anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 26.06.2022

HOMO VALACHUS

Metamorfozele lui Eugenides

GALERIE
19Cutitaru_foto
  • 19Cutitaru_foto
- +

Deşi unii comentatori vorbesc despre o „moarte” a postmodernismului american - prin revenirea romanului recent la epic, la poveste -, în realitate nu asistăm acum decît la remodelarea vechilor structuri moştenite de la Barth sau Hassan şi la reconsiderarea funcţiilor esenţiale ale ficţiunii. Reabilitarea instrumentarului epic reprezintă contribuţia estetică a „generaţiei următoare”, în interiorul căreia strălucesc deja Jeffrey Eugenides (laureat al Premiului Pulitzer în 2003) şi Jonathan Franzen (distins cu National Book Award în 2001). 

Ceea ce la postmoderniştii ultimelor decenii ale secolului XX era perspectivă fragmentară şi naraţiune segmentată devine - la prozatorii actuali - arhitectură organică, îmbinată pe tiparele clasicizante ale realismului tîrziu. Povestea a căpătat consistenţă, indiciu clar că romanul, chiar în epoca „descentralizărilor”, nu poate renunţa la funcţia sa primordială, aceea de a istorisi. Jeffrey Eugenides (n. 1960), Jonathan Franzen (n. 1959) şi Donna Tartt (n. 1963) sînt, probabil, reprezentanţii cei mai importanţi ai noului val, construindu-şi succesul pe amintita abilitate de a alcătui o „istorie” semnificantă, cu început, mijloc şi sfîrşit.

Eugenides e descendentul unei familii de emigranţi greci din Detroit, fiind cunoscut, în principal, pentru două romane, Sinuciderea fecioarelor/The Virgin Suicides (1993) şi Middlesex/Middlesex (2002), ambele apărute, în traduceri româneşti, la Polirom. În pauza, de aproape zece ani, dintre opere, scriitorul (deţinător al unui MA în literatură engleză la Stanford University) a publicat povestiri, preocupările lui centrale situîndu-se acolo, ca şi în romane, în aria psihologiei identitare a celui dislocat. Middlesex poate fi citit ca saga unei familii de emigranţi greci, cu trei generaţii de protagonişti. Avem, mai întîi, „părinţii fondatori”, Eleutherios (Lefty) şi Desdemona Stephanides, doi fraţi care îşi părăsesc ţinuturile elene natale (ocupate de turci), pentru un nou destin în America. Întîmplarea (studiată în regim de fatalitate eschiliană sau sofocliană) - proiectată însă şi pe mutaţiile hormonale inversate, patologice, ale eroilor - face ca Lefty şi Desdemona să dezvolte o atracţie incestuoasă unul faţă de celălalt, finalizată cu o căsătorie neobişnuită, pe puntea vasului ce-i transportă peste Atlantic.

Legătura de sînge dintre soţi (ascunsă cu cerbicie în Statele Unite) nu îi împiedică pe protagonişti, într-o fază iniţială, să dea naştere unor copii sănătoşi, Milton şi Zoë (a doua generaţie de greci americani). Milton se căsătoreşte, în linia automatismului ancestral maladiv, cu vara sa primară, Theodora (Tessie), concepînd cea de-a treia serie de Stephanides în America, formată dintr-un băiat şi o fată (devenită mai apoi... băiat). Ace(a)sta din urmă, Calliope (mai tîrziu, Cal), naratoarea/naratorul textului, este, cu adevărat, receptoarea/receptorul „blestemului” originar, al combinaţiei defectuoase de ADN identic (provenit din consangvinizare), suferind de „sindromul deficitului de 5-alfa-reductază” ori, mai pe scurt, de hermafroditism. În Calliope se răsfrînge pedeapsa păcatului arhetipal, asemenea unei profeţii (fatidice) de oracol olimpian. Tragedia ei/lui se consumă pe falia implacabilităţii destinului (o fatum malus), întocmai ca la Oedip al lui Sofocle.

În pofida fatalităţii biologice, naratoarea/naratorul îşi proiectează drama pe un fundal jocular, lipsit de sentenţiozitatea scrierilor tragice. Iată cum arată, de pildă, „istoria” familiei lui Cal(lie), la o perspectivă succintă, dar cuprinzătoare: „Deci să recapitulăm. Sourmelina Zizmo nu era numai verişoara bunicilor mei. Era şi bunica mea. Tatăl meu era nepotul propriei sale mame (şi al propriului său tată). Pe lîngă faptul că-mi erau bunici, Desdemona şi Lefty îmi erau şi unchi şi mătuşă. Părinţii mei aveau să-mi fie veri de-ai doilea, iar fretele meu avea să-mi fie văr de-al treilea şi frate”.

O celulă închisă şi conservatoare aşadar lumea emigranţilor greci, localizată în „Middlesex” (punct geografic unde se desfăşoară naraţiunea, însă şi metaforă a dublei condiţii sexuale a personajului principal). În paralelismele simbolice găsim arta lui Eugenides. Middlesex e un roman despre „sinele” în descompunere al protagonistei, dar metafora cuprinde şi destinul colectiv, al comunităţii ca atare. Eugenides explorează, în fond, procesul de disoluţie a Lumii Vechi în Lumea Nouă. Pretextul unei astfel de analize de fineţe îl constituie, surprinzător, drama fetiţei care devine băiat.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce urmează după David?

Nicolae GRECU

Ce urmează după David?

Va rămâne copilul minune din înotul românesc un star nemuritor, rece şi singur sau va fi pionul unei emulaţii atât de necesare în sportul autohton?

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Ideile învăţaţilor ardeleni privitoare la originea romană a poporului român şi la caracterul latin al limbii române au fost receptate şi împărtăşite şi de păturile cultivate ale societăţii din Moldova şi Valahia, contribuind la accelerarea procesului de modernizare, în sensul occidentalizării.

Cât de eficiente sunt pieţele?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cât de eficiente sunt pieţele?

Titlul este extrem de îndrăzneţ deoarece dialectica privind eficienţa sau ineficienţa pieţelor se găseşte permanent într-un impas. Sistemele complexe nu pot fi înţelese dintr-o perspectivă simplistă. Interogaţia poate fi încadrată în ceea ce Andrei Pleşu numea întrebări „mari” sau „ruseşti”, ceea ce poate conduce spre un drum fără oprire. 

Franţa, în echilibru fragil

Alexandru CĂLINESCU

Franţa, în echilibru fragil

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga (...). Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” - „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană).

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.