Mihai Leu, mesaj după ce Corvinul a câştigat Cupa României: Îmi pare rău că nu am putut să fiu alături de voi şi fizic

joi, 16 mai 2024, 13:54
1 MIN
 Mihai Leu, mesaj după ce Corvinul a câştigat Cupa României: Îmi pare rău că nu am putut să fiu alături de voi şi fizic

Campionul la box şi raliu Mihai Leu, născut în Hunedoara, a feliciat formaţia Corvinul pentru câştigarea Cupei României şi a promis că va fi prezent la meciurile din cupele europene.

”Felicitări, Corvinul! Mă bucur din suflet pentru această performanţă unică. Îmi pare rău că nu am putut să fiu alături de voi şi fizic, dar voi veni la meciurile din cupele europene. Forza Hunedoara!”, a scris Leu pe Facebook.

Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la revenirea în competiţii.

Starea agravată a sportivului a fost cauzată de complicaţii apărute la o intervenţie chirurgicală suferită în urmă cu trei săptămâni, la Spitalul Militar.

Medicii de pe secţia de ATI a spitalului din Hunedoara au decis transferul campionului la Bucureşti, acolo unde a fost preluat de reputatul medic profesor Irinel Popescu.

În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori. Sportivul în vârstă de 55 de ani este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii