Metodă inedită de tâlhărie pusă în aplicare în Vaslui. Te conving să iei comprimate cu efect somnifer

luni, 24 februarie 2025, 13:30
3 MIN
 Metodă inedită de tâlhărie pusă în aplicare în Vaslui. Te conving să iei comprimate cu efect somnifer

O familie din comuna Lipovăț, tâlhărită printr-o metodă care pune pe gânduri autoritățile locale și polițiștii.

Depopularea județului Vaslui din ultimii 20 de ani a dus la o situație de-a dreptul îngrijorătoare, în care părinții și bunicii noștri au devenit ținta favorită a tot felul de hoți, unii veniți de prin alte județe ale țării pentru a se îmbogăți aici.

Metodele lor s-au schimbat de la un an la altul, acești tâlhari devenind tot mai greu de prins. La început au fost cei care, sub pretextul că vând tigăi și scule, pătrundeau în locuințele victimelor și furau tot ce prindeau la mână. Apoi a urmat „metoda accidentul”, care  a făcut ravagii în toată țara. Această metodă constă în realizarea contactului telefonic cu victima, căreia i se comunica o ştire şocantă, în esenţă constând în aceea că un membru al familiei sale a fost implicat într-un accident rutier care s-a soldat cu urmări grave, iar pentru diminuarea consecinţelor legale sau medicale ale evenimentului se solicita o sumă importantă de bani.

Mulți bătrâni au picat în capcanele acestei metode, iar asta i-a făcut pe polițiștii vasluieni să deruleze mai multe campanii de informare, ca numărul acestor tâlhării să scadă.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

 Atenție la ce vă dau străinii să beți sau să mâncați!

 

 

Doi tâlhari din județul Argeș, Aurora Dospin și Adalbert Walter Bokor, au pus la cale o altă metodă de a lăsa seniorii din județul Vaslui fără economiile de-o viață. Aceștia pur și simplu s-au prezentat la poarta a doi bătrânei din satul Fundu Văii, comuna Lipovăț, și probabil sub pretextul că vând cine știe ce sucuri miraculoase, le-au dat celor doi să bea. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, tâlharii, de fapt, le dăduseră somnifere celor doi bătrâni.

„În urma cercetărilor și activităților specifice desfășurate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au stabilit faptul că, în după-amiaza zilei de 21 februarie 2025, persoanele bănuite de comiterea infracțiunii cercetate ar fi convins persoanele vătămate, soț-soție în vârstă de 80, respectiv 81 de ani, din localitatea Fundu Văii, comuna Lipovăț, să ingereze comprimate cu efect somnifer și le-ar fi sustras din domiciliu suma de 27.000 lei. În cadrul cercetărilor, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și o ordonanță de percheziționare a unui autoturism. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii a fost recuperat integral urmând a fi restituit persoanelor vătămate.  La data de 23 februarie 2025, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au luat față de persoanele cercetate măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, aceștia au fost prezentați Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, față de aceștia fiind luată măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat Bogdan Gheorghiță, reprezentantul IPJ Vaslui.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor cercetate.

Sursa: vremeanoua.ro

Etichete: talharie, vaslui

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii