anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 01.07.2022

Mesajul managerului Operei din Iași după ce s-a aflat că revine Beatrice Rancea

GALERIE
sandru
  • sandru
- +

Managerul interimar al Operei din Iași, Daniel Șandru, a transmis un mesaj după ce s-a anunțat revenirea lui Beatrice Rancea la cârma instituției.

"Astăzi a încetat mandatul meu interimar la conducerea Operei ieșene. A fost o reală provocare și am convingerea că i-am făcut față cu succes. Dincolo, însă, de ceea ce am reușit să realizez în aceste 4 luni (rezultatele sunt redate detaliat în cele 2 rapoarte pe care le-am publicat pe www.operaiasi.ro), cea mai importantă fațetă a acestei perioade e dată de faptul că am cunoscut oameni minunați, profesioniști și dăruiți publicului, atât în sfera artistică, precum și în cea tehnică și administrativă. Nu aș fi putut face nimic dacă nu ar fi existat sprijinul lor. Le transmit, ca atare, întreaga mea recunoștință și adresez mulțumirile mele membrilor și invitaților Consiliului Artistic, membrilor și invitaților Consiliului de Administrație, tuturor partenerilor ONRI, din mediul cultural, academic și artistic, ca și din mass-media. Pentru publicul Operei, o reverență aparte. Tenorului Andrei Fermesanu îi mulțumesc în mod special pentru prietenia lui plină de farmec, pentru ceea ce m-a ajutat să învăț despre lumea teatrului liric și, evident, pentru modelul de management colaborativ pe care amândoi l-am promovat. Nu în ultimul rand, ii mulțumesc Domnului Ministru Bogdan Gheorghiu pentru încrederea de a mă fi numit în această poziție onorantă și pentru sprijinul acordat pe parcursul interimatului. Mult succes pe mai departe, ONRI!", a scris Daniel Șandru pe Facebook.

Beatrice Rancea și colaboratorii acesteia au scăpat de controlul judiciar. Magistrații Tribunalului au admis plângerile depuse de Rancea, șeful de partidă Alighieri Iațâc, asistentul de scenografie Maria Eșanu, șeful serviciului decoruri Gheorghe Iordache, directorul tehnic scenă Laura Maria Vlădoiu și de administratorul a două firme aflate în relații financiare cu Opera, Mariana Stoiciu.

"Instanța a decis suspendarea temporara cauzată de interdicţie. Cauzele care au condus la suspendare nu mai există. Deci, da, se reia contractul dintre Beatrice Rancea şi ONRI", a declarat Andras Istvan Demeter, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii.

Procurorii DIICOT o acuză pe Beatrice Rancea de constituirea unui grup infracțional organizat care și-ar fi desfășurat activitatea pe parcursul a peste șase ani. Acțiunile grupului vizau delapidarea subvențiilor acordate Operei de către Ministerul Culturii, prin achiziții nejustificate sau cheltuieli exagerate cu chiriile și colaboratorii. Valoarea prejudiciului este apreciată de procurori la 5 milioane lei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

Alexandru LĂZESCU

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

În timp ce puterile europene majore doresc o finalizare rapidă a războiului din Ucraina, indiferent de rezultat, pentru America miza acestuia este una globală, cu impact asupra competiţiei geopolitice cu China.

opinii

Mistica secretului

Alexandru CĂLINESCU

Mistica secretului

Ne îndreptăm oare către un regim autoritar, în care renasc vechi frustrări şi obsesii? (...) Din luările de poziţie pe care le-am urmărit în aceste zile, reiese că situaţia actuală a Arhivelor ridică serioase semne de întrebare. Se perpetuează o anomalie: Arhivele sunt în subordinea Ministerului de Interne, ceea ce ne trimite din nou la isteria „secretului de stat”. Ar fi o regretabilă reîntoarcere în timp.

Arte şi meserii

Neculai SEGHEDIN

Arte şi meserii

Acum mai mulţi ani, după ce se înfiinţaseră universităţi şi filiale ale acestora pe la fiecare colţ de stradă, de ziceai că riscăm să ajungem o naţie de superintelectuali, de se speriase însuşi Comitetul Nobel de avalanşa de potenţiale premii ce urmau să poposească pe plaiurile mioritice, s-a ajuns la concluzia că, totuşi, cineva trebuie să mai muncească şi cu mâinile, pentru că, vorba lui Creangă, … dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi […], n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. 

Patologia şi puţinătatea intelectuală

Radu POPESCU

Patologia şi puţinătatea intelectuală

Perseverenţa cu care Dodon, socialiştii moldoveni şi partenerii lor politici de la Kremlin apelează doar la dezinformări pentru a-şi argumenta părerile reflectă un fenomen aflat la graniţa dintre patologie şi puţinătate intelectuală, rezultatele ultimelor alegeri prezidenţiale şi parlamentare din Republica Moldova arătând că oamenii - obişnuindu-se nu doar cu acelaşi tip de păcăleală, dar şi cu aceiaşi propagatori ai mesajelor false - nu mai pot fi duşi de nas ca pe vremuri. 

pulspulspuls

Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern

Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern

Demisia şi ancheta procurorilor DNA privindu-l pe ministrul pesedist al agriculturii, junele oltean de partid şi de stat Chesnoiu, om al sistemului, cică ar fi creat unele speranţe în anumite zone ale politichiei din mai multe judeţe, printre care şi la Iaşi, auzim. 

Caricatura zilei

Orban contemplând cariera meteorică a lui Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.