duminica, 14.08.2022
Şapte membri ai aceleiaşi familii au fost ucişi duminică în estul Mexicului, într-un moment în care criticile se înmulţesc împotriva politicii de securitate a preşedintelui Andres Manuel Lopez Obrador care repetă ca violenţa nu se combate cu violenţă, notează AFP.
Corpurile a trei femei şi patru bărbaţi, printre care un minor, au fost găsite duminică în statul Veracruz (est), unul din cele mai afectate de violenţă, a anunţat luni Parchetul general.
Victimele "sunt membri ai unei singure familii", proprietară a unui lanţ de măcelării, a declarat pentru AFP o sursă din Garda naţională, un organism de securitate creat de preşedintele Lopez Obrador după instalarea la putere în 2018.
Mexicul este confruntat cu violenţe legate în principal de traficul de droguri care a făcut aproximativ 340.000 de victime din decembrie 2006. Fostul preşedinte Vicente Calderon (2006-2012) a lansat atunci un război total împotriva traficanţilor de droguri, care în cele din urmă i-a radicalizat şi dispersat în celule mai înarmate şi mai violente.
Sâmbătă, un ofiţer al armatei a murit în cursul unei operaţiuni care a permis arestarea a trei suspecţi de trafic de droguri în statul Sonora (nord-vest), a anunţat şeful statului în cadrul conferinţei sale de presă cotidiene.
Mexicul a înregistrat 12.737 de asasinate între ianuarie şi mai, potrivit datelor oficiale.
"Suntem convinşi că nu putem înfrunta violenţa cu violenţă", a repetat şeful statului care a spus că vrea să atace mai întâi cauzele violenţei, şi anume sărăcia şi şomajul.
Strategia lui de "îmbrăţişări, nu împuşcări" cu crima organizată a fost pusă sub semnul întrebării după uciderea a doi iezuiţi în urmă cu 10 zile în munţii din statul Chihuahua (nord).
"Câte crime în Mexic!", a deplâns papa Francisc, el însuşi iezuit.
"Este timpul să revizuim strategiile de securitate care sunt pe cale de a eşua", a reacţionat Conferinţa episcopală, cerând guvernului să asculte întreaga societate (familii ale victimelor, poliţie, mass-media, toate partidele) şi să pună în practică un "dialog naţional" pentru pace.
"Noi credem că nu este util să negăm realitatea", a adăugat aceasta, mai scrie AFP. AGERPRES
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
David Popovici, locul 2 în serii la 200 metri liber şi calificat în semifinale
Copil de 13 ani, gasit înecat în Bistriţa. Un altul a fost salvat la limită
Sri Lanka autorizează acostarea unei nave chineze despre care India afirmă că ar fi una de spionaj
VIDEO - Accident cu opt victime pe raza localităţii Moţca. Două autoturisme s-au izbit frontal
Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni seară
Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream
VIDEO: Maşină filmată pe autostrada Bucureşti – Constanţa în timp ce mergea pe contrasens
Rectificările bugetare sau trezirea periodică la realitatea economică
Cum ne protejăm economiile de efectele tot mai distructive ale inflaţiei
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Toronto. Românca va reveni în Top 10 WTA
Acţiuni ale poliţiştilor pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
StirileProTV: Florin Salam ar fi murit. Manelistul pe Facebook: “Nu. Nu am murit”
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui turist care a făcut o criză cardiacă la Cabana Dochia
Zeci de refugiaţi ucraineni au primit informaţii de la voluntarii Asociaţiei WORLDSTREET FOTO
Campionatul Naţional de Volei pe Plajă Brizo 2022 se apropie de faza finalelor (FOTO)
Balaton, supranumit „Marea Ungariei”, mult mai ieftin decât Mamaia
Actorul Steven Seagal s-a aruncat în braţele dictatorului Vladimir Putin
Florin Cîţu, fost premier, atrage atenţia că vine vremea reglementării pensiilor speciale
Campionatul European de canotaj: A patra medalie pentru România, bronz la patru rame masculin
Vestigii arheologice vechi de 7.000 ani, descoperite la 100 de km de Iaşi
Orăşenii au început să crească păsări şi porci ca să facă faţă scumpirilor
Ce este o fatwa şi ce legătură are cu trecutul scriitorului Salman Rushdie
Presa din Iran se bucură de violenţele asupra scriitorului Salman Rushdie
Un tânăr a intrat cu maşina în gardul unei gospodării şi s-a oprit în peretele casei
Wilian pleacă de la Corinthians, după ce a primit ameninţări cu moartea
Congresul SUA a adoptat planul vast pentru climat şi sănătate al preşedintelui Joe Biden
Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi-au aflat adversarele din primul tur la Cincinnati
Andrej Babis, fostul premier ceh, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani din fraude
LIVE TEXT: Politehnica Iași - Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-0, rezultat final
Economia Marii Britanii s-a contractat în trimestrul al doilea cu 0,1% faţă de trimestrul anterior
David Popovici evoluează, sâmbătă, pentru aurul la CE de nataţie, la 100 metri liber
Zelenski: Restricţiile de vize pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt corecte
VIDEO - Două maşini s-au izbit puternic în faţa la Kaufland-ul din Tudor Vladimirescu
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.