Medicul „Cinci valute“ de la Spitalul de Neurochirurgie rămâne sub control judiciar

vineri, 28 octombrie 2016, 01:53
2 MIN
 Medicul „Cinci valute“ de la Spitalul de Neurochirurgie rămâne sub control judiciar

Radiologul spitalului a fost trimis în judecată pentru luare de mită, alături de asistenta sa. El este acuzat că ar fi obţinut ilegal bani „pentru sine şi pentru conducerea unităţii medicale“. 

Judecătorii ieşeni au decis ca medicul Eduard Moldovanu, de la Spitalul de Neurochirurgie, să rămână sub control judiciar. Medicul ieşean a fost trimis în judecată pentru luare de mită, alături de asistenta medicală Magdalena Maria Rîndaşu. Potrivit rechizitoriului, procurorii DNA Iaşi au început investigaţia din dosar în decembrie 2015, atunci când s-au sesizat din oficiu că Eduard Moldovanu ar „obţine pentru sine şi pentru conducerea unităţii medicale“ importante sume de bani de la pacienţii care efectuează investigaţii medicale computer-tomograf (CT) şi rezonanţă magnetică (RMN).

Procurorii au adunat probe legate de doar şapte acte materiale de luare de mită, a căror valoare este sub 4.000 de lei. De altfel, în timpul cercetărilor, soţia medicului Eduard Moldovanu a depus, în două rânduri, această suma la casieria unităţii sanitare, astfel încât spitalul nu s-a mai constituit parte civilă în acest dosar. Imediat după flagrant, anchetatorii au descoperit sume impresionante de bani atât în biroul medicului Eduard Moldovanu, cât şi la domiciliul acestuia.

„Prin ordonanţa din data de 12.07.2016 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 366.240 de lei, 52.750 euro, 100 franci elveţieni, 80 lire sterline şi 30 de lire turceşti, sume de bani ridicate cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare la domiciliul şi biroul aparţinând inculpatului Moldovanu Eduard“, se arată în rechizitoriu. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii