Topul liceelor după mediile la Evaluarea Naţională. Performanţă deosebită la "Miron Costin"
Astfel, si în acest an primele trei licee din judet în functie de rezultatele de l (...)
citeste totmiercuri, 06.07.2022
S-a dus Marcel Popa şi s-a dat în stambă la Buhaiul şantajist, un exemplu, dacă mai era nevoie, de prostituţie politică pe care liderul de la judeţ l-a făcut cu o naturaleţe de lele. Cineva care urmăreşte atent comportamentul elitei noastre politice şi administrative, poate observa cum dorinţele politice sunt factori favorizanţi, sau triggeri, pentru reacţii aberante, tot aşa cum anumite condiţii de mediu pot favoriza apariţia de boli ciudate şi variaţii genetice.
După primarul Chirica, care şi-a făcut un obicei din frecventarea promiscuităţii morale şi nu numai din oraş, prezenţa domnului Popa dă PSD-ului un anume tip de unitate de care era lipsit în ultima vreme. Este vorba de unitatea în penal şi în mizerie morală. Culmea este că amândoi se revendică de la principii înalte, de la statutul de reprezentanţi de seamă ai urbei, forjaţi de princii umaniste şi rectitudine valorică. Îi vezi prezenţi la momente deosebite, căutând anturajul lumii academice, sforţându-se să spună lucruri inteligente, să capete atenţia celorlalţi, privirile coconetului şi admiraţia presei. În realitate sfârşesc cumpărând toate acestea, prin cadouri fine, sau plătind grosolan, dar mascat, ca la bordelul de presă al Buhaiului şantajist. Care este interesul Buhaiului în aceste scamatorii, veţi spune? Tocmai acum, când este acuzat de mişmaşuri în acte, foloseşte administraţia locală pe post de detergent. Cei doi îi scot din foc castanele fierbinţi. După fiecare tumbă a împricinaţilor, Buhaiul începe să bată toba, să spună că el rezolvă acolo şi dincolo, că-l are pe primar la deştele mic, iar pe celălalt la buricele inelarului.
Deunăzi îl prostise pe un om de afaceri din Braşov, care are o afacere şi în târgul nostru, că el rezolvă la urbanism, scoate certificate şi autorizaţii pe bandă rulantă, că primarul îi este dator, că stă în limbă în faţa lui şi linge cerneala etc, cerând omului de afaceri să-l ia partener într-un proiect imobiliar. Noroc că respectivul a avut flerul să mai întrebe şi pe alţii, evitând astfel o asociere de tip şatră cu Buhaiul şantajist. Ceea ce se fac că nu înţeleg exemplarele politice Popa şi Chirica este că sub pretextul informării opiniei publice alimentează o escrocherie, o bubă penală contagioasă. Şi, iată, doi indivizi scăldaţi în mediul rafinat ieşean, în plin exerciţiu al seducţiei politice, ajung să fie paravan al unei abjecţii pe care, chipurile, o detestă. O dovadă în plus că răul, în esenţa sa, este nu numai banal - ca bâlbele şcolăreşti ale lui Marcel Popa -, dar şi incitant - amăgitor, precum aşa-zisele ieşiri antisistem ale lui Mihai Chirica.
O întrebare pentru liniştea dumneavoastră
Multă lume ne întreabă dacă mai ştim ceva despre doi ieşeni, un domn la vreo aproape cincizeci şi o doamnă mai tinerică - vă daţi seama, nu dăm vârsta - care au prezentat un oarecare interes pentru târg acum ceva vreme, dar au dispărut apoi, lăsând în urma lor o uşoară aşteptare. Ultima oară au fost văzuţi acum un an, poate un an şi un pic, nu mult peste, păreau a fi oameni de treabă, vorbeau frumos, erau îngrijiţi şi spuneau lucruri cu noimă. Atunci i-a zărit cineva prin centru, era noaptea, pe stradă, şi se bucurau pentru că fuseseră aleşi, se pare, pe listele USR pentru parlament. Ce să răspundem, oare, celor care întreabă? Nu ştim ce fac cei doi, pe unde sunt, dar ne vom interesa. Nu credem că-i cazul să întrebaţi la poliţie. Este ca în bancul ăla, cu „Nu bateţi la uşă! Mai ies ei, din când în când.“
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Partidul lui Dragnea critică greşelile gramaticale ale lui Marcel Ciolacu, şeful PSD
Ministrul Tanczos Barna, recunoaşte că programul pentru fotovoltaice merge prost, ritmul e lent
Tenismena Mihaela Buzărnescu, victorii la simplu şi la dublu la Bastad
12 tineri din Botoşani au provovat un scadal monstru. Ei au fost potoliţi doar cu focuri de armă
Ţiriac: Simona, pe hârtie, nu are adversar la Wimbledon. Nu mă duc la finală
Seceta în România a trecut la alt nivel. Râurile au început să dispară. Patru sunt din Moldova
Șeful de la Permise Auto Suceava, lăsat fără permis. Gonea cu peste 100 km/h
România, tot mai ”roșie”. Dar de la PSD, nu de la caniculă. Rezultate sondaj Avangarde
VIDEO Incendiu de la țigară la firma de curierat piese auto de pe strada Rampei
VIDEO Mașină lovită de fulger în timpul mersului. ”A fost prăjită complet”
David Popovici a mai cules un aur. A câștigat la 200 de metri
VIDEO Simona Halep, în semifinale la Wimbledon 2022. Va juca cu Elena Rybakina
Un ieșean s-a dat de gol că folosește apa pentru grădină după ce a făcut o reclamație la ApaVital
S-au dat primele amenzi pentru neparticiparea la recensământ. Sancțiunile ajung și la 3.000 de lei
Veste bună pentru elevii chiulangii și repetenți. Nu vor mai fi exmatriculați
Petre Daea, „inamicul cormoranilor”, revine. A fost propus iar ca ministru al Agriculturii
ANAF a recuperat de la Voiculescu, în ultimul an, 10.000 €. Prejudiciu rămas: 52.000.000 €
O nouă armă a armatei americane împotriva Chinei și Rusiei: baloanele cu aer cald
Bacău: Doi tineri, înecaţi după ce maşina în care se aflau a căzut într-un canal
Maria Zaharova le răspunde americanilor cu versuri din Britney Spears: „Hit Me Baby One More Time”
(FOTO-VIDEO) Impact puternic între două maşini lângă podul din Metalurgie
Ministrul Mediului: 70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei
Inteligența artificială a identificat cea mai scurtă cale spre fericire
(FOTO-VIDEO) Elevii de nota 10 din Iaşi, premiaţi la Palatul Roznovanu
Ea este femeia omorâtă aseară de șoferul băut, la Movileni. A murit la câțiva metri de casă FOTO
Presa britanică se aşteaptă la căderea guvernului condus de Boris Johnson
Peste 20 de judeţe, inclusiv Iaşul, aşteaptă “potopul”. Cât va dura codul portocaliu de vijelii
România cere suspendarea Rusiei şi Belarusului din federaţiile internaţionale
Spații pentru birouri Core & Shell în zona Palas - Ready for business from 2022 (P)
A început votul pentru preşedinţia USR. Şase candidaţi s-au înscris în cursă
Accident mortal în Iaşi: Femeie, ucisă pe loc de un şofer beat, care a fugit de la locul impactului
Întâlnire cu Nichita Danilov la Librăria Cărturești Palas Iași: Simfonia mută
Un nou director asociat cu Gazprom, găsit împuşcat în propria casă
Legendarul chitarist american Carlos Santana a leşinat pe scenă în timpul unui concert
Accident grav, cu cinci victime, la Oituz. Manevre de resuscitare
Cât este darul la nuntă în 2022. Creştere uriaşă faţă de anul trecut
Experiment: Telefoanele mobile, mai pline de bacterii decât scaunele de toaletă
România este al doilea mare exportator de grâu din UE și lider incontestabil la porumb
Oprirea livrărilor de gaze din Rusia ar trimite o undă în Europa de Est. În România, nu prea
Florin CÎNTICNoaptea de Sânziene |
Radu PĂRPĂUȚĂVisez, scriu... (I) |
Alex VASILIUVacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.