţial”, spune medicul Alexandru Rafila.

Acesta vorbeşte de proiectul global al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ”Universal Health Coverage”, adică acoperirea universală cu servicii de sănătate, accesul la servicii, accesul la medicamente, nediscriminatoriu şi fără să afecteze din punct de vedere economic o familie sau o persoană care apelează la serviciile de sănătate.

”Adică, dacă eu apelez la servicii de sănătate, dar costurile pentru familia mea sunt foarte mari şi trebuie, de exemplu, să îmi vând casa, să îmi vând un obiect de care mă folosesc ca să pot să trăiesc, pentru a-mi rezolva problema de sănătate, atunci nu este în regulă. De asemenea, OMS are o ţintă încât aceste servicii să poată fi acordate fără să afecteze statusul economic al unei familii. Se consideră că, în situaţia în care costul serviciilor plătite direct de către cetăţeni depăşeşte 15% din totalul costurilor pentru serviciile medicale, atunci începe să fie o problemă. Ea este stringentă dacă depăşeşte 30%. Dacă este până în 15%, este în regulă, între 15% şi 30%, trebuie să ne străduim să nu crească ci, dimpotrivă, să scadă. Peste 30%, este o situaţie foarte periculoasă care pune în pericol statusul social al familiilor şi împiedică alte servicii, cum ar fi accesul la serviciile de educaţie, accesul la alimente de bună calitate, accesul la apă, accesul la condiţii de locuire care să fie satisfăcătoare. Cum vă spuneam, lucrurile acestea trebuie să fie întotdeauna corelate şi trebuie să gândite atunci când se ia o decizie legată de o politică de sănătate”, precizează reprezentantul Romaniei la OMS.

Rafila subliniază că progresul făcut în tratamentul cancerului este imens în ultimii ani. ”Gândiţi-vă că acum discutăm de medicină personalizată, în care, în funcţie de profilul genetic al pacientului, poţi să prescrii o anumită moleculă care este extrem de eficientă într-o anumită formă de cancer. Aş mai face o precizare legată de prevenirea cancerului, deoarece cel puţin anumite tipuri de cancer au devenit boli prevenibile prin vaccinare. Gândiţi-vă că avem la dispoziţie vaccinul HPV, care previne în totalitate cancerul de col uterin şi isi demonstrează eficienţa in ţările care au introdus acest program acum 10-11 ani: Australia, Danemarca si altele; practic vaccinarea, previne în totalitate cancerul de col uterin, dar şi alte tipuri de cancer, inclusiv cancere care apar la bărbaţi: cancerul anal, cancerul penian, cancerul oro-faringian; sunt prevenite în bună măsură datorită acestui gest foarte simplu, de a ne vaccina în copilărie. Vaccinul este foarte eficient dacă este administrat în intervalul 10-14 ani, dar se poate administra şi ulterior la femeile active sexual. De el beneficiază atât fetele cât şi băieţii, în multe ţări”, mai spune doctorul Alexandru Rafila.

Medicul afirmă că boala trebuie prevenită pentru că acest lucru este acum posibil. ”Exemplul este foarte clar: gândiţi-vă că în România mor anual 2.000 de femei din cauza cancerului de col uterin, ceea ce nu e puţin, din circa 100.000 de decese ce se înregistrează anual în rândul femeilor din România, 2000 sunt produse de un singur fel de cancer care, repet, prevenibil; de asemenea, trebuie să ne mai referim la detecţia precoce a cancerului. Să învăţam să avem un comportament preventiv şi chiar dacă suntem sănătoşi, să mergem la un control medical periodic la medicul de familie, să mergem, dacă suntem femei, la screening-ul pentru cancerul mamar, la screening-ul pentru cancer de col uterin, iar lucrurile acestea permit detecţia bolii în fază precoce, permit un tratament eficient şi o calitate bună a vieţii şi nu văduvesc familiile de existenţa mamei, cum se întâmplă în multe din situaţiile cu care, din păcăte, ne confruntăm”, a adăugat acesta.

Medicul Alexandru Rafila precizează că există şi o legătură direct proporţională între starea psihică a unui pacient şi gradul de vindecare al bolii. ”Există studii făcute în acest sens, chiar despre determinismul psihologic al bolilor, iar persoanele care au depresii prelungite, care sunt neîncrezătoare, fie în ele, fie în societatea în care trăiesc. Aceste persoane sunt mai vulnerabile în faţa bolii, de multe ori tensiunea, stresul în care trăiesc produce chiar anumite afecţiuni, boli cardio-vasculare, diabet, de exemplu, iar succesul vindecării depinde foarte mult de mediul în care persoana trăieşte şi bineînţeles, de condiţiile socio-economice pe care le are la dispoziţie. Cu cât acestea sunt mai precare, cu atât şansele de a te vindeca şi de a te reintegra în societate sunt mai mici”, mai spune el.

În opinia sa, consumul de produse alimentare de bună calitate, consumul de apă trebuie încurajate, dar nu şi consumul de medicamente, care trebuie administrate in doza corectă numai atunci cand este nevoie pentru tratarea sau prevenirea unei afecţiuni.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri