
Microbuze vs. autobuze, pasageri fără autogări. Transportul județean de călători, încă un pas ieri spre marea licitație: trei ore de dezbateri. Ce s-a stabilit

Dezbaterea publică la care au participat ieri operatorii de transport de la Iași nu a reușit să găsească răspunsuri la toate obiecțiile acestora. Aproape trei ore de dezbateri au fost necesare pentru a parcurge toate observațiile și cererile de clarificare pe subiectul Programului de Transport Public Județean.
Mai precis, este vorba de documentația de atribuire a contractului/ contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în județ. Amintim că prima hotărâre pentru acest pachet de servicii, adoptată în iulie 2022 de plenul Consiliului Județean, a fost anulată de instanță la cererea mai multor transportatori care au reclamat mai multe nereguli. În lipsa hotărârii, în noiembrie 2023 a fost anulată și licitația care ajunsese în faza evaluării ofertelor.
A durat un an până când un nou proiect de hotărâre cu cele 92 de trasee împărțite în 11 grupe să fie propus votului consilierilor județeni. Toți cei 28 de aleși prezenți în ultima ședință de plen a mandatului trecut l-au aprobat fără nici măcar o abținere. Cele 11 grupe de trasee acoperă tot județul, mai puțin Zona Metropolitană Iași, unde CTP deține monopolul transportului public (cu excepția comunei Țuțora, care a renunțat invocând costurile prea mari).
Puțini transportatori la dezbatere, multe oferte la licitație
După încă o jumătate de an și două tururi de alegeri, a venit rândul proiectului documentației tehnice. Este vorba acum de Regulamentul serviciului de transport public județean, de Caietul de sarcini și de Strategia de contractare, respectiv de procedura de atribuire a contractului/ contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Puse în dezbatere publică pe 20 martie, cele trei documente reunite într-un proiect de hotărâre au ajuns ieri în faza discuțiilor propriu-zise. Au participat peste 25 de persoane: operatori de transport, reprezentanții firmei care a realizat studiul de mobilitate (pentru stabilirea fluxurilor de călători), ai Consiliului Județean, dar și un primar – însă al unei comune din Zona Metropolitană, Golăiești.
Cea mai mare parte a dialogului s-a derulat între fostul parlamentar ieșean Vasile Toma, secretar general al Federației Operatorilor Români de Transport, și Răzvan Novaseliv, proiectantul de la firma Certrans Level, care a realizat studiul de mobilitate. Primul punct care a suscitat discuții s-a referit la capacitatea mijloacelor de transport cu care ofertanții trebuie să se prezinte la licitație, peste câteva luni.
Autobuze vs. microbuze
„Se va merge pe capacități mari, nejustificate, ca să câștige licitația”, apoi „Vor veni la CJ ca să ceară majorare de preț și modificare de program, pentru că nu ai cum să mergi cu tarife mici la o capacitate mare”, a subliniat Vasile Toma. La categoria microbuze intră autovehiculele cu cel mult 22 de locuri.
Unul dintre operatorii de transport prezenți a cerut un timp mai mare până la lansarea licitației, pentru ca firmele care prestează acest serviciu să își poată cumpăra microbuze și autobuze la parametrii tehnici prevăzuți în Caietul de sarcini. Solicitarea lui nu a fost privită favorabil, dar răspunsul oferit a fost că, într-o grupă, se pot redistribui mijloacele de transport.
În schimb, Răzvan Novaseliv a atras atenția că licitația care se va desfășura la Iași va reprezenta o șansă și pentru numeroasele firme de transport care nu au prins contracte în alte județe, ceea ce va duce la o concurență mare pentru fiecare grupă de trasee.
Fără autogară la Iași, dar cu aviz pentru stația de capăt
Au mai fost abordate apoi numărul autovehiculelor de rezervă (care ar trebui să nu se afle pe trase când circulă mașinile active), calitatea autovehiculelor, diferența de kilometri acolo unde un traseu e „rupt în două” (cum e Iași-Pașcani – care, susține Vasile Toma, are un număr diferit de kilometri decât Iași-Tg. Frumos plus Tg. Frumos-Pașcani), avizele pentru stațiile de capăt pe care trebuie să le obțină transportatorii, punctele de reparații și întreținere, compensațiile care pot fi primite.
De la dezbaterea de ieri a lipsit problema autogărilor – amenajate precar sau amplasate în locuri nepotrivite în municipiul Iași. Din proiectul Programului de transport adoptat de CJ în septembrie a lipsit inclusiv amenajarea stațiilor de capăt (rondurile) de la ieșirile/ intrările în oraș, microbuzele și autobuzele care fac curse județene putând opri astfel oriunde în municipiu.
Chiar dacă nu toate obiecțiile au primit răspuns favorabil, rămâne de văzut dacă proiectul de hotărâre va intra pe ordinea de zi a ședinței de plen de luna aceasta și când va fi lansată licitația pentru atribuirea grupelor de trasee.
Publicitate și alte recomandări video