Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

sambata, 08.05.2021

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Sunt relevate în continuare explicaţiile etimologice aberante date unor termeni importanţi în limba română, precum cneaz şi voievod, şi concluziile istorice inadecvate rezultate din respectivele etimologii.

Acest fenomen al transferului ilegitim de competenţă, pe care îl ilustrez prin analiza detaliată a unui caz particular, nu se poate explica, după părerea mea - presupunând că buna‑credinţă este implicită -, decât prin atracţia pentru spectaculos şi inedit în opoziţie cu banalitatea adevărului ştiinţific dovedit şi omologat de adevăraţii specialişti. În cazul nostru, fantasmele protocroniste mai adaugă şi ingredientul afectivităţii, adică „patriotismul” cu orice preţ. Cum altfel ai putea înţelege această acumulare de neadevăruri şi aproximaţii istorice, filologice şi lingvistice despre limba (meso)goţilor şi versiunea biblică a lui Ulfila din secolul al IV‑lea, când efortul de a scotoci prin biblioteci poate fi astăzi înlocuit printr‑o simplă apăsare pe butonul mouse‑lui? Vei intra astfel în posesia a tot ceea ce s‑a scris şi editat important pe această temă: dicţionare diverse ale limbii gotice, inclusiv etimologice, gramatici detaliate ale acestei limbi redactate în engleză, germană, franceză etc., ediţii ale celebrului Codex Argenteus, alcătuite după cele mai felurite criterii, cu fotocopii, transcrieri literale sau interpretative, traduceri intralineare în limbi moderne, cu expuneri în paralel ale textelor în gotică, alături de pasajele corespondente din greacă şi latină. Cu excepţia limbilor greacă şi latină, gotica este astăzi, practic cea mai bine cunoscută limbă dintre limbile indo‑europene din antichitate. Nu trebuie să fii mare specialist ca să înţelegi imediat că scrierea gotică inventată de Ulfila este un alfabet imitat după cel grecesc, pe care, cu puţin efort şi exerciţiu, l‑ar putea învăţa oricine în câteva minute, ajutat de tabelele puse la îndemână de experţi. Cu un minim efort, ai fi putut evita şi informaţii greşite, cum ar fi afirmaţia că Ulfila ar fi tradus în gotică toată Biblia. De fapt, întregul manuscris a avut iniţial 336 de file, din care s‑au păstrat doar 188, toate conţinând fragmente din Evanghelii, aşadar nimic din Vechiul Testament. Artefax de lux şi de mare artă, scris cu litere de argint pe pergament fin vopsit în purpură, Codex Argenteus a fost copiat în jurul anului 500 pentru regele ostrogot Theodoricus, care îşi avea reşedinţa la Ravenna. Este păstrat astăzi la Biblioteca Universităţii din Uppsala, Suedia.

Pagină din Codex Argenteus, conţinând un fragment din Evanghelii în limba gotică

 

Nu trebuie, de asemenea, să fii germanist sau indo‑europenist de profesie, ci doar un filolog onest, care a trecut cândva printr‑un examen de lingvistică generală, ca să îţi dai seama imediat, citind în gotică rugăciunea Tatăl nostru, că această limbă este o limbă germanică, asemănătoare, prin structura morfologică şi prin lexicul de bază, cu limbile scandinavice actuale (daneza, suedeza, norvegiana, islandeza), cu germana sau olandeza. O aberaţie mai mare decât aceea de a declara identitatea dintre gotică şi limba geţilor nu ne putem imagina. Deşi cunoaştem doar parţial această limbă, din liste de cuvinte în scrierile antice greceşti şi latineşti sau din toponimie, avem totuşi suficiente date ca să deducem că limba daco-geţilor era un dialect al limbii tracice, distinct de germanică, celtică, elenică, latină sau slavă veche, toate limbi indo‑europene antice.

Prezenţa stăpânirii gotice în zona Dunării de Jos a durat aproximativ 130 de ani (de la cca 238 până la cca 375) şi nu a lăsat urme în limba populaţiei romanizate din zonă, din care se va dezvolta, peste câteva secole, poporul român. După cum a argumentat convingător regretatul profesor clasicist Traian Diaconescu (1939‑2019), o evoluţie semantică semnificativă pe teritoriul limbii române ar putea fi explicată, totuşi, prin prezenţa goţilor. Este vorba despre etimolgia cuvântului Crăciun, termen creştin străvechi, care vine din latinescul creatio(nem). Or, înţelegerea apariţiei Mântuitorului ca o „creaţie”, nu ca o „naştere”, era un punct central al doctrinei creştine ariene adoptată de goţi, care o puteau transmite şi supuşilor lor localnici, daco-romani. Învăţătura lui Arie a fost condamnată ca erezie la Sinodul ecumenic de la Niceea din anul 325, când s‑a stabilit şi actuala dogmă („născut iar nu făcut”).

Revin la evaluarea textului pe care l‑am citat in extenso în partea I a prezentului articol. Îl cruţ pe cititor de calvarul enumerării concrete a erorilor de metodă (amestecul planurilor istorice, inconsecvenţele logice, ignorarea regulilor elementare ale transformărilor fonetice şi ale derivării etc.) şi voi prezenta interpretarea corectă, ştiinţifică, a faptelor evocate de autor. Trebuie spus mai întâi că, în „terminologia instituţiilor medievale”, duce şi voievod, jude şi cneaz nu pot fi puse pe acelaşi plan, nici istoric, nici terminologic şi în nici un fel. Notarul Anonim al regelui Bela, pe la 1200, nu putea să îi denumească prin cuvântul duci pe Glad, Gelou şi Menumorut, după cum ne informează cu aplomb autorul, pur şi simplu pentru că termenul duce nu exista în limba română, fiind adoptat mult mai târziu, ca neologism. Cuvântul jude este, realmente, moştenit din latinescul judex, dar judecia este un derivat modern, creat de istorici. Voievod şi cneaz (cunoscut în Banat şi Transilvania şi cu forma chinez) sunt, după cum am mai arătat, din slava veche. Etimologul nostru amator pare să fi citit pe undeva că în slava veche cuvântul kǔneadzǔ provine, probabil, din vechiul germanic *kunnigs ‘rege’ (vezi germanul König), dar, parcă pentru a fi consecvent în… inconsecvenţele sale, îl scoate pe românescul cneaz, în pofida nu doar a legilor fonetice, ci şi a oricărei logici, din „mesogoticul” skalkinassus, înregistrat, în dicţionarele limbii gotice cu sensul ‘slujbă, calitatea de servitor’ (engl. ‘service’, germ. ‘Knechtshaft’). Dacă s‑ar fi uitat cu atenţie în dicţionarele consultate şi de mine, inclusif cunoscutul Grundriss der gothischen Etymologie al lui Sigmund Feist, pe care îl menţionează şi d-lui, domnul profesor ar fi ales, cât de cât mai logic, radicalul precedentului, goticul skalks, cu sensul de ‘servitor, slugă’ (engl. ‘servant’, germ. ‘Knecht’). O culme a fanteziei etimologice o avem în explicaţia lui voievod, cuvânt compus, dintr‑o bucată „mesogoticăˮ şi una… latinească, vas/ vadis ‘chezaş, garant’. Splendidă strutocămilă etimologică! Ca să îi iasă pasenţa cu „făgaşul lingvistic latin” versus „făgaşul lingvistic mesogotic”, el nuestro ingenioso hidalgo de la etimologia, apelează, inadecvat, la martiriu, neologism apărut în română prin secolul al XIX‑lea, şi la mucenicie, derivat pe teren românesc relativ târziu, al cărui radical, substantivul mucenic, departe de a fi mesogotic este un banal şi cert slavonism. Nu ştim de unde a aflat autorul că etimonul mesogotic ar fi moţ, cu sensul de ‘curaj, dârzenie, răbdare’, dar ştirea că de aici „se trag moţii din Apusenii noştri” ne umple de încântare şi mândrie patriotică.

Denumirea „sfinţii mucenici‑voievozi”, prin care sunt denumiţi uneori Sfinţii Arhangeli Mihail şi Gavril, este şi ea o sintagmă relativ recentă, fără relevanţa istorică atribuită de autor.

Obstinaţia cu care autorul nostru refuză sau ignoră orice urmă a contactelor româno‑slave ne obligă să formulăm o întrebare, desigur, retorică. Ce ar gândi reputatul hispanist, traducător în româneşte al lui Alejo Carpentier şi al lui Jorge Luis Borges, dacă ar auzi pe un, să spunem, traducător al lui Dostoievski sau Tolstoi afirmând că unele cuvinte foarte importante din lexicul de bază al limbii spaniole, cum ar fi denumirile pentru primar (alcade), ofiţer (alcaide), fortificaţie (alcalá), portocală (naranja), oţet (aceite) sau albastru (azul), nu ar fi de origine arabă, după cum citim în orice istorie a limbii spaniole sau în orice dicţionar etimologic şi după cum am învăţat la facultate, ci provin din limba iberică, identică, până la urmă, cu limba gotică?! Că doar Spania a fost şi ea stăpânită aproape trei secole (al V‑lea - al VIII‑lea) de un regat vizigot! (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Obsesiile microbiştilor români

Nicolae GRECU

Obsesiile microbiştilor români

„Ne-a furat arbitrul” şi „jucătorul X ne-a vândut la pariuri” sunt unele dintre acestea.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Episodul de azi, penultimul din această serie, conţine o succintă prezentare a confuziei medievale dintre denumirile istorice Dacia versus Danemarca, respectiv Dacus versus Danus, confuzie pe baza căreia autori contemporani construiesc ipoteze aberante, cu motivaţie „patriotică”, dar cu un puternic iz protocronist.

După Înviere

pr. Constantin STURZU

După Înviere

Cea mai importantă predică a Domnului a fost una fără cuvinte. A început în Ghetsimani, cu sudoarea Lui, care "s-a făcut ca picături de sânge" (Luca 22, 44) şi a continuat pe Cruce, până la gestul de a-Şi da duhul de bunăvoie, nu pentru că fusese biruit de moarte. 

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

În atenția DIICOT

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.