Cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă cu ocazia disputării meciului de fotbal dintre reprezentativele Greciei şi României, la data de 15 noiembrie, sunt sfătuiţi să respecte cu stricteţe măsurile de ordine şi siguranţă publică stabilite de autorităţile elene, se arată într-un comunicat emis de MAE vineri.
Pentru prevenirea oricăror situaţii defavorabile în care ar putea fi implicaţi cetăţeni români, Ministerul Afacerilor Externe recomandă atât consultarea în prealabil a rubricii "Sfaturi, alerte de călătorie" de pe website-ul MAE www.mae.ro, cât şi a ghidului "Informaţii Utile de Călătorie în Grecia" de pe website-ul Ambasadei României la Atena http://atena.mae.ro. (Agerpres)