Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Mercenarul de presă (I)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Mercenarul de presă reprezintă în menajeria pestriţă a actualităţii româneşti o specie bine conturată a imposturii şi corupţiei. Etica elementară a meseriei, care îţi cere să încerci să fii obiectiv, adică să prezinţi lucrile aşa cum sunt ele, este călcată în picioare, pentru bani, putere, influenţă.

Meseria de mercenar este străveche şi ţine de arta războiului. După cum spune şi numele latinesc (lat. mercenarius < lat. merces "marfă; răsplată"), mercenarul este soldatul care luptă plătit de un patron, oricare ar fi acesta, indiferent de originea, religia, legitimitatea politică sau morală ale acestuia etc. Mercenarul este deci un soldat plătit, el nu are decât interese pecuniare, nu are credinţe sau convingeri morale, ci luptă în folosul aceluia care îl plăteşte, atâta timp cât acesta îl plăteşte. Istoria mercenariatului este aproape la fel de veche ca a societăţilor umane. Chiar dacă pot fi citate exemple punctuale de comportament nobil, de însuşiri precum respectul cuvântului dat şi al jurământului militar, chiar dacă pot fi evocate figuri celebre care, o vreme, au practicat meseria de mercenar, precum ilustrul filosof Réne Descartes (1596-1650), chiar dacă şi‑au câştigat o faimă mai degrabă pozitivă, corpuri militare de elită precum gărzile elveţiene de la Vatican, sau condotierii Renaşterii italiene, totuşi, mercenarul s‑a "bucurat" în toate epocile şi la toate popoarele, de o reputaţie proastă. În ciuda faptului că ei pretind că ar subscrie la codul onoarei militare, istoria îi contrazice. Mai totdeauna s‑au dovedit cruzi, cinici şi lipsiţi de compasiune, într-un cuvânt, odioşi.

Numeroasele facultăţi, secţii, "academii de studii politice" şi alte asemenea stabilimente varsă pe piaţă un număr nedeterminat de "presari" şi, cum să le zic, "presăriţe", în căutare de un stăpân, vulnerabili la corupţie prin incultură şi lipsa patentă de talent. Să ne înţelegem! Vorbesc aici exact despre ceea ce spun în titlu, despre mercenarii de presă. Ştiu că a fi un bun ziarist nu este o meserie uşoară sau lipsită de riscuri, unii mai sunt şi persecutaţi, batjocoriţi, sau chiar ucişi pentru că înţeleg să‑şi asume comandamentele etice ale profesiei lor. De aceea îi respect pe majoritatea dintre ei şi profit din plin de produsele muncii lor: ştirile, reportajele, anchetele, comentariile scrise/ rostite cu onestitate şi responsabilitate. Pe unii dintre ei, precum Emilia Şercan, ca să dau un exemplu, îi şi admir pentru verticalitate şi curaj. Dar, ca şi alţi contemporani, întrucât nu am timp să observ pe termen mai îndelungat şi să disting pe ziariştii corecţi de cei corupţi şi mercenarizaţi de la noi, prefer, pentru a obţine informaţii şi comentarii corecte despre situaţia politică mondială, să apelez la publicaţii cu credibilitatea verificată de timp, precum "Frankfurter Allgemeine Zeitung", "Süddeutsche Zeitung" sau "Der Spiegel". Cât priveşte actualitatea internă, sunt nevoit să depun eforturi ca să disting realitatea dincolo de (dez)informările şi manipulările cu care suntem bombardaţi zilnic de zecile de ziare, parţial sau integral tabloizate, sau de posturi de televiziune, care de care mai odioase şi mai compromise.

Tipologia mercenarului de presă este diversă. Schiţez în continuare doar câteva specii sau figuri.

Dacă se întâmplă uneori, ba chiar destul de des, ca mercenarul de presă să fie mai inteligent şi mai cultivat decât stăpânul lui, nu contează! Linguşirea şi satisfacerea intereselor, dorinţelor şi poftelor patronului primează. Mai mult, mercenarul de presă îşi foloseşte "expertiza" ca să inventeze merite ale patronului chiar acolo unde acestuia nici măcar nu-i trecuse prin cap.

La fel ca infama soldatescă din războaiele religioase de odinioară, care treceau prin foc şi sabie sate întregi, ucigând cu atrocitate copii, femei însărcinate sau bătrâni neajutoraţi, mercenarii de presă de astăzi "nu au mamă, nu au tată". Totul este bun şi potrivit dacă se face în interesul "cauzei" plătite şi potrivit "contractului": familii amărâte filmate şi exhibate în nefericirea lor casnică, bătrâne uitate de lume, chiar foşti deţinuţi politici, diverse persoane neglijate de o societate fără repere, sunt manipulate cu cinism şi neruşinare, pentru a dovedi exact contrariul realităţii propriu-zise. Tu vezi cu ochii tăi cum, în centrul oraşului tău, sute de oameni civilizaţi, curat îmbrăcaţi şi paşnici, s‑au adunat spontan, nechemaţi de nimeni, ca să protesteze împotriva unor iniţiative legislative înjositoare pentru întreaga societate, iar pe ecranul televizorului ţi se prezintă o haită de trădători de ţară, plătiţi de forţe obscure din afara României, ca să răstoarne prin violenţă un guvern legitim. Aceiaşi mercenari îţi descriu o mulţime destructurată, de amărâţi cu figuri speriate, aduşi cu forţa în autobuze pentru o contramanifestaţie, la Iaşi, Bucureşti sau Craiova, drept "cetăţeni cinstiţi", oameni din popor care îşi iubesc ţara şi vor să o salveze de cei care vor să o vândă. Lasă că, dacă îi întrebi pe amărâţii cu privirile speriate unde se află România, în Africa sau Asia, cei mai mulţi nu‑ţi vor putea răspunde.

Unul dintre aceşti mercenari de presă apare pe ecranele televizoarelor, de ani de zile, ţanţoş şi auto-suficient ca un "ca un fante de obor", spilcuit, dezinvolt şi miştocar, aterizat parcă dintr-o altă lume decât cea a valorilor româneşti, ca să verse "în gura presei" toate insanităţile născocite de o minte liberă de orice constrângeri, inclusiv de cele ale unei culturi literare minimale. Un altul, "coleg de platou" (expresie de un prost gust desăvârşit!) cu precedentul, exhibă apucături de vedetă smerită, poartă o figură infantilă şi mărturiseşte un pedigree ... evanghelic, este sumbru şi apodictic, priceput la toate, de la sport şi filme până la filosofie, literatură şi etc. Slujind un patron cunoscut ca securist notoriu şi ca unul care şi‑a fundamentat averea prin jefuirea fondurilor secrete ale Securităţii, şi, în plus, condamnat şi încarcerat pentru fraude economice majore, ipochimenul nu are nici o tresărire de jenă să manipuleze imaginea legendară a lui Martin Luther King sau suferinţele unui fost deţinut politic român, neglijat de societate, în scopuri exact contrare acelora pentru care personajele respective s‑au jertfit.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri