Meteorologii anunţă vijelii şi averse torenţiale marţi în mai multe zone din România

marți, 16 iulie 2024, 11:25
3 MIN
 Meteorologii anunţă vijelii şi averse torenţiale marţi în mai multe zone din România

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de vijelii şi averse torenţiale valabilă marţi în mai multe zone, inclusiv în Capitală. Aproape toată ţara se află sub cod roşu de caniculă, temperaturile ajungând la 42 de grade ziua, iar nopţile vor fi tropicale.

Miercuri, zonele aflate sub avertizare cod roşu se restrâng, nordul ţării rămânând sub avertizare cod portocaliu. În a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat şi va slăbi în intensitate.

O atenţionare meteorologică cod galben este valabilă în intervelul 16 iulie, ora 12 – 16 iulie, ora 21, fiind prognozată instabilitate atmosferică temporar accentuată

”În zona continentală a Dobrogei, în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei, în Maramureş, nordul Crişanei, în nord-vestul Transilvaniei şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, transmit meteorologii.

De asemenea, o avertizare cod portocaliu de caniculă emisă luni de meteorologi este valabilă marţi în  Maramureş, estul şi nord-estul Transilvaniei

”În Maramureş, estul şi nord-estul Transilvaniei, valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă ANM..

De asemenea, este în vigoare o avertizare cod roşu, pentru aproape toată ţara fiind anunţate val de căldură intens şi persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat.

”În cea mai mare parte a ţării, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.   Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, conform ANM.

Miercuri, zonele afectate de codul roşi se restrâng, urmând ca Maramureş şi local în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei să fie sub cod portocaliu.

”În Maramureş şi local în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei, valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, progmnozează meteorologii.

Codul roşu de caniculă se menţine însă miercuri în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Transilvaniei şi al Crişanei.

”În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi în sudul Transilvaniei şi al Crişanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, precizează ANM.

Etichete: furtuna, meteo, moldova, vremea

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii