Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Mici istorii din jurul celui mai celebru bloculeț din Podu Roș: frizerița cu ”lipici”, bețivii soioși sau chelnerii ”pirați”

GALERIE
cladire pod ros
  • cladire pod ros
- +

Să spunem câteva vorbe despre clădirea din Podu Roş cu două etaje de apartamente, în care la parter îşi are sediul filiala locală PNL. Este posibil (dar n-am dovezi) ca blocul - urât, sărăcuţ, fără balcoane - să fi fost construit în primii ani ai „puterii populare” (mai sunt blocuri din acestea prin Păcurari, iar pe Elena Doamna, mai sus de hotelul Hilton, mai este unul, dacă nu îl vor fi dărâmat între timp). 

După ce au băgat la puşcărie pe foştii ingineri constructori „burghezi”, noii guvernanţi de atunci, comuniştii, şi-au dat seama că pentru a construi nu au nevoie numai de mistrie şi cancioc, ci şi de cap, adică de ingineri cu cap. Şi, până ce au şcolit noi ingineri, au ridicat astfel de hâzenii arhitecturale.

Era deja o clădire ramolită, un blocoteţ inaspectuos, încă de pe când făceam eu liceul „Racoviţă” din apropiere, acum 45 de ani. Priveliştea tristă a clădirii atingea pe adolescentul care eram, predispus mai degrabă să vadă veselia şi delicateţea lumii.

Pe aici pe aproape, la o frizerie, ne trimitea directorul Agachi pe noi, băieţii netunşi, să ne tundem. Când spuneam că n-avem bani, scotea bani din buzunar şi ne dădea să mergem să ne tundem. N-aveam încotro, ne tundeam şi a doua zi îi aduceam banii. Era o frizerie, care este şi acum, pe strada care merge spre cartierul Cantemir, la parterul blocului mare şi lung de pe stânga cum te duci, aproape de colţ. Mă bucuram întotdeauna când îmi venea rândul la o doamnă frizeriţă în vârstă, bine conservată şi mereu zâmbitoare. Bineînţeles, nu vorbea cu noi, nişte puştani. Dar îmi plăcea să-i aud „ţac-ţac”-ul foarfecelui pe la urechi şi să-i admir zâmbetul când îmi trecea prin faţă, căci era scundă, iar faţa ei, când se afla în picioare, se afla în dreptul feţei mele stând pe scaun. Odată, un bărbat mai trecut i-a spus micuţei şi cochetei frizeriţe: „Sărumâna, doamnă, vă ştiu de o viaţă şi arătaţi la fel - tot frumoasă”. Se vedea după zâmbetele ei zâmbetissime că pe doamna frizeriţă au atins-o la inimă vorbele acelea.

Era o crâşmă ordinară la parterul clădirii. D-na Brehuiescu, o profesoară de chimie tare comică, când nu învăţam ne prezicea un viitor la BPR - „Bodega Podu Roş„, unde mergeau ultimii beţivani, cei mai soioşi. Ooo, nici nu se punea problema ca noi, elevii, să mergem la bodega aceea sau la oricare alt restaurant. Mi-am dat întâlnire acum câţiva ani cu cineva la „Karin”, restaurantul aflat în apropiere, peste Bahlui. Când am ajuns acolo, nu găseam locuri, era plin de liceeni (probabil de la „Racoviţă”, liceul meu). Aşa ceva era imposibil la „Bodega Podu Roş„. Nici nu ne trecea prin cap nouă, liceenilor de atunci, să mergem la crâşme. Deh, se schimbă lumea şi morala deodată cu vremurile.

Când eram în clasa a XII-a, mama a tras concluzia că trebuie să învăţ mai mult pentru facultate, iar făcând naveta la Tomeşti, nu aveam timp - îmi trebuie o gazdă. Am găsit-o după un anunţ agramat, scris cu litere strâmbe, lipit pe un zid. Familia Stamate stătea undeva pe Splai Bahlui, aproape de Podul de lemn. De la început doamna Stamate, o grăsană astmatică, ne-a spus să ştim: are probleme cu bărbatu-său beţiv. Nu ştiu de ce, dar mama a acceptat gazda şi aşa. Probleme am avut, dar nu din partea lui nea Stamate, care bea toată ziulica la Bodega Podu Roş şi venea seara, culcându-se beat criţă, dar cuminte, ci din partea doamnei Stamate şi a noră-sii, care trăncăneau toată ziulica, eu neputând să învăţ. Şi aburii aceia din bucătărie, nudurile unui fiu „pictor” (pe care nu l-am văzut niciodată, locuia în altă parte) pe toţi pereţii, care erau artă cum eu eram papa de la Roma: nişte mizerii scabroase de-a dreptul, veşnicul radio deschis de dimineaţa până seara... Nea Stamate cel puţin era simpatic, vesel şi „parfumat, dar nu mort beat”, cum cântă Fărămiţă. Într-o seară m-a luat la o parte să discute cu mine. Deşi eram numai licean, aveam ceva glagorie în cap: i-am ascultat poliloghiile, dar nu l-am încurajat, nu participam la discuţie, până ce nea Stamate a tăiat aerul cu mâna plictisit: „Hai, lasă-mă! Te văd eu - nu eşti de-al meu!” Şi de-atunci m-a lăsat în pace. Se trezea pe la 10 dimineaţa a doua zi şi dispărea de acasă, mergând împuns drept la bodega cu pricina. Seara venea iarăşi beat, eterna reîntoarcere, cum ar veni! După nici o lună n-am mai rezistat şi am părăsit gazda.

Prin 90 exista aici un restaurant întruchipând o corabie: mai spilcuit, cu chelneri costumaţi în piraţi. Se numea Barbarossa, pe patron, am aflat, îl chema Liviu Ţigănaşu. Am fost de vreo două ori la Barbarossa (sau BarbRossa scria pe firmă?) cu amici liberali - aici se adunau tinerii liberali. Îşi făceau veacul pe acolo în anii aceia romantici. Băieţi şi fete laolaltă învăţau să bea votcă „săniuţa” la cutiuţe mici numite „biscuiţi”, li se mai spunea şi „motorola”, după numele celebrelor talkie walkie, aveau un pai ataşat ca o antenă; apoi alte băuturi contrafăcute din anii aceia, „scandic”-ul în cutiuţe alb-albăstrii, făcute în micul imperiu antreprenorial al fraţilor Micula - zişi şi Chemical Brothers. Câţi ficaţi nu au mâncat aceste zemuri cu arome incerte pe timpul „capitalismului sălbatic”! În spatele clădirii de care facem vorbire, să amintim şi aceasta, la blocul turn, era o cofetarie/bar „La cocoţata”, iar mai încolo era berăria numită de clienţii asidui „La vraja Bahluiului”.

Clădirea rezistă şi astăzi. Au zugrăvit clădirea, iar pereţii parterului i-au acoperit cu tot felul de panouri colorate în galben şi albastru, culorile peneliste, ca un fel de butaforie la teatru, ca să acopere mizeria şi ramoleala construcţiei. Aici s-a uitat definitiv de nea Stamate şi tutti quanti. Astăzi este sediul PNL. Am revăzut clădirea zilele trecute. Cerul de februarie părea mai scund deasupra imobilului, un cer brăzdat de nori plumburii, încărcat de ceaţa fumurie a Bahluiului din apropiere. Un vântişor nepotolit sufla hârtii ca nişte porumbei artificiali peste sufletul clădirii ucis de zgomotul traficului contemporan.
P.S. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit cu informaţii la aceste reverii.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

Text apărut în secțiunea OPINII a Ziarului de Iași

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri