anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 19.09.2020

Microsoft reia negocierile pentru achiziţia TikTok

GALERIE
microsoft
  • microsoft
- +

Telenovela achiziţiei TikTok de către Microsoft continuă, compania americană anunţând că negocierile dintre cele două părţi au fost reluate.

Microsoft a postat pe blogul companiei un update cu privire la achiziţia TikTok, în care anunţă că negocierile continuă şi că cele două părţi ar putea ajunge la un acord până pe 15 septembrie. În postare se arată că reluarea negocierilor are loc după ce şeful companiei, Satya Nadella şi preşedintele american, Donald Trump, s-au întâlnit. Se pare că Nadella a primit undă verde pentru cumpărarea TikTok de către Microsoft.

Întâlnirea a fost, cel mai probabil, una de urgenţă, determinată de ieşirea publică de ieri a preşedintelui american, care a spus presei de peste ocean că ar prefera blocarea TikTok, decât vânzarea acesteia. După această declaraţie, Microsoft a suspendat imediat negocierile. Acum, că Donald Trump l-a liniştit pe Satya Nadella, negocierilor vor fi reluate.

Situaţia s-a precipitat vineri, când preşedintele Trump a anunţat că este iminentă blocarea TikTok în Statele Unite. Imediat a ieşit la lumină faptul că Microsoft se află în negocieri pentru cumpărarea TikTok, negocieri care aveau deja loc în secret de câteva săptămâni. Declaraţia lui Trump de vineri a fost, cel mai probabil, o formă de presiune la adresa chinezilor, pentru a accepta condiţiile Microsoft.

O altă noutate, după întâlnirea dintre cei Nadela şi Trump, este faptul că Microsoft invită acum şi alţi investitori americani să participe la tranzacţie şi să cumpere cote minoritare ale reprezentanţei din Statele Unite a platformei chinezeşti.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Să ne luăm tricolorii înapoi!

Nicolae GRECU

Să ne luăm tricolorii înapoi!

Fie că suntem dinamovişti sau stelişti, fie că ne credem cetăţeni ieşeni sau botosăneni, doar naţionala noastră se numeşte România.

Filmuletul zilei

opinii

Doi mari învăţaţi: Gheorghe Ivănescu şi Eugeniu Coşeriu (III)

Eugen MUNTEANU

Doi mari învăţaţi: Gheorghe Ivănescu şi Eugeniu Coşeriu (III)

Autorul articolului încheie schiţarea, începută în foiletoanele anterioare, a portretelor celor mai importanţi lingvişti pe care Iaşul i‑a dat ştiinţei universale.

Nevoia de echilibru

arh. Ionel OANCEA

Nevoia de echilibru

Acelaşi mare arhitect şi om de cultură amintit aici mereu, George Matei Cantacuzino, compara împrejurimile Iaşului istoric, cu podgoriile, livezile, fâneţele, pădurile şi iazurile ei, presărate cu mănăstiri şi conace, cu Toscana Florenţei. Astăzi, peisajul acesta fabulos a dispărut. Este proba limpede a inexistenţei culturii urbane a locuitorilor şi a administratorilor, în aceeaşi măsură.

Confruntarea. De dorit, de evitat?

pr. Constantin STURZU

Confruntarea. De dorit, de evitat?

Motto: „Vreme este să taci şi vreme să grăieşti”  (Eclesiastul 3, 7)

pulspulspuls

O mare minune dumnezeiască la saloanele Covid de la Iaşi

O mare minune dumnezeiască la saloanele Covid de la Iaşi

Pentru că e uichend, haideţi să fie, conform tradiţiei, tot fără politichie, deşi e campanie. 

Caricatura zilei

Untură specială

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.